vineri, 13 septembrie 2013

Călătorie în Lituania

Ce știam eu despre Lituania până să ajung (acum mai bine de trei luni)  în această țară erau lucruri destul de generale: că este una dintre țările baltice, fostă ţară comunistă, situarea în nordul Europei,  transmisiile în direct de la Vilnius în momentul ”12 points” la Eurovision și, desigur, chihlimbarul de Marea Baltică.

Am ajuns în Lituania datorită ultimei întâlniri de lucru a Proiectului Comenius Regio ”City as a learning place -  where learning is an adventure” (în cadrul căruia am realizat câteva activități despre care voi vorbi altădată) și cele cinci zile petrecute în această țară săptămâna trecută mi-au adus foarte multe în plus, amănunte, imagini, impresii (care stau în drafts de o grămadă de timp), pe care le voi împărtăși cititorilor mei, mai ales că o țară baltică nu reprezintă o destinație de top când îţi aranjezi vacanţa (cel puţin în cercul meu de cunoştinţe şi de prieteni).

Iată câteva locuri/ lucruri văzute, impresii şi ponturi (în caz că mergeţi în Lituania). Voi pune şi poze (cu atenţionarea că nu sunt un fotograf exersat):

1. Capitala Lituaniei - Vilnius. Un loc foarte liniștit, maşini puţine, oemani calmi, cel puţin în centru.


De fapt la 500 000 de mii de locuitori câţi sunt în Vilnius, se explică. Mi-a amintit de Sighişoara, poate pentru că am vizitat centrul vechi. Am început promenada din faţa Catedralei şi am parcurs zona de străduţe vechi, înguste, destinade promenadei, statului la cafenele şi magazinelor de suveniruri. Oraşul are şi o zonă cu clădiri moderne (pe care am zărit-o) unde se află centrul financiar al capitalei. Terase ca în centrul vechi la noi, în Bucureşti, doar că au clădirile vechi bine conservate,
şi cu foarte multe magazine de suveniruri, dar despre acestea mai târziu.



Câte ceva despre Catedrală (foto stânga): construită în 1251, în timpul regelui Mindaugas. Este cu adevărat frumoasă şi am impresia că turnul din faţa ei se vede în spatele prezentatorilor de la Eurovision. Are ceva din arhitectura templelor greceşti, văzută din exterior. În interior impresionează prin picturi, fresce numeroase şi o capelă în care există câteva statui placate cu argint, cam de un metru şi jumătate în înălţime.





Ziceam că e linişte şi calm în Vilnius. Mai jos o imagine cu inersecţia din faţa Catedralei, deci centrul capitalei. Nu am scris atunci numele bulevardului şi l-am uitat, dar fotografia este făcută eu plecând dinspre catedrală. O colegă lituaniană mi-a spus că e un fel de Champs-Élysées al lor, dar mie nu mi-a făcut deloc impresia aceasta. Poate clădirile vechi să amintească un pic. Maşini puţine la o oră de vârf, vedeţi. 







2. Oraşul Trakai. Este unul dintre cele mai vizitate locuri din Lituania, mai ales că se află la mai puţin de 30 de kilometri de capitală. De altfel, Trakai este capitatla medievală a Lituaniei, iar punctul ei de atracţie este un castel gotic construit pe o insulă, în secolul al XIV-lea, pe lacul Galvé. 









3. Oraşul Kaunas. Este al doilea oraş ca mărime din Lituania şi se află la confleunţa a două mari râuri: Nemunas şi Neris. Am văzut aici tot centrul vechi, parcă un pic mai animat decât cel din Vilnius.









Voi continua cu muzee, şcoli, suveniruri şi altele.




4 comentarii:

  1. Nu știu dacă v-au atras atenția și locuitorii, dar cred că balticele sînt (în medie) printre cele mai frumoase femei din lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este, sunt foarte frumoase - au frumuseţea slavă. Eu aş rămâne la superlativul absolut totuşi.

      Ștergere
    2. De acord cu superlativul absolut. Există multe tipuri de frumusețe, inclusiv a odaliscelor. Dar nu am văzut o frumusețe slavă ci mai curînd una să-i zic celtică sau vikingă, mai rafinată decît cea a nordicelor, poate prin altoirea slavă, de acord. Desigur, trebuie privit de la caz la caz, e vorba cum ziceam de o medie.

      Ștergere
    3. Aveţi dreptate - au semnalmente de nordice/ nordici. De fapt, asta şi sunt. Aproape toţi lituanienii sunt blonzi cu ochi deschişi la culoare. Dar mi s-au părut cu adevărat frumoase lituanienele care aveau ceva rusesc, inclusiv faptul că de câte ori aveau ocazia cântau. Şi cântau superb.

      Ștergere