Autoportret de adolescent. Cristi

Ei bine, am 14 ani şi mă pot declara adolescent. Pe măsură ce cresc, înţelepciunea şi maturitatea mi se dezvoltă ca o sămânţă într-un ghiveci. Acesta este timpul când nu mai pun nimic la suflet, decât ce îmi zic prietenii şi rudele.
Port ochelari – un semn al înţelepciunii, sunt înalt, cât un puiet de stejar, şi abia aştept să-mi întind crengile să pot reţine câtă lumină vreau. 
Prin coincidenţă, am ochii verzi. Ghindele pe care le lasă urma mea sunt rodul muncii mele, de care sper că se vor bucura mulţi, inclusiv părinţii mei.
Crescând, timpul trece repede, iar primele mele ghinde sunt notele de la examene.

Îmi doresc ca în viitor să am măcar o parte din cuminţenia pe care o am acum şi voi face tot posibilul să evit viciile care, încetul cu încetul, mi-ar ofili ramurile.   

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat

Imagine
  Recentul subiect de antrenament pentru examenul de evaluare națională mi-a amintit cât de frumoase sunt textele Adinei Popescu. Pentru cine nu știe, textul 1 din subiect, cel literar, este un fragment din „Aventuri de pe Calea Moșilor” – adecvat vârstei și tematicii V-VIII. Ca să nu mai vorbim despre alte aspecte pe care le adună fragmentul ales: colegialitate, prietenie, dorința de a lucra în echipă, plus aspecte care țin de interculturalitate, dacă ne referim la „caracterele” diferite din text: o fetiță e realistă, alta organizată etc.  Faină alegere. În fine, să trec la subiect (la subiectul postării  J ). Cu clasa a VI-a la care predau am citit în semestrul I două texte de Adina Popescu: „Un păianjen care se crede Spiderman” și   „Aventurile lui Spiderman în grădină”. Cu gândul că elevii mei pun întrebări, i-am scris atunci Adinei Popescu pentru că nu știam nimic despre texte: dacă au continuare, dacă fac parte din vreun volum. Când le-am comunicat elevilor m...
Citiți mai multe