Punct şi virgulă

Lecţia pe care noi am desfăşurat-o la USR , ieri, în Sala Oglinzilor, în cadrul proiectului "Ora de română" s-a chemat "Să facem cunoştinţă cu Poetul" şi l-a avut invitat pe Mircea Dinescu. Poetul " Invocaţiei nimănui " a fost la dispoziţia noastră mai bine de o oră, timp în care a răspuns, a povestit, a evocat, a mărturisit, a recitat, şi-a amintit, a cântat, a ironizat, a observat, a recitat, a dialogat, a argumentat, a analizat şi din nou a recitat şi, doar la un loc, verbele acestea redau atmosfera orei de română de ieri. Totul fără zgârcenie şi cu o vervă inepuizabilă, supunându-se (de fapt, supunând) asaltului de întrebări venit din publicul format din peste 100 de persoane. Poetul a evocat împrejurările în care a fost făcută filmarea cu Mircea Dinescu la 17 ani (media de vârstă a publicului), recitând poezia "Domnişoară, Doamnă, clipă", anume într-o sală de clasă din liceul său,   apoi a amintit debutul cu poezie în revista "Lucea...

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie întoarcerea în copilărie îmi încălzeşte sufletul. Şi undeva în amintirile mele din copilărie stă icoana învăţătorului meu din clasele mici. Domnul învăţător era atât de bun, încât nu era în stare să se supere sau să certe pe cineva. Când un copil spunea, cu vocea aceea tărăgănată pe care o au toţi în clasa întâi, lungind pe vocale într-un răsfăţ neturtit încă de rigorile şcolii, Dooomnuuu', colegu' râââde! , atunci domnul învăţător găsea de cuviinţă să replice: Bine că nu plânge! , iar noi toţi, dintr-o dată, îi vedeam şi pe "pârâcios", şi pe "râzător" amuţind, vindecaţi cel puţin pentru moment, unul de "pâră", altul de "hlizeală". Problemele de aritmetică deveneau toate plimbări cu pisoi şi cu răţuşte, la care dacă nu erai atent că pisoiul are patru picioare, şi nu două, greşeală fatală!   Că doar încă nu s-a pomenit pisoi care să meargă în două picioare, aşa ca tine sau ca tine , spunea domnul învăţător,...

Astăzi, la USR , profesori şi liceeni din câteva şcoli bucureştene am fost „elevii” doamnei Nora Iuga. Nu vă aşteptaţi să fi fost o lecţie clasică. A fost mai degrabă un spectacol. Nora Iuga a reînviat pentru noi nume şi epoci, cu o claritate şi cu un şarm care ne-au ţintuit într-o emoţie a ascultării preţ de mai bine de o oră. G. Călinescu şi Tudor Vianu (care i-au fost profesori, dar şi modele Norei Iuga) au apărut în evocarea sa vii şi grandioşi, şi mai ales atât de...umani pentru noi, cei care îi ştim doar din cărţi. Apoi am auzit cea mai autentică prezentare a avangardei româneşti, făcută de poeta suprarealistă, care şi-a amintit (nu fără emoţie) de grupul „oniricilor”şi de debutul său în volum („Vina nu e a mea”, 1968). „Dacă nu vă place o carte, nu o abandonaţi de la primele pagini. Continuaţi să citiţi, pentru că înţelesul din spatele neînţelesului e întotdeauna mai adânc.”   - S-a vrut un sfat şi l-am receptat ca atare, dar am simţit în el toată puterea, toată înţeleciunea...

