duminică, 25 decembrie 2011

Nu este totul pierdut! (leapşă de sărbători)

Am preluat de la Horia Gârbea leapşa de sărbători, cu mesajul Nu este totul pierdut!
Pentru că aceasta este o altă pagină din "jurnalul" unei (oarecare) profesoare, cred că e onest şi potrivit să caut motivele de optimism, câte s-or găsi, în zona catedrei şi a pupitrelor.
Aşadar, nu este totul pierdut, dacă elevii răspund cu entuziasm şi cu nerăbdare când le spui că (în timpul lor liber) vor participa la diverse proiecte culturale (despre unele am scris în ianuarie, în februarie, în martie, în aprilie, în octombrie, în noiembrie, tot în noiembrie şi în decembrie). Nu este totul pierdut, dacă, după aceea, comentează şi rememorează într-un fel sau altul, ceea ce au trăit şi au văzut, participând la astfel de proiecte, şi constaţi că le-ai îmbogăţit viaţa cu experienţe pozitive, pentru care îţi sunt recunoscători. (S-ar cere o paranteză: elevii de azi nu sunt numai ceea ce arată cu insistenţă mass-media: dependenţi de cluburi de noapte, de distracţii periculoase, "deţinători" de argouri şi de fiţe, deci, din nou, nu este totul pierdut.)
Nu este totul pierdut, atâta timp cât mai există specia truditorului cu peniţa şi cu sufletul, adică a dascălului care crede în menirea lui de a netezi cărările copiilor, de a-i ţine de mână, când urcă treaptă cu treaptă vârstele timpului lor, de a-i mângâia pe creştet pentru a le da curaj atunci când treapta e prea înaltă ... Şi din nou  o paranteză: am consemnat în "jurnalul" meu câteva lucruri făcute anul acesta - vezi mai sus. Vă asigur că sunt sute de astfel de evenimente consemnate inscripţionate doar în sufletele celor care le organizează. Dascălii, acea specie despre care vorbeam,  nu apar în mass-media pentru a se promova, îşi văd sârguincios de artizanatul pe care-l fac zilnic, din cel mai preţios material care există - sufletul şi mintea copilului. Şi cred că nu este totul pierdut, când ei sunt conştienţi că singura plată care poate echivala efortul lor şi pe care ei o primesc (singura, din păcate) este privirea plină de încredere şi de respect a elevului.
Pentru o persoană care vede întotdeauna partea plină a paharului, cum sunt eu, nu ar fi trebuit să fie greu de schiţat un profil pozitiv al anului care tocmai a trecut. Am găsit câte ceva, pentru că, într-adevăr nu e totul pierdut.
Şi totuşi, un sentiment de oboseală, nu unul optimist, simt acum. O fi de vină agonia lui 2011, care tocmai se duce, luând cu el ceva din noi, care, din păcate s-a pierdut.

Aş da mai departe leapşa de sărbători unor dascăli, dar, din păcate, nu cunosc un alt blog strict de profesor. Voi da leapşa cu mesajul Nu este totul pierdut!  unor foşti elevi: Isabela (absolventă de Litere şi cu un masterat în comunicare), Andreea (Sandy) (absolventă de Jurnalism),  Bodo (student la limbi străine). Şi cui vrea să mai preia.

6 comentarii:

  1. viata de licean este cea mai frumoasa parte din viata unui adolescent. este perioada in care trebuie sa participam la cat mai multe proiecte, sa invatam , sa ne dezoltam si sa ne maturizam. multumiri profesorilor care se implica,care creeaza astfel de evenimente si care dau nastere la diferite proiecte si activitati ce implica atat efortul fizic, cat si cel psihic al unui elev.
    sper sa avem cat mai mlte activitati sau concursuri castigate , cu care sa ne facem profesorii mandri ca au un astfel de "job" si, de asemenea, sa fie si ei mandri de elevii lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Luiza
    Frumoase cuvinte, Luiza, mulţumesc!
    Sper că preiei leapşa de sărbători.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru cei care ne petrecem timpul la catedră, indiferent în ce tip de învățămînt, nu prea sînt motive de optimism pentru că nici societatea nici conducătorii ei nu pun preț pe învățătură și educație: cei care au/au avut succes în ultimii 40 + 22 de ani au parvenit prin lipsă de scrupule, ticăloșie, eventual crimă.

    Totuși, ne putem găsi unele motive de satisfacție „insulare” ca să zic așa și consolarea că de fapt noi sîntem elita, noi contăm între noi și nu ne impresionează mitocanii parveniți. Ei nu au acces la bucuriile noastre rafinate!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Horia Gârbea
    Bine spus, eu m-am "rezumat" la metafore.
    În altă ordine de idei, "tema" asta am făcut-o cu inima strânsă, din aceleaşi motive pe care le evocaţi în prima parte a comentariului. Exerciţiul de optimism a însemnat, aşadar, un oarecare efort.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu este totul pierdut, cât încă avem de unde stoarce optimism,
    cât încă speranţa mai poate zburda liniştită.
    Nu s-a pierdut nimic din ce s-a plantat grijuliu
    în suflet(,) de dascăl la vremea potrivită.
    Printre căutători şi creatori de perle
    A mai rămas ceva intact în noi, sunt ferm convins
    a mai rămas ecoul ce încă nu s-a stins,
    arheologi ce sapă în oameni după comori.

    O iniţiativă absolut necesară într-o ţară în care mass-media ne-a familiarizat cu autoflagelarea şi plasarea exclusivă în prim plan a problemelor, erorilor şi crimelor. Mai există suflete curate, mai există locuri frumoase de vizitat în inima multora, însă această misiune specială nu suplimentează fondurile Ministerului Turismului. Aşa că profesorul, înzestrat cu răbdare şi dragoste, a devenit un căutător de perle de suprafaţă, plasate totuşi tocmai în adâncul fiinţei. Vă mulţumesc pentru că aţi scos la lumină întunericul din mulţi, şi că aţi pus lumina multora să lumineze în întunericul de afară. Respectului şi încrederii i se alătură recunoştinţa pentru tot ce aţi făcut pentru mine şi pentru multe generaţii.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Bodo
    Îţi mulţumesc şi pentru versuri şi pentru gândurile frumoase din comentariu.
    Sper că vei prelua "leapşa de sărbători", ca un exerciţiu de optimism, şi pe unul dintre blogurile tale.

    RăspundețiȘtergere