Ziua scrisului de mână și niște amintiri din Pedagogic

 

Am făcut liceu pedagogic, deci scrisul caligrafic era un „must have” și, mai mult, am făcut liceul pedagogic în vremea scrisului la indigo. (Pentru cine nu știe, foaia de indigo e bunica xeroxului. Sau mai bine străbunica!) Scrisul de elevă la pedagogic trebuia să fie impecabil, se scria la tablă cu creta, se scriau de mână interminabile proiecte de lecție, se făceau fișe de lucru pentru orele de practică. Mașinăria numită xerox (banală astăzi) nu ne era cunoscută. Foița de indigo ținea pentru câteva copii movulii. Cu cât copia era mai dedesubt (se puteau suprapune mai multe fișe), cu atât ultima era mai ștearsă, iar prima cu scris prea apăsat. Îți trebuia un scris de mână frumos și sigur, pentru că (în absența butonului delete) o literă strâmbă sau greșită aducea pagube mari (de neînțeles astăzi pentru mulți, cred). „Kahootul” din anii aceia cerea o întreagă industrie a scrisului de mână. Dacă aveai foițe de indigo noi, merita multiplicarea, dar, dacă erau folosite deja, îți ieșeau niște copii mai șterse sau cu albastrul inegal, inestetice.   

De cele mai multe ori nu aveam indigo, dar nu îmi amintesc să fi suferit din pricina asta. Eram un grup de fete destoinice: toate puteam scrie caligrafic și (dintr-un sentiment ancestral, încolțit în fiecare dintre noi prin bunici și străbunici care știau bucuria de a merge la clacă) ne ajutam între noi. Joi era ziua de practică, așa că miercuri seara era claca noastră cu torsul și cusutul de ițe, din care am ieșit ce suntem azi. 

Păstrez și azi, la mai bine de trei decenii de la terminarea liceului câteva mostre ale scrisului nostru de mâna dimpreună. Dar, ca să înțelegeți ce înseamnă documentul ăsta, trebuie să vă povestesc altceva.

O tradiție la Pedagogicul din Buzău era Sărbătoarea Majoratului. În amfiteatrul școlii eram sărbătoriți, cei din clasa a XII-a, în cadrul unei festivități foarte somptuoase. Ziua aceasta nu avea nimic din ce înseamnă astăzi majoratul.  Mai întâi, după anii mici de liceu cu rigorile de tot felul, care includeau uniformă impecabilă, rochiile de gală și costumul de cor, aveam dreptul la ținuta de majorat. Toată clasa (erau  clase de fete într-o majoritate covârșitoare) își făcea o ținută de majorat după moda vremii. În fond, tot uniformă, dar măcar la modă. În decembrie 1986, îmbrăcate în costumul nostru de majorat, înnoit în Ziua Majoratului, am apărut  toate în amfiteatru, unde erau deja profesorii și părinții noștri (cei care puteau veni –  eram acolo copii din trei județe), dar și colegii din clasele mai mici. Un avocat ne-a citit din Constituție, cu voce sobră,  câteva paragrafe despre responsabilitatea cetățeanului la vârsta majoratului. Oficial, dar mai mult simbolic (cele mai multe colege din promoția mea și  singurul coleg au împlinit 18 ani în 1987) eram declarați majori. Apoi urma un spectacol, în cel mai adevărat sens al cuvântului: noi eram actori, regizori, compozitori, interpreți etc.  Un spectacol pentru care repetam îndelung toată toamna. Cred că promoția `87 LPSCHB* a fost una dintre cele mai atipice, dar voi povesti asta altă dată. Acum să mă întorc la gustul madlenei (adică la Ziua Scrisului de mână -  văzând pe Facebook că se sărbătorește, așa a funcționat). Programul spectacolului trebuia să ajungă la fiecare invitat. Asta însemna zeci de programe și de invitații scrise de mână, care să arate bine, să ne reprezinte, dincolo de spectacol. S-au scris atunci multe de pagini, cu scrisul de mână cel mai frumos cu putință. 

Mă uit la program. E o hârtie veche și îngălbenită, cu scrisul de mâna al Mihaelei sau al lui Dani, poate. 

Toți scriam frumos și toți i-am învățat și pe alții să scrie frumos.  

Și vreau să știți dumneavoastră că ținem încă șezătorile, cu bune și cu rele, câte ne sunt date să trăim, și nu știu ce magie e asta și de unde ne vine norocul ăsta să avem încă răbdarea acelui scris de mână, că la un semn ne adunăm ca și când ar fi ieri și ținem, când e nevoie, o clacă, așa cum bunicile sau străbunicile noastre or fi făcut. 

 

*LPSCHB - Liceul Pedagogic „Spiru C. Haret” Buzău