Punct şi virgulă

Astăzi, la USR , profesori şi liceeni din câteva şcoli bucureştene am fost „elevii” doamnei Nora Iuga. Nu vă aşteptaţi să fi fost o lecţie clasică. A fost mai degrabă un spectacol. Nora Iuga a reînviat pentru noi nume şi epoci, cu o claritate şi cu un şarm care ne-au ţintuit într-o emoţie a ascultării preţ de mai bine de o oră. G. Călinescu şi Tudor Vianu (care i-au fost profesori, dar şi modele Norei Iuga) au apărut în evocarea sa vii şi grandioşi, şi mai ales atât de...umani pentru noi, cei care îi ştim doar din cărţi. Apoi am auzit cea mai autentică prezentare a avangardei româneşti, făcută de poeta suprarealistă, care şi-a amintit (nu fără emoţie) de grupul „oniricilor”şi de debutul său în volum („Vina nu e a mea”, 1968). „Dacă nu vă place o carte, nu o abandonaţi de la primele pagini. Continuaţi să citiţi, pentru că înţelesul din spatele neînţelesului e întotdeauna mai adânc.”   - S-a vrut un sfat şi l-am receptat ca atare, dar am simţit în el toată puterea, toată înţeleciunea...

Recunosc că am pregătit scenariul lecţiei de azi, pe care aş putea s-o numesc "Valentine's day şi registrele stilistice ale limbii". (Atmosfera din liceu: pe bănci, ici-colo, câte un trandafir, bomboane de ciocolată, pe holuri se ţin ei - ei, adică elevii -  de mână oricum, dar azi...).  Mi-ar plăcea ca Dragobetele să fie perceput la fel. În sensul bucuriei de a dărui, pentru că altfel, Dragobetele e ia, iar Valentine's day este T-shirt-ul. Mă  resemnez şi profit de ziua asta de împrumut pentru o aplicaţie pe registre stilistice ale limbii. Pe scurt, pe baza unor liste alcătuite anterior, cu neologisme, arhaisme, regionalisme etc (la argou nu a fost nevoie de listă prealabilă), purtătorii de jeans şi T-shirt au alcătuit mesaje de dragoste , alegând un registru al limbii. Iată câteva: limbaj neologic:  Draga mea, la început totul a fost incert. Apoi, un conglomerat de setimente în conştiiţa mea. Nu sunt omniscient. Nu am de unde să ştiu la ce reflectezi. Am pre...

  (cu dedicaţie,  clasei a XII-a) "După liceu vreau să dau la Comunicare, la Relaţii publice, la Psihologie şi cred că şi la Jurnalism. Aş da şi la Drept, dar am auzit că se intră greu. S-ar putea să încerc şi la Teatru. Poate şi la Poliţie. Am auzit şi de o facultate de studii politice. Ce credeţi, merită?"  Mulţi vă recunoaşteţi în genul acesta de "orientare profesională", aşa-i? Cu alte cuvinte, să dau la ceva, nu contează la ce, fiindcă-i musai să aibă mama un student la uşă în secunda următoare afişării ultimei note de la bac. Fac parte din generaţia care a terminat liceul înainte de Revoluţie. Pentru noi, ordinea era alta: întâi ştiam (sau măcar ne străduiam să hotărâm) că vrem să devenim profesor, medic, avocat, inginer etc. Apoi mergeai să dai examen la Litere, Medicină, Politehnică etc (doar la una !!!!! nu numai pentru că examenele erau planificate concomitent, ci şi pentru că nimeni nu concepea că admiterea la facultate înseamnă să faci o mie de dosar...

