luni, 1 aprilie 2013

Olimpiada Națională de Limbă și Literatură Română


Zilele acestea se desfășoară la Constanța Olimpiada Națională de Limbă și Literatură Română, nivel liceal,  unde mă aflu în calitate de membru în Comisia Centrală.
Aseară, în aula Universității Ovidius din Constanța, a avut loc Festivitatea de deschidere a Olimpiadei.
Au susținut discursuri în deschiderea Olimpiadei Naționale de Limbă și Literatură Română, în ordine: prof. dr. Răducu Popescu - Inspector General Școlar Constanța; prof. Stelian Fedorca - Secretar de Stat pentru învățământul preunuversitar; lector. dr. Anca Petrache - Inspector Școlar General MEN; conf. dr. Mihaela Fulea - Decanul Facultății de Litere, Universitatea Ovidius Constanța.
După deschiderea oficială a olimpiadei, a urmat un program artistic, susținut de elevi din Constanța (după ore de călătorie,  ne-am bucurat de candoarea serbării școlare).
Totul este organizat impecabil de către colegii din Constanța. 
Olimpicii (aproape 200 de participanți din toată țara)  susțin în cadrul Olimpiadei două probe individuale, o lucrare scrisă și un examen oral.
Astăzi s-au desfășurat proba scrisă și proba orală (doar a elevilor de clasa a XII-a și a celor care trebuie să plece către alte concursuri naționale). Am ascultat (și am evaluat) azi câteva discursuri excepționale.
Mâine se desfășoară proba orală a elevilor de clasele IX-XII.
Succes în continuare!






6 comentarii:

  1. Mult succes candidaților și examinatorilor!

    Înseamnă că noi, cei ce mai scriem literatură, avem șansa de a fi comentați comprehensiv, măcar pentru mîndria copiilor noștri ce vor răsfoi manualele și compendiile de peste 20-30 de ani.
    Două sute de olimpici la română mi se par, vorba clasicului, „mulți și puțini”.

    Uitîndu-mă în urmă îmi dau seama că dintre „olimpicii” seriei mele, care au ajuns scriitori
    (Bogdan Teodorescu, Dan Silviu Boerescu, Răsvan Popescu) nici unul n-a răzbit la faza națională, ne întîlneam numai pe mun-cipiu. De-alde cei chiar dotați: Mihail Gălățanu, Daniel Bănulescu, Ioan Es. Pop, Petre Barbu, Cătălin Țîrlea - nu mai zic de regretatul Cristian Popescu - înclin să cred că exista un echilibru între nota la română și cea la purtare iar el se stabilea la valori divizibile cu 5 și scrise cu o singură cifră!

    Nu vreau să scad prin asta meritele bravilor olimpici de azi, erau alte vremuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt mulți. Este o cifră de bun simț - vin câte 4 elevi din fiecare județ (câte unul pentru fiecare clasă). Bucureștiul are mai mulți, raportat, desigur la faptul că un sector este echivalent ca număr de elevi cu un județ).

      Ștergere
  2. Fără nicio răutate, doar observ: rector o doamnă conf. La multe facultăți: decani conf. sau chiar lectori, șefi de catedre (pardon, directori de departamente) = șefi de l. și lectori. Ca mîine ministrul învățmîntului preparator sau student la master. Doar e democrație. Sau nu e?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum exista si o proba orala? pe vremea mea era numai proba scrisa...Cred ca asa e mai greu, trebuie sa-ti invingi si emotiile.
    Bafta concurentilor si descoperiri placute tie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitări, d-na profesor, aţi avut privilegiul de a întâlni elevi deosebiţi. Mult timp am citit cu interes şi uimire scrierile unora dintre ei dar de-o vreme şi-au schimbat setările de privacy pe bloguri, aşa că am rămas doar cu amintirile. Scriau frumos, găsisem blogurile pe când ei erau printr-a cincea ori a şasea - acum ei fiind într-a noua.
    În altă ordine de idei, sunt de acord cu ce scria Dl. Gârbea mai sus - ref. la primul comment, cum ar putea înţelege 'titularizaţii' cu 9 şi 10 de-acum un an-doi, notele ce se obţineau pe vremuri, când concursul respectiv era pe bune? N-au cum! Iar, ref. la al doilea comment, este... fără cuvinte, pt. că e adevărat.

    RăspundețiȘtergere