„Cartea curajului și a candorii”, de Ana Iorga și de Filip-Lucian Iorga

A apărut recent la Editura Corint „Cartea curajului și a candorii”, scrisă de Ana Iorga și de Filip-Lucian Iorga. Lansarea a avut loc pe 10 decembrie 2022, la Târgul de carte Gaudeamus, la București (detalii în afiș) și urmează o lansare și la Brașov, pe 20 ianuarie 2023, la Librăria Șt. O. Iosif.  

Condițiile grafice excepționale, supracoperta elegantă și hârtia prețioasă, lucioasă și durabilă, zecile de pagini cu fotografii de epocă fac din acest volum un obiect frumos, de colecție, în cel mai adevărat sens al cuvântului, bun de păstrat sau de dăruit. De altfel, cartea face parte din colecția „Istorie cu blazon”, inițiată și coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga la Editura Corint.    

... Dar adevărata frumusețe o va găsi cititorul în povestea acestei cărți, care va face din obiectul frumos cu pagini lucioase, o carte dragă, de citit și de răsfoit îndelung, poveste asupra căreia autorii ne avertizează:  „Aceasta este povestea lui Radu Mihail, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, militar neînfricat și viitor colonel a cărui insolență i-a înfuriat teribil pe comuniști, și a frumoasei Ana Vasilescu, educatoare în perioada interbelică, Miss Ciuc în 1930 și, din câte se știe și avem toată îndreptățirea să credem, râvnitoare să devină o bună mamă de familie. Poftiți în lumea de acum 100 de ani, în care ei doi se pregăteau pentru viață și, credeți-ne pe cuvânt, o făceau cu mare entuziasm.” (coperta 4)

Cartea reconstituie două destine, care încep cu mai mult de un secol în urmă, ale bunicilor jurnalistei Ana Iorga, ceea ce ne este anunțat printr-un subtitlu cu aer cronicăresc, incitant: "Ce afli despre viață din îndrăznelile bunicului Radu și din caietul secret al bunicii Anei". Este, așadar, o poveste iubire? Sau una de război? Ce își propun, de fapt, autorii prin această carte? Care e miza acestei apariții editoriale?

 

Ei bine, aș începe cu două aspecte aflate în complementaritate.  

Pe de o parte, avem o carte scrisă de doi autori: un istoric și o jurnalistă. Istoricul Filip-Lucian Iorga procedează cu metodă și recompune o epocă prin istoria unei familii: urmărește cu acribie fire genealogice, contextualizează și corelează istoric fapte, evenimente mari sau mici, date precise, observă relațiile economice, dezvoltarea socială, sunt notate nume de instituții publice, cu relevarea rolului în epocă al fiecăreia etc. Totul pleacă de la cercetare extinsă pe mai mult de 10 ani a unor surse diverse, unele rare, multe dintre ele deloc la îndemână: arhive publice, arhive militare, presă interbelică (cea mai veche sursă edită din bibliografia cărții datează din 1924!), anuare ale unor instituții școlare (interbelice și acestea), jurnale etc. La acestea se adaugă Arhiva Ana și Filip-Iorga Mihail, cu documente, fotografii și obiecte devenite istorice. În demersul acesta arheologic, istoricul este dublat – sau mai bine spus însoțit – de jurnalista Ana Iorga. Amănuntul istoric îmbracă forma mai caldă și adecvată oricărui cititor, cea a reportajului-colaj. Etapele din povestea cuplului Radu Mihail și Ana Vasilescu sunt prezentate în capitole distincte, cu titluri cu caracter rezumativ și care, la un loc, aduc sonoritatea acelei alte epoci, în același timp dezvăluind cititorului și o altă logică a structurii cărții, aceea a notelor de bildungsroman, evidente. Primul capitol, de pildă, „Timpul bunei rânduieli”, ascunde exercițiul genealogic în poveștile paralele ale familiilor celor doi protagoniști; „Timpul străduinței”  - cel mai întins capitol ca număr de pagini – prezintă școli de acum 100 de ani – este adevărat, școli vocaționale (liceu militar și școală pedagogică – corespunzătoare studiilor celor doi) – dar relevante pentru sistemul educațional al vremii prin modul de organizare administrativă, prin tipurile de examene, prin programe și discipline de studiu, chiar și sancțiuni, activitățile extrașcolare și cod de conduită etc. Urmează "Timpul strălucirii", apoi "Timpul iubirii" ș.a.m.d.

Suntem înștiințați de autori în „Postfață" că avem de-a face cu „o lucrare de nonficțiune”, dar vocea jurnalistei face, în multe momente, să pară că citim un scenariu de film, cu personaje autentice, puternice, vii: un El și o Ea care supraviețuiesc celor două războaie, trăind fiecare zi a vieții lor sub semnul unor valori precum credința, onoarea, cinstea, iubirea, patriotismul. Lectura fotografiilor (foarte multe - o arhivă bogată de familie) depășește firul jurnalistic, este făcută de un ochi atent de scenarist, care vede detalii și semnificații care recompun cadrele mici și mari ale epocii, derulând pentru cititor filmul sepia al veacului trecut. ... Dar câtă culoare uneori! De altfel, acest aspect, al valorificării surselor iconice, mi-a amintit de o lectură anterioară, prin maniera autoarei de a citi fotografiile de familie și de a integra documentele vremii în firul confesiunii. Este vorba despre volumul de memorialistică al Monicăi Pillat - "Bunicul meu fără mormânt", un extraordinar demers de recuperare a memoriei prin care autoarea reconstituie viața bunicului matern. Drumul memoriei îl începuse mama autoarei, prin cartea sa, "Ofrande", iar fiica îl va continua strălucit. Toate, inclusiv cea de față, sunt cărți necesare, care readuc la viață lumi din care au rămas fragmente disparate, rătăcite, ascunse sau uitate.  

 

Pe de altă parte, istoricul și jurnalista sunt soț și soție, scriu despre bunicii lor și, mai mult, nu se află la prima carte semnată împreună. În 2018, apare, la Editura Vremea, cartea „Marea Unire pentru cei mici”, un mod extraordinar de frumos al autorilor de a celebra Centenarul Marii Uniri, adresându-se generației viitoare. Revenind la „Cartea curajului și a candorii”, autorii au mărturisit în contextul lansării cărții că ideea reconstituirii istoriei de familie e veche, a apărut la scurt timp după ce tinerii Ana și Filip s-au cunoscut. Așadar povestea care se vrea reconstituită, este dublată de o poveste nouă, încă nescrisă, demonstrând în mod fermecător ciclicitatea vieții, așa cum un poet, cândva, onora povestea bunicilor, recunoscând în iubirea prezentă un pattern: "Ca ieri sosi bunica și vii acuma tu,/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu...". (1)

Prefața, primele șapte capitole și Postfața au o voce narativă comună, ceea ce  - ca formulă narativă - este dificil de făcut. Le reușește autorilor de minune - temerea mea fusese să nu se confunde această voce cu pluralul autorului, având în vedere că istoricul și jurnalista sunt, nu mai puțin meritoriu, cercetători, obișnuiți cu textul riguros al istoriei, respectiv al lingvisticii. Nici vorbă de așa ceva! Veți fi fermecați să descoperiți cum simpatia, compasiunea, admirația pentru cei doi bunici, în fiecare dintre etapele vieților acestora, vor trece dincolo de vocea istoricului și a jurnalistei. Acesta este punctul în care intrăm încă din primele pagini într-o carte de familie, prin care se recuperează un spațiu afectiv, nu doar unul istoric - pierdut și recompus nu doar cu efort și căutare, ci și cu multă dragoste și cu mult respect. Sau, mai bine spus, cu mult curaj și cu multă candoare. 

  "Ne-am întrebat serios, înainte să scriem cartea, dacă bunicii Ana și bunicului Radu le-ar fi convenit să povestim despre ei în amănunt, să le transcriem cele câteva scrisori sau să ne băgăm nasul în biografiile, albumele, caietele și actele lor. Pe scurt, în viețile lor." (p.273)

Ultimul capitol din "Cartea curajului și a candorii", "Timpul stăruinței", este singurul unde vocea narativă este a nepoatei Ana. Avem aici în față o mărturisire sensibilă, în care cel mai mult m-a impresionat secvența în care Ana cea mică și Ana de demult se întâlnesc într-un joc inversat: Ana cea mică povestește, Ana cea veche ascultă, o bunică Calyopi (2), pe care nu o are oricine. 

Dacă s-ar face un film artistic după această carte, acesta ar putea să înceapă cu o scenă în care o jurnalistă tânără deschide o cutiuță din care scoate niște cercei vechi cu diamante. În planul doi ar fi o fereastră de unde se vede un apus. Sau ar putea fi o scenă în care jurnalista descoperă un caiet misterios. Chiar așa, despre acest caiet nu am scris nimic. Mai bine citiți ...  E o carte ca un sipet din material prețios, care ascunde comori. 

 

(1) Ion Pillat - " Aci sosi pe vremuri ..." 

(2) referire la versul "Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi" din textul citat sub (1)

Cartea curajului și a candorii de Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga

Editura: Corint

Colecția: Istorie cu blazon

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 344

ISBN: 978-606-088-148-3

Precizare: Acest text este publicat în Observator Cultural, nr. 1144, din 02.02.2023, sub titlul Poveste în culori sepia - Cartea curajului și a candorii.