Întrucât cândva, prin noiembrie, puneam punct şi virgulă , continuăm lista tipologiilor 14-18: Atoateştiutoarea face parte din categoria "elevii vechi şi noi" (îţi mulţumim, maestre Filimon), alături de Tocilarul, Chiulangiul, Rockerul etc. Cred că există dintotdeauna, în fiecare clasă câte una. Ea ştie tot - ce trebuia să înveţi pentru teza la istorie, ce alimente nu îngraşă, când va fi eclipsă, adresa de facebook a tipului ăla de la ... ( nici nu contează de la ce clasă sau liceu, ea ştie oricum). Ea ştie să dea sfaturi despre orice şi oricui. Este cineva care o poate sfătui să tacă? Măcar din când în când. Sclipitoarea se remarcă imediat. Nu ai cum să nu observi pixul cu sclipici, penarul cu sclipici, tricoul cu sclipici, geanta cu sclipici, agrafele cu sclipici, oja cu sclipici, fardul, cureaua, titlurile puse la teme şi la referate, cizmele, balerinii, slidurile din vreo prezentare power-point, toate au mai mult sau mai puţin ( de obicei, mai mult) sclipici. Dar să ne...

Dacă limba română ar plânge ori de câte ori o ciuntim, o sluţim, o jignim (etc., pentru că pot continua cu o groază de verbe cu conotaţii asemănătoare, dar las doar atât, că aţi prins ideea), atunci poate ni s-ar face milă de ea şi am fi mai atenţi la ce "emitem". Sigur că lingvistul din mine acceptă (înregistrează şi analizează) că un vorbitor de limba română, cu patru clase primare, va spune boliclinică  (în loc de policlinică ) sau incuibator (în loc de incubator ). Fenomenul se cheamă etimologie populară (vezi DSL sau întreabă-mă)  şi, din păcate, acest tip de greşeală  de exprimare se produce şi pe la case (clase, am vrut să spun) mai mari. Aşa se face că mă aflu în posesia unei colecţii de perle (nu mă invidiaţi!)...de cultură, adunate bob cu bob, cu fiecare teză, examen, verificare:  Locul III: Demimurg (în loc de Demiurg ). (Şi-uite-aşa săracul Platon, cu filosofia lui cu tot - via Eminescu - dă emoţii sărăcuţului candidat la bac, care, când ...

Sigur că după ce îţi trec prin mână (sau prin suflet) zeci de elevi, în minte îţi rămâne fiecare cu altceva. Despre unii îmi amintesc în ce bancă stăteau, cu ce coleg, de la alţii rămân nume, caligrafii, chipuri, frânturi de biografie. Despre Ioana îmi amintesc cam așa: extrem de deşteaptă, foarte hotărâtă, ochi creionaţi intens cu negru, uşor în genul rock, hanorace H&M, privire inteligentă, scris frumos. În plus, apelativul sub care era cunoscută, o prescurtare de la numele ei de familie, coincidea cu felul în care şi eu eram strigată uneori pe vremea când eram elevă de liceu (o derivare de la numele meu de atunci). Şi asta nu e tot. O întâmplare anume trebuie povestită: la ultima oră de română din clasa a XII-a, Ioana a venit la catedră, privindu-mă solemn, cu carneţelul de note deschis. Vă rog să-mi treceţi în carneţel ultima notă . Luase un 10 binemeritat la ultima lucrare pentru un eseu impecabil construit.  Şi, în timp ce colegii ei de clasă se desprindeau, oficial, de ...

Primiţi cu Pluguşorul? Tradiţia spune  că de Anul Nou în curţile gospodarilor trebuie să intre cetele de flăcăi cu Pluguşorul, cu urări de belşug şi sănătate. Sigur că povestea lui bădica Traian , netrunchiată, strigată de flăcăi în costume populare, cu buhai, clopoţei şi bice, mai poate fi auzită doar prin satele de munte, acolo unde duminica încă sătenii ies la slujbă în portul românesc, sau la televizor sau poate în vreo postare pe youtobe. Aşa că iertat să ne fie că cei 9 de la XA au avut doar trei clopoţei (unul era chiar vechi, autentic), costumele fie olteneşti, fie moldoveneşti, fie munteneşti (dar veritabile), iar Pluguşorul, ....Pluguşorul un pic, un pic de tot adaptat (în numele caracterului colectiv, tradiţional şi anonim al creaţiilor folclorice), aşa încât să poată capta atenţia câtorva zeci de profesori şi mai (mai ales) a câtorva zeci de elevi (a căror euforie în pragul vacanţei de iarnă acoperea frânturile de discuţie ale dascălilor). Vocile - 5 băieţi şi 4 fete...