Autoportret de adolescent. Ana

Mă uit în oglindă și mă minunez cât am crescut, cât am evoluat sau chiar cât m-am dezvoltat de când eram mică.
Părul, din culoarea lui de blond deschis, s-a închis până și la cele mai ascunse fire. Ochii albaștri s-au transformat într-un verde de smarald, ca și cum s-au prefăcut în pietre scumpe. Acum nu mai am șapte ani, când toată lumea îmi spunea să mă bucur de anii pe care îi am, de vârsta aceea frumoasă. În prezent am paisprezece ani, numărul s-a dublat. Rochițele cu buline și pantofiorii roșii de lac s-au preschimbat în haine de adolescent, cu blugi negri sau rupți și tricouri scurte. Când eram mică, eram credulă, ca și acum. Am devenit mai puternică, mai încrezătoare, mai iubitoare, dar tot așa de sensibilă și de fricoasă am rămas.

Îmi e dor de Ana cea veche …                                                  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat