miercuri, 14 decembrie 2011

Despre prieteni(i) mici şi mari

Zilele trecute am primit un telefon de la o prietenă din copilărie, cu care mă văd foarte rar (din păcate). A ţinut să mă felicite personal pentru evenimentul de luna trecută (aflând despre el de la mama mea).  Te felicit, mi-a spus ea. Nu degeaba te-am luat mereu ca model în copilărie, a dăugat ea simplu.
Vă relatez aceste lucruri, pentru că este cel mai bun exemplu de nobleţe şi de siguranţă de sine pe care pot să-l dau: o femeie care se apropie de 40 de ani, deşteaptă, frumoasă, educată, cu o familie minunată, să declare altei femei, care este cu doar patru ani mai vârstincă (adică mie), un lucru mic atât de mare.
Nici nu ştiţi ce sentiment cald, de bine, am, când conştientizez că e un noroc că din viaţa mea fac parte (la o vârstă sau la alta) oameni senini, deştepţi şi fără încrâncenări, aşa cum este Carmen.
... Ceea ce vă doresc şi vouă.

2 comentarii:

  1. Si noi ne dorim, adica cel putin eu. Problema este ca oameni sinceri si nobili , in zilele noastre se intalnesc la fel de des ca bunul simt in autobuz :) Dar in Romania nu ne poate lua nimeni speranta :P

    RăspundețiȘtergere
  2. @Andrei Marasoiu
    Prietenii ni-i alegem noi. Arta este să ştii să-i păstrezi. Dar asta e altă discuţie.
    Mi-a plăcut comparaţia :)

    RăspundețiȘtergere