Treceți la conținutul principal

Invitaţi la Ziua ASB la USR

Uniunea Scriitorilor din România (USR) si Asociatia Scriitorilor din Bucuresti (ASB) au organizat astăzi o întâlnire in Sala Oglinzilor, unde 15 scriitori contemporani au citit poezie şi proză. Evenimentul a fost moderat de Horia Gârbea, preşedintele ASB.
Am acceptat invitaţia cu bucurie,  profesori şi elevi deopotrivă, pentru întâlnirea cu scriitorii, pentru întâlnirea cu literatura contemporană, pentru locul plin de istorie (şi de eleganţă) unde a avut loc evenimentul.
Într-o atmosferă caldă, deloc formală, au citit pentru noi, cei prezenţi, scriitorii Dan Mircea Cipariu, Vasile Poenaru, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Marian Drăghici, Oana Drăgan, Daniel Bănulescu, Ioana Diaconescu, Lucia Verona, Horia Gârbea şi alţii.
Într-o perioadă atât de încărcată pentu toţi, să ne facem timp să citim, respectiv să ascultăm câteva pagini de literatură, a fost o evadare fericită. Am păcălit pentru o oră timpul. Pentru că, vorba poetului, nici nu ştii când trec o mie de ani peste poemele tale ...

Comentarii

  1. Noi vă mulțumim pentru prezență și pentru aplauzele generoase. Literatura există numai atîta vreme cît există publicul care o citește și eventual o iubește.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este adevărat ce spuneţi. Şi, adaug eu, publicul se şi educă (un motiv în plus că ne-am aflat azi la acest eveniment).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Model de eseu motivaţional pentru înscrierea la ASE 2018

      Zilele acestea am fost întrebată de multe persoane cum se face un eseu motivaţional pentru înscrierea la Academia de Studii Economice.       Mai jos voi prezenta o  structură de eseu motivaţional, realizată conform normelor cerute de ASE (pe care le găsiţi  aici ). Atrag atenţia că e recomandabilă personalizarea acestui "tipar". Eliminaţi din redactarea voastră cifrele care marchează paragrafele - eu am folosit numerotarea pentru a fi mai uşor de urmărit subpunctele cerute de ASE în realizarea acestui document.          Iată modelul:  ESEU  MOTIVAŢIONAL 1.  Mă numesc ......................  şi sunt absolvent(ă) a Liceului .... / Colegiului Naţional ......... din ........... Reputaţia Academiei de Studii Economice şi calitatea învăţământului de aici m-au determinat să-mi prezint intenţia de a deveni studenta/studentul acestei instituţii de învăţământ superior.  2.  Am aflat de oferta educationala a Academiei de Studii Economice de pe site-ul facultăţii,

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat

  Recentul subiect de antrenament pentru examenul de evaluare națională mi-a amintit cât de frumoase sunt textele Adinei Popescu. Pentru cine nu știe, textul 1 din subiect, cel literar, este un fragment din „Aventuri de pe Calea Moșilor” – adecvat vârstei și tematicii V-VIII. Ca să nu mai vorbim despre alte aspecte pe care le adună fragmentul ales: colegialitate, prietenie, dorința de a lucra în echipă, plus aspecte care țin de interculturalitate, dacă ne referim la „caracterele” diferite din text: o fetiță e realistă, alta organizată etc.  Faină alegere. În fine, să trec la subiect (la subiectul postării  J ). Cu clasa a VI-a la care predau am citit în semestrul I două texte de Adina Popescu: „Un păianjen care se crede Spiderman” și   „Aventurile lui Spiderman în grădină”. Cu gândul că elevii mei pun întrebări, i-am scris atunci Adinei Popescu pentru că nu știam nimic despre texte: dacă au continuare, dacă fac parte din vreun volum. Când le-am comunicat elevilor mei că îi pot scrie