duminică, 11 noiembrie 2012

Fata cu cercei de fildeș (in memoriam MARILENA DOBRE)

Presa a tot difuzat săptămâna aceasta o știre despre "o tragedie în lumea muzicii ușoare românești". Este vorba despre dispariția, la 43 de ani, într-o clinică din New York, a Marilenei Dobre, originară din Buzău, o voce cunoscută în peisajul muzicii pop de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90. Stabilită de foarte mulți ani în America și neexistând decât foarte puține înregistrări/filmări din spectacolele ei la care publicul să aibă acces, Marilena Dobre a rămas, din păcate,  puțin cunoscută publicului larg actual din România.

Pentru noi, promoția 1987 de la Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" din Buzău, Marilena Dobre nu a fost doar o voce, ci a fost colega noastră de clasă în cei patru ani de liceu. I-am plâns dispariția și am evocat-o în discreție vorbind între noi, cele câteva colege de clasă care ținem legătura în mod constant.
Nu am putut să nu remarcăm modul brutal în care presa preia o informație și ține cu tot dinadinsul să facă o știre de senzație. Moartea colegei noastre nu e misterioasă (ci motivată medical), e doar șocantă și foarte tristă. Dar nu goana după senzațional a presei e cel mai deranjant lucru (acesta e un lucru deja obișnuit), ci felul neglijent în care unele ziare preiau informațiile de la unul la celălalt. O dată preluată greșit din biografia Marilenei Dobre (anul 1997 în loc de 1987, anul când Marilena Dobre obține Locul I la secțiunea creație la Festivalul de la Mamaia) a generat alte date greșite ...

În fine, scopul postării mele este, de fapt, să spun despre Marilena Dobre lucruri nespuse.

Mari Dobre, căci așa îi spuneam noi, stătea în penultima bancă, de la perete, locul dinspre fereastră. Din clipa când intra în clasă și până pleca, toată energia ei, toate gândurile, tot sufletul, toată ființa ei se adunau pentru momentele când putea să cânte. Și erau, credeți-mă, multe asemenea momente. Fie că erau pauzele dintre ore, în clasă, fie că erau după-amiezile și serile când pregăteam proiectele de lecție, Mari acapara audiența. Până și solfegiile din orele de muzică le interpreta altfel, cu un tremolo special, doar al ei. Cele mai spectaculoase momente erau cele din amfiteatru. Până începeau repetițiile la cor sau la grupul cameral, Mari avea la dispoziție scena și pianina. Mai erau și serile, când găseam amfiteatrul descuiat. Vocea ei umplea amfiteatrul fastuos, acompaniindu-se singură la pian. Într-o perioadă când se promova muzica ușoară românească (sfârșitul anilor '80), Mari aducea aproape de noi muzica occidentală, live, cântece întregi, într-o engleză superbă. Ajunsese la asemenea performanță nu oricum, ci prin ore și ore de studiu, la cursurile de canto (începute în copilărie) și la cele de pian. În plus, repeta acasă, voce și pian. Pentru exercițiile vocale de ambitus găsise un mijloc original pentru a le face fără să-și deranjeze vecinii: ne spunea (spre hazul, dar mai ales uimirea noastră) cum golește un raft din șifonier și cântă ... în dulap, pentru a-și putea valorifica la maximum volumul vocii (fără a-și deranja vecinii).

Într-o zi a venit la școală cu niște cercei superbi. Am recunoscut materialul prețios. Fildeș, într-o lucrătură manuală. Artistul, ea însăși. Găsise, nu-mi amintesc dacă la noi în școală sau la Școala populară de artă, o pianină prăpădită, cu doar câteva clape de fildeș rămase întregi. Salvase materialul prețios de la "dezafectare" și îl prelucrase cu răbdare până când căpătase forma unor frunze stilizate. Frunze de toamnă. Frunze de noiembrie.

Așa mi-o amintesc pe Mari Dobre cel mai bine: cântând și purtând cerceii de fildeș. Și vocea ei puternică, dar și unduioasă, nobilă ca fideșul, prelucrată cu migală și trudă, numai de ea știute ...

Vocea Marilenei Dobre, 
într-o înregistrare din perioada newyorkeză 
(foarte probabil acompaniindu-se singură la pian)

Penultima bancă de la perete, locul dinspre fereastră e marcat de doliu.
A murit departe de casă, departe de familie. Vă puteți ruga o clipă pentru ea.
Dumnezeu să te odihnească, Mari!



15 comentarii:

  1. Ascult cu drag vocea calda a Marilenei! Ne va fi tare dor de ea. Ne-o vom aminti asa cum descris-o aici: vesela, plina de viata si mereu cantand.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu sa o odihneasca pe Mari, iar familiei ei sa ii dea puterea sa treaca peste aceasta grea pierdere!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne, ai vorbit în lacrimi, Cami, parcă văd cerceii-frunze, în ritm tineresc de clape, și zburdălnicia voastră de adolescente frumoase..este atât de dură viața.
    Dureroasă despărțire!
    Îmi pare tare rău că i s-a frânt atât de repede zborul.și pentru voi că ați pierdut-o .
    Lacrimi pe cerceii ei în fildeș de frunze!
    Și o rugă fierbinte!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu publica- am șters porcăria cu Stan și Bran, pentru că m-ai înduioșat profund..

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar ma intrebam cand o sa scrii despre Mari...Am fost si eu tentata sa fac comentarii despre datele gresite si afirmatiile ambigue despre viata ei, aparute in presa scrisa si la tv. Oricum, Marilena ramane in sufletele noastre, ale colegelor de clasa de la liceu, putin altfel decat pentru restul lumii. Noi am trait langa ea la varsta adolescentei, atunci cand visa cu ochii deschisi sa ajunga o stea, cand se pregatea pentru asta si cand isi striga cu inflacarare acest dor, chiar si in fata profesorilor nostri. A trebuit sa traverseze Oceanul ca sa-si implineasca visul...Acum ii ascultam melodiile plangand;cred ca si ingerii la fel...Adio, Mari! Sa te odihnesti in pace! Nu te vom uita.

    RăspundețiȘtergere
  6. În amintirea prietenei voastre, am lăsat un gând de toamnă..

    http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/11/noiembrie-fara-varsta.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Dumnezeu s-o odihneasca. N-am stiut mai nimic despre ea pana cad n-am aflat din presa despre tragedie. Si acum de la tine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Drum bun printre stele si un loc in corul ingerilor!

    RăspundețiȘtergere
  9. M-a durut vestea mortii Marilenei...
    Tu, prin ceea ce ai scris despre draga noastra colega, ai facut nu numai sa sporeasca ruga noastra catre Domnul intru odihnirea ei, ci ne-ai facut si mai constiente asupra vietii noastre, ne-ai trezit la o realitate pe care o stiam, dar n-o simteam atat de intens, ne-ai facut sa varsam o lacrima de dor pentru colega noastra Marilena...
    Multumim din suflet!

    RăspundețiȘtergere
  10. Nici nu gasesc cuvantul potrivit pentru uraganul abatut asupra noastra,
    tristete? stupefactie? deznadejde? revolta?
    Da, sunt trista ca aveam un punct de referinta peste ocean, de care eram mandra ca exista in viata mea, MARI, prietena mea;sunt absolut siderata(inca) si nu pot sa cred(inca) in faptul ca nu mai e... si plang peste un mormant la care nu voi ajunge niciodata,asa cum toamna asta rece plange cu frunze moarte...si-ntreb apoi: DE CE?...De ce doare asa tare dorul acum si de ce ma simt mai batrana...de ce un cantec superb va zace-n mormant cand mai avea atatea sa spuna...Nu te voi uita niciodata, Mari, nu voi uita cum dansam impreuna, cum cantam impreuna, cum radeam impreuma,cum ERAM impreuna...esti acum un cantec frant sub o piatra de mormant...Prea curand...prea curand...
    Lacimi si lumina...Mari...dor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamnelor,
      Vi s-a furat o verigă, ce trist..
      Am așa o stare, ca și cum prietena voastră mi-ar fi fost și mie colegă de școală..
      Știu sentimentul- la revederea de douăzeci de ani( de la liceu) lipseau câțiva dintre colegi.Lipseau pentru totdeauna.
      La următoarea, alte nume n-au mai răspuns.
      Colega mea de bancă, frumoasă, zburdalnică, Pufu, a dispărut discret. S-a dus pur și simplu.
      Asta este viața. Nu poți schimba nimic.
      Păstrăm frumusețea anilor de școală ca pe cel mai scump dar !
      Un buchet de gânduri bune pentru voi!
      Iar colegei voastre-o rugă fierbinte!

      Ștergere