Recunosc că am pregătit scenariul lecţiei de azi, pe care aş putea s-o numesc "Valentine's day şi registrele stilistice ale limbii". (Atmosfera din liceu: pe bănci, ici-colo, câte un trandafir, bomboane de ciocolată, pe holuri se ţin ei - ei, adică elevii -  de mână oricum, dar azi...).  Mi-ar plăcea ca Dragobetele să fie perceput la fel. În sensul bucuriei de a dărui, pentru că altfel, Dragobetele e ia, iar Valentine's day este T-shirt-ul. Mă  resemnez şi profit de ziua asta de împrumut pentru o aplicaţie pe registre stilistice ale limbii. Pe scurt, pe baza unor liste alcătuite anterior, cu neologisme, arhaisme, regionalisme etc (la argou nu a fost nevoie de listă prealabilă), purtătorii de jeans şi T-shirt au alcătuit mesaje de dragoste , alegând un registru al limbii. Iată câteva: limbaj neologic:  Draga mea, la început totul a fost incert. Apoi, un conglomerat de setimente în conştiiţa mea. Nu sunt omniscient. Nu am de unde să ştiu la ce reflectezi. Am pre...

  (cu dedicaţie,  clasei a XII-a) "După liceu vreau să dau la Comunicare, la Relaţii publice, la Psihologie şi cred că şi la Jurnalism. Aş da şi la Drept, dar am auzit că se intră greu. S-ar putea să încerc şi la Teatru. Poate şi la Poliţie. Am auzit şi de o facultate de studii politice. Ce credeţi, merită?"  Mulţi vă recunoaşteţi în genul acesta de "orientare profesională", aşa-i? Cu alte cuvinte, să dau la ceva, nu contează la ce, fiindcă-i musai să aibă mama un student la uşă în secunda următoare afişării ultimei note de la bac. Fac parte din generaţia care a terminat liceul înainte de Revoluţie. Pentru noi, ordinea era alta: întâi ştiam (sau măcar ne străduiam să hotărâm) că vrem să devenim profesor, medic, avocat, inginer etc. Apoi mergeai să dai examen la Litere, Medicină, Politehnică etc (doar la una !!!!! nu numai pentru că examenele erau planificate concomitent, ci şi pentru că nimeni nu concepea că admiterea la facultate înseamnă să faci o mie de dosar...

Întrucât cândva, prin noiembrie, puneam punct şi virgulă , continuăm lista tipologiilor 14-18: Atoateştiutoarea face parte din categoria "elevii vechi şi noi" (îţi mulţumim, maestre Filimon), alături de Tocilarul, Chiulangiul, Rockerul etc. Cred că există dintotdeauna, în fiecare clasă câte una. Ea ştie tot - ce trebuia să înveţi pentru teza la istorie, ce alimente nu îngraşă, când va fi eclipsă, adresa de facebook a tipului ăla de la ... ( nici nu contează de la ce clasă sau liceu, ea ştie oricum). Ea ştie să dea sfaturi despre orice şi oricui. Este cineva care o poate sfătui să tacă? Măcar din când în când. Sclipitoarea se remarcă imediat. Nu ai cum să nu observi pixul cu sclipici, penarul cu sclipici, tricoul cu sclipici, geanta cu sclipici, agrafele cu sclipici, oja cu sclipici, fardul, cureaua, titlurile puse la teme şi la referate, cizmele, balerinii, slidurile din vreo prezentare power-point, toate au mai mult sau mai puţin ( de obicei, mai mult) sclipici. Dar să ne...

Dacă limba română ar plânge ori de câte ori o ciuntim, o sluţim, o jignim (etc., pentru că pot continua cu o groază de verbe cu conotaţii asemănătoare, dar las doar atât, că aţi prins ideea), atunci poate ni s-ar face milă de ea şi am fi mai atenţi la ce "emitem". Sigur că lingvistul din mine acceptă (înregistrează şi analizează) că un vorbitor de limba română, cu patru clase primare, va spune boliclinică  (în loc de policlinică ) sau incuibator (în loc de incubator ). Fenomenul se cheamă etimologie populară (vezi DSL sau întreabă-mă)  şi, din păcate, acest tip de greşeală  de exprimare se produce şi pe la case (clase, am vrut să spun) mai mari. Aşa se face că mă aflu în posesia unei colecţii de perle (nu mă invidiaţi!)...de cultură, adunate bob cu bob, cu fiecare teză, examen, verificare:  Locul III: Demimurg (în loc de Demiurg ). (Şi-uite-aşa săracul Platon, cu filosofia lui cu tot - via Eminescu - dă emoţii sărăcuţului candidat la bac, care, când ...