După 25 de ani ... Cronică de suflet

Pentru Dani Petrescu, colega mea de bancă şi prietenă de o viaţă, şi pentru Marilena Dobre, care, aflate la Kiev, respectiv la New York, nu au putut ajunge la întâlnirea Promoţiei 1987, Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" Buzău, la 25 de ani de la absolvire. Sper, dragile mele, să pot reda pentru voi ceva din atmosfera zilei de 16 iunie. 


Mărturisesc că atunci când am citit După 20 de ani de Alexandre Dumas tatăl, în adolescenţă, am avut o strângere de inimă: muschetarii îmbătrâniseră. Aşezaţi la casele lor castelele lor, cu nume noi, cei patru muschetari, ajunşi în plinătatea vârstei, şi-au continuat, însă, aventurile ...
Acum, aflându-mă la venerabila vârstă de 25 de ani de la terminarea liceului, văd aventurile din  Cei trei muschetari doar ca pe o perioadă de bildung obligatorie pentru devenirea din următorul roman. Şi mai văd în După 20 de ani, că muschetarii nu sunt nicidecum bătrâni, ci doar maturi, împliniţi şi plini de farmec. (Aici ar fi loc de discuţia că la diferite vârstă acelaşi roman ţi se dezvăluie altfel, dar nu asta e tema postării de faţă.)
A trecut o săptămână de când mi-am revăzut colegele de liceu pentru a sărbători 25 de ani de la absolvire şi încă mă simt conectată emoţional la acest eveniment. Nici nu aş avea cum altfel, din moment ce din aprilie am început căutările colegilor de clasă (poate voi relata cândva acţiunile mele detectiviste), concretizate cu prezenţa, pe 16 iunie, a 22 de colege, din totalul de 33 de elevi, care au reprezentat Promoţia 1987, învăţători, Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" Buzău. În diferenţa de 11 - câteva absenţe motivate serios. (Restul l-aş numi şcolăreşte chiul, dacă termenul cu pricina n-ar fi sub demnitatea statutului de dascăl ... )
Festivitatea propriu-zisă, adică ora de dirigenţie, a reunit aşadar 22 de colege (le voi enumera pe numele lor din timpul liceului şi în ordinea în care stăteau în bănci): Lidia Barbu, Laura Munteanu , Gabi Dragomir, Mihaela Vasile, Luiza Măcinic, Dana Vîlcu (datorită căreia ne-am bucurat să participăm la nişte festivităţi impecabil organizate), Gina Mandea, Mariana Trifana, Luminiţa Lupu, Viorica Costache, Veronica Popescu, Vali Vişan, Rodica Enache, Lucica Zmeu, Cornelia Nica, Daniela Vasile (gazda noastră primitoare la liceu), Marinela Lăzărică, Claudia Şişu, Graţiela Ştefan, Loredana Popescu, Jeni Ghencea şi Camelia Popa (adică subsemnata, răspunzătoare de "relaţiile cu publicul" în organizarea acestui eveniment).
Ora de dirigenţie a fost condusă de diriginta noastră, prof. Floarea Marinache, reputata profesoară de limba şi literatura română, care, deşi la anii pensiei, reprezintă încă un brand pentru învăţământul buzoian. Strigarea catalogului a fost doar un pretext pentru un lung şir de confesiuni - felii de viaţă, mai dulci sau mai amare, gustate în timpul care s-a scurs de la absolvirea noastră. Ar trebui să spun că atât de cald-mature în relaţionare, atât de sincere în mărturisiri şi atât de generoase în a se bucura sau a se întrista pentru fiecare confesiune în parte nu le-am văzut niciodată pe colegele mele. (Nici nu aveam cum, pentru că la precedenta noastră întâlnie, de acum 15 ani, când sorţii au vrut ca tot Dana Vâlcu şi cu mine să fim "vinovatele" de producerea evenimentului, ne-am adunat mult mai puţine.) Mărturisesc că aş fi vrut să nu se termine prea curând această oră de dirigenţie care ne-a adunat după un sfert de veac şi se pare că toţi cei prezenţi am simţit la fel, pentru că altfel  ora nu s-ar fi întins pe aproape patru ore ...
Uşor de constatat că, deşi extrem de diferite, cele 22 de biografii, au totuşi câteva lucruri esenţiale în comun: dăruirea şi seriozitatea cu care ne facem meseria de dascăl (învăţători sau profesori) şi caracterele puternice, care ne-au ajutat să trecem probele pe care destinul le-a pregătit fiecăreia dintre noi. Toate acestea, sădite în conştiinţa şi în sufletele adolescentelor de acum 25 de ani, ca daruri pentru o viaţă întreagă, aici, în bătrâna alma mater, şi găsite ca sprijin în momente de răscruce, când viaţa şi-a arătat poverile mai mult sau mai puţin covârşitoare.
Facem parte, cu mândrie o spun, dintr-o generaţie care şi-a venerat profesorii. Într-un consens general, ne-am întâmpinat profesorii cu aplauze, iar în amfiteatru, locul care ne-a găzduit de atâtea ori vocile, a răsunat ca odinioară (fără nicio regie prealabilă),  o parte din repertoriul de altădată, Imnul Şcolii, Imnul Majoratului (devenit mai apoi Imnul Clasei), Gaudeamus. Am transmis în acest fel toată emoția, bucuria revederii și prețuirea noastră doamnei prof. Floarea Marinache (lb. română), doamnei prof. Eugenia Zirbo (geografie), doamnei prof. Camelia Orlando (lb. engleză), doamnei prof. Constantina Popa (lb. rusă), domnului prof. Nicolae Acsinte (pedagogie), domnului prof. Ștefan Stănescu (muzică), domnului prof. Ion Balea (ed. fizică). Pentru profesorii noștri plecați în lumea celor drepți, moment de reculegere și amintire sfântă: prof. Hristu Barbu (pedagogie), prof. Boris Chiper (psihologie), prof. Gheorghe Gușă (istorie), prof. Artemiza Nușescu.
S-au spus multe cuvinte emoționante și evocatoare. Și totuși, cine a fost acolo știe că multe au rămas nerostite, pentru că o adolescență e atât de bogată ... Și dacă pe ea se sprijină un sfert de veac, trecut pe nesimțite, dar care și-a încrustat semnele pe destinele noastre, atunci o singură zi, cum a fost cea de sâmbătă, 16 iunie 2012, nu face decât să ne aducă aminte de unde am pornit ...  noi, cei 33 ...

Viaţă frumoasă şi multă putere, muschetarele mele, pe oriunde vă aflaţi!


.