Feedback la postarea ”Olimpiada Națională. Impresii”
Bună ziua!
Aş vrea să vă spun (cu întârziere, însă) cât de mult m-a încântat articolul/ postarea – nu știu care termen este cel potrivit, nu prea am experienta in spatiul virtual - despre faza naţională a Olimpiadei. Să ajung la acel nivel a fost visul meu încă din clasa a V-a. Cine s-ar fi gândit că voi avea parte de această bucurie chiar în ceasul ... al XII- lea?
A mă afla printre atâţia colegi inteligenţi şi talentaţi a fost, la început, copleşitor pentru mine. [...]
Cândva, mă întreba tatăl meu cel pragmatic: "Cum e profesorul tău de română? Vă învaţă doar literatură sau vă pregăteşte şi pentru viaţă?" În orice alt context, întrebarea ar fi avut, poate, sens. În acest caz, însă...
Cine crede că limba română e despre limba română sau despre orice altceva, greşeşte. Indiferent dacă vorbim despre gramatică sau despre literatură, totul e ...viaţă. Gramatica, uneori numită, pe drept sau nu, "matematica Limbii Române", este indispensabilă comunicării scrise şi orale, un adevărat filtru al conştiinţei şi al logicii, un instrument esenţial. În legătură cu analogia gramatică - matematică - deşi amândouă îmbunătăţesc logica, prefer oricând analiza unei fraze problemelor de matematică (de care am "scăpat"în clasa a XI-a).
Cât despre literatură- cred că am ajuns în punctul în care viaţa imită arta. Uneori, personajele îmi par mai vii decât multe persoane din realitatea contingentă. Aplicând acestei concepţii dihotomia realitate-ficţiune, se ajunge, deseori, în puncte moarte. Cred, totuşi, că Ilie Moromete (pe care, sincer, îl ador) trăieşte mai mult decât un om pentru care tragedia supremă e faptul că a pierdut/câştigat Steaua.
Limba Română este viaţă şi, la Olimpiadă, am văzut viaţa sclipind în ochii tuturor oamenilor extraordinari pe care i-am întâlnit.(elevi şi profesori) Niciodată nu m-am simţit mai vie. [...]
Toată experienţa este, pentru mine, un motiv de bucurie, o mare onoare şi o confirmare a faptului că limba română este pasiunea mea şi că o voi trăi toată viaţa.
Ştiu că v-am mai spus, dar a însemnat foarte mult pentru mine faptul că v-aţi amintit de ziua mea. Faptul că v-am cunoscut mi-a confirmat părerea că profesorii de română (excepţiile întăresc regula) se numără printre cei mai empatici, inteligenţi, interesanţi şi ingenioşi oameni. Mi-a plăcut mult şi analogia cu Nichita- cred că totul se leagă de el. Îl consider (şi nu o spun din patriotism) cel mai bun poet din toate timpurile, iar faptul că îi pot citi opera în limba lui, care este şi a mea, mă face mai fericită decât orice altceva. Este...dumnezeiesc.
Cu drag şi stimă,
E. M.
Chit că mă repet, o să spun: ce bine că sunt asemenea copii frumoși!
RăspundețiȘtergerece bine că există profesori care să-i descopere și să -i învețe lecțiile de zbor cu aripile crescute„ pe dinăuntru„!
La mulți ani mereu sărbătoritei LIMBA ROMÂNĂ!
”Oamenii sunt păsări cu aripi crescute înlăuntru”!
ȘtergereSubscriu și îți mulțumesc pentru comentariul cu aluzia la același poet!
Putine experiente sunt mai minunate decat aceea de-a avea pe post de profa de romana o fiinta care preda cu pasiune si daruieste din suflet bagajul ei de cunostinte.
RăspundețiȘtergereEu am pierdut profesoara din liceu- pe scumpa mea diriginta dar imi amintesc mereu de ea, avem o carte care ne leaga si muuulte povesti care-or sa ramana
M-a impresionat ceea ce ai spus. Ești o persoană aparte dacă ai păstrat ”un loc” - cartea aceea te leagă de profesoara ta, unde știi că te poți întoarce din când în când.
Ștergere