Treceți la conținutul principal

Surâsul Hiroshimei

Tot ce am văzut în ultimele zile la ştiri despre dezastrul din Japonia - oraşe japoneze hăcuite, prăbuşite, în presă fotografii - amprentă a dezastrului, chipuri împietrite de disperare şi de neputinţă, totul mi-a amintit de "Surâsul Hiroshimei", volumul lui Eugen Jebeleanu (1958). Se studia când eu eram elevă de liceu şi  îmi amintesc că ne-a marcat, pe noi, elevii de atunci, Întâlnirea cu Hiroshima. Le-am vorbit elevilor mei despre momentul 5 august 1945 (ştiau mulţi dintre ei o groază de informaţii despre Hiroshima şi Nagasaki), apoi le-am citit câte ceva din volumul "Surâsul Hiroshimei" (fără prea multe observaţii stilistice). Este extraordinar cum, după atâţia ani de la apariţia acestui volum, versurile lui Jebeleanu pot înmărmuri audienţa. Este foarte adevărat, însă, că tragedia prin care trece acum Japonia, posibilul "blestem" nuclear ţinut cu atâtea eforturi sub control au făcut ca Întâlnirea cu Hiroshima, Corul copiilor ucişi, Glasul unei femei să devină, din păcate, cam prea "de sezon".
Am intenţionat să le citesc copiilor (IX-XII) câteva versuri, pentru cultura generală, pe ultimele minute ale orei, şi am sfârşit prin a sta şi în pauză, fără un semn cât de mic de nerăbdare de a ieşi din partea vreunuia.


Comentarii

  1. Nu ajunge ca am fost martori la dezastrul din Japonia,acum o sa vedem si Lacrima Libiei daca lucrurile degenereaza in continuare...Prea multe lucruri dubioase in ultima vreme :-?.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stai sa vezi plansul Frantei cand isi vor da seama ca o zi de bombardamente in Libia in costa vreo 110.000.000E.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Model de eseu motivaţional pentru înscrierea la ASE 2018

      Zilele acestea am fost întrebată de multe persoane cum se face un eseu motivaţional pentru înscrierea la Academia de Studii Economice.       Mai jos voi prezenta o  structură de eseu motivaţional, realizată conform normelor cerute de ASE (pe care le găsiţi  aici ). Atrag atenţia că e recomandabilă personalizarea acestui "tipar". Eliminaţi din redactarea voastră cifrele care marchează paragrafele - eu am folosit numerotarea pentru a fi mai uşor de urmărit subpunctele cerute de ASE în realizarea acestui document.          Iată modelul:  ESEU  MOTIVAŢIONAL 1.  Mă numesc ......................  şi sunt absolvent(ă) a Liceului .... / Colegiului Naţional ......... din ........... Reputaţia Academiei de Studii Economice şi calitatea învăţământului de aici m-au determinat să-mi prezint intenţia de a deveni studenta/studentul acestei instituţii de învăţământ superior.  2.  Am aflat de oferta educationala a Academiei de Studii Economice de pe site-ul facultăţii,

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat

  Recentul subiect de antrenament pentru examenul de evaluare națională mi-a amintit cât de frumoase sunt textele Adinei Popescu. Pentru cine nu știe, textul 1 din subiect, cel literar, este un fragment din „Aventuri de pe Calea Moșilor” – adecvat vârstei și tematicii V-VIII. Ca să nu mai vorbim despre alte aspecte pe care le adună fragmentul ales: colegialitate, prietenie, dorința de a lucra în echipă, plus aspecte care țin de interculturalitate, dacă ne referim la „caracterele” diferite din text: o fetiță e realistă, alta organizată etc.  Faină alegere. În fine, să trec la subiect (la subiectul postării  J ). Cu clasa a VI-a la care predau am citit în semestrul I două texte de Adina Popescu: „Un păianjen care se crede Spiderman” și   „Aventurile lui Spiderman în grădină”. Cu gândul că elevii mei pun întrebări, i-am scris atunci Adinei Popescu pentru că nu știam nimic despre texte: dacă au continuare, dacă fac parte din vreun volum. Când le-am comunicat elevilor mei că îi pot scrie