La mulţi ani, Carmen Bunaciu!
15 septembrie este începutul şcolii româneşti prin tradiţie, dar astăzi voi scrie despre altă semnificaţie a acestei zile. Pe 15 septembrie 1961 s-a născut Carmen Bunaciu, sportiva cu care a început performanţa în nataţia românească. Dincolo de performanţele de nivel european şi mondial pentru care Carmen Bunaciu este eroul nostru naţional, ea este unică prin calităţile sale profund umane.
De la cursurile de înot ale fiicei mele (în urmă cu câţiva ani, la baza sportivă de la Dinamo) mi-au rămas în minte răbdarea şi priceperea sa cu copiii, bunăvoinţa arătată adulţilor (care-şi aşteptau micii înotători), zâmbetul său niciodată fals, modestia şi disponibilitatea ei extraordinară de a-şi face prieteni.
Şi am mai reţinut ceva: o secvenţă pe care o păstrez în memoria afectivă, conştientă de privilegiul că am întâlnit-o pe această mare sportivă.
De regulă, ea coordona din capătul bazinului exerciţiile copiilor, în apă cu micii elevi fiind asistenţii ei. S-a petrecut apoi ceva: Carmen Bunaciu s-a ridicat, a păşit către marginea din dreapta a bazinului, lăsând un pic de distanţă până la copii. Şi ... am văzut! Momentul! L-am prins! Câteva secunde - când sportiva nu a sărit, nu a plutit, nu a înotat, nu s-a scufundat, ci pur şi simplu s-a făcut una cu apa. Corpul ei prelung, care pe uscat este ca al tuturor oamenilor, a devenit altceva în apă. Ceva din bucuria delfinilor, ceva din puterea lostriţelor. Carmen Bunaciu este una cu apa.
Aş spune că nu cred în lostriţe, deşi, iubind prozele lui Vasile Voiculescu (şi literatura, în general) aş putea să cred că atunci, la bazinul de înot am văzut ceea ce vreun Duh sau Sfântul Duh, în mărinimia lui, ne-a dat nouă, românilor: o făptură care seamănă cu oamenii, dar e una cu apa.
O făptură care să ne arate că delfinii coboară uneori pe uscat, pentru a trăi printre noi, muritorii.
La mulţi ani, Carmen Bunaciu!
De la cursurile de înot ale fiicei mele (în urmă cu câţiva ani, la baza sportivă de la Dinamo) mi-au rămas în minte răbdarea şi priceperea sa cu copiii, bunăvoinţa arătată adulţilor (care-şi aşteptau micii înotători), zâmbetul său niciodată fals, modestia şi disponibilitatea ei extraordinară de a-şi face prieteni.
Şi am mai reţinut ceva: o secvenţă pe care o păstrez în memoria afectivă, conştientă de privilegiul că am întâlnit-o pe această mare sportivă.
De regulă, ea coordona din capătul bazinului exerciţiile copiilor, în apă cu micii elevi fiind asistenţii ei. S-a petrecut apoi ceva: Carmen Bunaciu s-a ridicat, a păşit către marginea din dreapta a bazinului, lăsând un pic de distanţă până la copii. Şi ... am văzut! Momentul! L-am prins! Câteva secunde - când sportiva nu a sărit, nu a plutit, nu a înotat, nu s-a scufundat, ci pur şi simplu s-a făcut una cu apa. Corpul ei prelung, care pe uscat este ca al tuturor oamenilor, a devenit altceva în apă. Ceva din bucuria delfinilor, ceva din puterea lostriţelor. Carmen Bunaciu este una cu apa.
Aş spune că nu cred în lostriţe, deşi, iubind prozele lui Vasile Voiculescu (şi literatura, în general) aş putea să cred că atunci, la bazinul de înot am văzut ceea ce vreun Duh sau Sfântul Duh, în mărinimia lui, ne-a dat nouă, românilor: o făptură care seamănă cu oamenii, dar e una cu apa.
O făptură care să ne arate că delfinii coboară uneori pe uscat, pentru a trăi printre noi, muritorii.
La mulţi ani, Carmen Bunaciu!
 |
| sursa foto: pagina de facebook a sportivei Carmen Bunaciu |
La mulți ani ființei născute sub semnul magiei!( fotografia este expresivă!!)
RăspundețiȘtergere