Omul cu pufuleţ

Azi, într-un hipermarket, la rând la una dintre case, un domn tânăr, îmbrăcat impecabil (genul pedant), avea pe spatele sacoului de la costum, în partea stângă, sus ... un pufuleţ.
Primul lucru care mi-a venit în minte a fost (cred că e previzibil .... sau nu?) dacă substantivul pufuleţi are singular. Ce căuta un pufuleţ pe sacoul impecabil al domnului respectiv a fost al doilea lucru care mi-a trecut prin minte.
Să le luăm la rând.
Prima chestiune. DEX-ul (DEX '98)  şi DEXI înregistrează forma de singular PUFULEŢ pentru sensul referitor la planta cu această denumire, iar pentru ceea ce presupun că mâncase domnul pedant sau folosise pe post de pernă, cele două dicţionare indică utilizarea la plural a acestui substantiv, adică PUFULEŢI.
Totuşi, domnul avea doar una bucată PUFULEŢ pe sacou şi nici de-al naibii pufuleţul nu voia să cadă. M-a salvat DOOM-ul care indică forma PUFULEŢ ca fiind corectă şi pentru a desemna planta, dar şi pentru a denumi una bucată produs alimentar tubular făcut din mălai, care, opţional, poate trăi, el, singular, pe spinarea omului.
A doua chestiune. Stau şi mă întreb cum s-o fi simţit omul când o fi aflat ca adus în spate un pufuleţ.


Comentarii

  1. Esti fenomenala, am inceput dimineata intr-un stil alert. M-ai facut sa rad cu pofta. Pufulet obraznic! :))))
    Acum ca a stat si nu a picat e una, dar eu ma gandesc altfel, cum a ajuns acolo? Adica ... tocmai pe spate?! :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Incapatanat pufuletul asta :)) nu cred ca era asa greu pt domnul respectiv ...

    RăspundețiȘtergere
  3. :)) Un pufulet...Chiar din ala de malai? Prima data am crezut ca e un pufulet de papadie sau ceva de genul :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, salut, Elly Weiss!
      ... chiar de mălai, pe un costum de stofă scumpă! :)))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat