O vacanţă cu lumină vă doresc!
De câte ori am luat serie nouă la dirigenţie am fost întrebată mai devreme sau mai târziu de către foşti sau actuali elevi sau de colegi de cancelarie cum sunt noii elevi.
Voi scrie azi prima postare despre noua mea clasa la dirigenţie, a IX-a C, filologie, intensiv engleză, fiindcă săptămâna aceasta merită ceva special - pozitiv şi tonic, în acelaşi timp.
Colectivele de elevi nu seamănă niciodată între ele - 20-30 de individualităţi, compun structuri extrem de diferite, de la an la an, de la un profil la celălalt. Percepţia generală a insituit cam două clasificări: "realiştii" sunt pragmatici, iar "umaniştii" sunt visători. (Din vremea când eu eram elevă de liceu, în Buzăul anilor '80, mai păstrez, în plus, încă un epitet - pedagogistele, atribuit fetelor din Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" - am fost una dintre ele ... )
Pe de altă parte, când un profesor primeşte altă serie la dirigenţie se află el însuşi în altă etapă a vieţii sale personale şi profesionale. Cred că acesta este un aspect (alături de particularităţile clasei) care generează relaţia unică pe care o construieşti cu fiecare clasă.
Cei 27 de "umanişti" cărora le sunt profesor diriginte din septembrie 2014 sunt ... sunt cumva, fiindcă un singur cuvânt nu poate cuprinde ceea ce deja am adunat despre ei.
Sunt frumoşi de la sine, fără artificii. Râd zgomotos la orice glumă şi clasa se umple de bucurie şi de lumină. Plâng fără ascunzişuri când povestim, când citim, când privim ... Împart prăjiturile bunicii. Îi duc colegei cu rubeolă salata de fructe făcută la şcoală. Ascultă şi (foarte important!) acceptă sfaturi dinspre catedră ... Compun câtece cu haz. Au cuvinte nesuferite şi cuvinte preferate. Uită să ude florile. Îmi telefonează pentru orice lucru li se întâmplă când nu sunt în şcoală. Încep să citească (după multe tertipuri făcute de mine pentru a-i atrage de partea lecturii!). Ţin pături în dulap pentru zile însorite, când ora de română se mută în parcul şcolii.
Sunt frumoşi şi luminoşi şi vreau să cred că raza de soare care apare în toate pozele noastre e semn bun de drum curat şi drept.
Vacanţă cu lumină vă doresc, elevi de ieri şi de azi!
Voi scrie azi prima postare despre noua mea clasa la dirigenţie, a IX-a C, filologie, intensiv engleză, fiindcă săptămâna aceasta merită ceva special - pozitiv şi tonic, în acelaşi timp.
Colectivele de elevi nu seamănă niciodată între ele - 20-30 de individualităţi, compun structuri extrem de diferite, de la an la an, de la un profil la celălalt. Percepţia generală a insituit cam două clasificări: "realiştii" sunt pragmatici, iar "umaniştii" sunt visători. (Din vremea când eu eram elevă de liceu, în Buzăul anilor '80, mai păstrez, în plus, încă un epitet - pedagogistele, atribuit fetelor din Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" - am fost una dintre ele ... )
Pe de altă parte, când un profesor primeşte altă serie la dirigenţie se află el însuşi în altă etapă a vieţii sale personale şi profesionale. Cred că acesta este un aspect (alături de particularităţile clasei) care generează relaţia unică pe care o construieşti cu fiecare clasă.
Cei 27 de "umanişti" cărora le sunt profesor diriginte din septembrie 2014 sunt ... sunt cumva, fiindcă un singur cuvânt nu poate cuprinde ceea ce deja am adunat despre ei.
Sunt frumoşi de la sine, fără artificii. Râd zgomotos la orice glumă şi clasa se umple de bucurie şi de lumină. Plâng fără ascunzişuri când povestim, când citim, când privim ... Împart prăjiturile bunicii. Îi duc colegei cu rubeolă salata de fructe făcută la şcoală. Ascultă şi (foarte important!) acceptă sfaturi dinspre catedră ... Compun câtece cu haz. Au cuvinte nesuferite şi cuvinte preferate. Uită să ude florile. Îmi telefonează pentru orice lucru li se întâmplă când nu sunt în şcoală. Încep să citească (după multe tertipuri făcute de mine pentru a-i atrage de partea lecturii!). Ţin pături în dulap pentru zile însorite, când ora de română se mută în parcul şcolii.
Sunt frumoşi şi luminoşi şi vreau să cred că raza de soare care apare în toate pozele noastre e semn bun de drum curat şi drept.
