Autoportret de adolescent. Ana
Mă uit în oglindă și mă minunez cât am crescut, cât am
evoluat sau chiar cât m-am dezvoltat de când eram mică.
Părul, din culoarea lui de blond deschis, s-a închis până și
la cele mai ascunse fire. Ochii albaștri s-au transformat într-un verde de
smarald, ca și cum s-au prefăcut în pietre scumpe. Acum nu mai am șapte ani,
când toată lumea îmi spunea să mă bucur de anii pe care îi am, de vârsta aceea
frumoasă. În prezent am paisprezece ani, numărul s-a dublat. Rochițele cu
buline și pantofiorii roșii de lac s-au preschimbat în haine de adolescent, cu
blugi negri sau rupți și tricouri scurte. Când eram mică, eram credulă, ca și
acum. Am devenit mai puternică, mai încrezătoare, mai iubitoare, dar tot așa de sensibilă și de fricoasă am rămas.
Îmi e dor de Ana cea veche …
Comentarii
Trimiteți un comentariu