Elevii mei basarabeni şi Poetul lor

     Nu am fost niciodată în Basarabia, dar am avut şansa ca Basarabia să vină către mine cu tot ce are ea mai bun şi mai frumos.

     Da, azi voi vorbi despre elevii mei basarabeni: Dulcineea, Bodo şi Victor, pentru că 14 februarie rămâne pentru sufletele lor ZIUA POETULUI NAŢIONAL al Basarabiei, Grigore Vieru. 

     În urmă cu trei ani, pe 20 ianuarie, când întreaga Moldovă  plângea moartea Poetului, cei trei tineri basarabeni îmi erau încă elevi (Dulcineea - clasa a X-a, iar Bodo şi Victor - clasa a XI-a. Lor li s-a adăugat atunci Elena, clasa a IX-a tot la noi, sora lui Bodo.). Trebuie să ştiţi ce fel de elevi au fost, ca să înţelegeţi ce am făcut împreună atunci şi de ce mi-am rupt din timp o zi şi o noapte (în perioada când îmi scriam teza de doctorat) să citesc şi să simt toată poezia lui Grigore Vieru. Nici nu  mi-a fost greu - în fiecare vers  am regăsit ceva din copiii aceştia, pe cât de sensibili, pe atât de puternici şi de serioşi în tot ceea ce au făcut. Tot timpul cât mi-au fost elevi am simţit la ei lacrimile de dor pentru acasă, cu tot ce înseamnă - mamă, ţară, grai, un acasă pierdut sau ciopârţit pentru unii dintre ei. 

     Aşa că, în timp ce Moldova declara zi de doliu naţional la moartea lui Grigore Vieru, patru elevi basarabeni, într-un liceu din Bucureşti, au arătat cu pioşenie audienţei - profesori şi elevi - sufletul lor sensibil şi îndurerat, fără ascunzişuri, aşa cum rar mai vezi.

    Primele versuri ale poetului, rostite cu voci adânci de elevii mei basarabeni, lângă flăcările tremurătoare ale unor lumânări albe, au pătruns aerul şi, într-un fel pe care nu-l pot descrie, ne-au făcut pe toţi cei prezenţi parte din tristeţea lor: ... Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc...

     ... Nu am fotografii de la acel moment, doar o filmare nu prea reuşită, dar sunt sigură că pentru elevii mei basarabeni ora aceea rămâne o pagină aprinsă, vie, pe care o vor purta cu ei ...  

      Pe unde mai sunteţi, Dulci, Bodo, Victor ...