Vacanţă cu lumină vă doresc, elevi de ieri şi de azi!
Foarte frumos. Regret că am făcut liceul în condiții de comunism care impunea un regim aproape cazon mai ales la un liceu „cu pretenții” și la care „umanul” (și parțial umanitatea) dispăruseră. Totul era mate-fizică și nimic meta-fizică. Totuși am amintiri plăcute (90% despre colegi).
RăspundețiȘtergereCeea ce pot constata cu îngrijorare e că elevele de azi, încă de la cl. a IX-a cum se vede, manifestă o tendință hotărîtă spre genul american supraponderal ceea ce nu era cazul chiar deloc acum 30-35 de ani. Singura cu siluetă e... diriginta.
Vă mulţumesc. Am făcut liceul în condiţiile pe care le menţionaţi - mă regăsesc în ceea ce spuneţi, deşi am urmat un profil vocaţional.
ȘtergereCineva observa cândva, cu invidie declarată, dar simpatică, faptul că sunt într-un mare avantaj petrecând atât de mult timp printre copii şi adolescenţi - păstrez ceva din vârsta lor. Cu păstrarea siluetei este, însă, altă poveste ... :)
Acum, privind lucrurile cu oarecare detasare, desi nu este si nu va fi niciodata asa, as zice ca meseria de dirigine- este o MESERIE - CATEGORIC- nu se identifica, deloc, cu aceea de bun profesor.( in sensul profesional al problemei)
RăspundețiȘtergerePoti fi ~toba de carte~`, fara a reusi sa ajungi la sufletele celor carora li te adresezi.
Cand se intampla sa fii si bun profesor , dar si bun diriginte, exista un mare castig de ambele parti.
De fapt, daca ti-ai ales meseria din dragoste- exista si casatorie din dragoste, nu?- faci si din lucrurile grele ale vietii de scoala ceva frumos.
Am avut ditiginti diferiti,ca oameni- este normal ; am terminat realul, dar mi-am dorit, si am reusit sa fiu UMANISTA!!
Tuturor dirigintilor si profesorilor mei le pastrez dragoste- diferita, pentru ca eu SUNT si ceea ce am luat de la ei.
Cam asta am facut si ca diriginta.Am daruit si am primit.
Sigur ca am si gresit- copiii sunt, cum spui, mereu altii, problemele sunt altele, TU- DIRIGINTA esti alta.( sa stii ca eu folosesc din convingere FEMININUL )
Si vremurile sunt altele.
P.s. De ce nu alergati impreuna in parc?
In Trivale, unde merg cat pot de des, trec pe langa poienitele in care am poposit cu fiecare clasa , in fiecare toamna- acolo invatam sa compunem adevarat.
Din suflet!
Imi plac puii tai!
Si tu, bineinteles!
Îţi mulţumesc pentru comentariul în care, ca de obicei, cu generozitate împărtăşeşti cu noi din experienţa de o viaţă la catedră.
ȘtergereP.S. Elevii mei sunt norocoşi să aibă un mic părculeţ în curtea liceului, dar partea cu alergatul o lăsăm pentru ora de sport. E ieşit din tipar oricum că ieşim şi stăm la aer pe pături din când în când.
Ce sentiment mi-a reinviat citind aceasta postare, au mama, mama! Melancolica pana la coate! Trebuie sa recunosc (dupa o iute comparatie) ca o clasa frumoasa ca asta, mai greu de gasit. Eu o tin minte pe Dna. Diriginta cat de chinuita a fost de noi :))))) ... cand a scapat a zis ca nu ii mai trebuie alta! :)))
RăspundețiȘtergere... sunt convinsă că totuşi a urmat o altă serie pe care d-na dirigintă a ta a luat-o sub aripa protectoare!
ȘtergereŞi bine ai revenit, OchiiVerzi!!
ȘtergereAsa este, a mai luat dar si acum recunoaste ca am fost speciali pentru ea. Daca o intalnim pe strada (oricare dintre noi, fostii ei elevi) ne recunoaste, ne zambeste si ne priveste cu drag, indiferent de problemele pe care i le-am creat! Multumesc frumos!
ȘtergereSă ai parte de sărbători liniştite, în mijlocul celor dragi! Paşte luminat, dragă Camelia!
RăspundețiȘtergereIti multumesc! Sarbatorile cu bine si tie!
ȘtergerePare ca ati pornit cu toii pe drumul cel bun! Va fi interesanta calatoria pana la finele clasei a 12-a.
RăspundețiȘtergerepretty nice blog, following :)
RăspundețiȘtergere