Desertul de duminică

Am copilărit cu biscuiţi de casă, răsfăţaţi cu zahăr vanilat, fursecuri subţiri, care lăsau la vedere, abia ghicite, stafide sau nuci, checuri aburinde în care se îmbinau în jocuri niciodată la fel urmele de cacao cu galbenul sănătos al ouălor de ţară, plăcinte de brânză învârtoşate şi grozave sau de dovleac, cu miros de vară şi de toamnă îmbelşugată. Pe toate le făcea mama grozav şi le mai face şi azi, slavă Domnului!

Tortul de morcovi a intrat recent în casa mea, mai precis abia l-am "desluşit" acum, la final de vacanţă. Poartă în el ceva din preţiozitatea şi din precizia ceasurilor elveţiene. Nici nu are cum să fie altfel, e un desert cu veche tradiţie în Elveţia, unde e nelipsit de la aniversările copiilor. Te farmecă negreşit: gust preţios - mieji de nuci, cu gust greu, ca umbra nucilor, un praf de ienibahar, iute, îmbunat cu nucşoara dulceagă, scorţişoară cât să o recunoşti peste toate.

Morcovi - cât să fie ... altceva. Şi probabil că mai mulţi şi mai hotărâţi peste toate celelalte ingrediente alcătuitoare, morcovii - la îndemână fiind - au reînviat moda acestei speciale prăjituri în Anglia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu raţionalizarea alimentelor. La scurt timp apoi, tortul cu morcovi a călătorit până peste ocean.

Am tăiat aici o felie potrivită şi am împrietenit-o cu fursecuri ochioase de ciocolată cu alune de pădure, caramelizate şi cu o rază de soare păstrată de astă-vară de caisele confiate ...

Reţeta am luat-o de aici.

Foto: Casandra Săpoiu

Foto: Casandra Săpoiu