Autoportret de adolescent. Florina

Numele meu îl ştie toată lumea, dar nu toţi mă cunosc cu adevărat.

Sunt eu, Andreea Ionescu, o elevă de 14 ani. Locuiesc în Bucureşti şi sunt singurul copil al părinţilor mei. Sunt o fată obişnuită, cu părul castaniu şi luminos, cu ochi căprui şi pătrunzători, nu foarte înaltă, dar nici foarte scundă.

Toată lumea imi spune că semăn cu mama mea, că sunt exact ca ea. Sunt o adolescentă normală, aş putea spune. Deşi corpul meu mi-ar permite să fac un sport de performanţă, nu sunt mare sportivă şi nici nu îmi place acest lucru. În afară de aceste lucruri esenţiale despre mine, despre înfăţişarea mea, presupun că mai important este interiorul, adică sufletul şi felul meu de a fi. Mereu mi s-a spus că sunt o persoana bună la suflet. Nu sunt răzbunatoare, nu îmi place să port pică. Sufletul meu este îndeajuns de mare încât să pot ierta, dar mintea nu îmi permite să uit. Uneori par dură, dar nu sunt. Nu îmi place să văd răutatea din jurul meu, aşa că nu aş suporta să fiu eu rea.                                          

Aceasta sunt eu. Mă consider o persoană cu care ai ce discuta, o persoană serioasă pe care te poţi baza.