Scrisoare către Moş Crăciun

Sunt ani de când, în fiecare decembrie, le cer elevilor a căror dirigintă sunt scrisoarea către Moş Crăciun.
În epoca mail-urilor, a mass-urilor şi a SMS-urilor, o temă ca aceasta... Să ceri elevilor să scrie pe coală A4, caligrafic, respectând convenţiile unei scrisori bine întocmite, cu dată, formulă de adresare etc., ca pe vremuri, dar fără notă la română (doar e temă la dirigenţie, nu?) e o provocare.
Am vaga bănuială că asta e totuşi tema pe care o fac toţi, de la A la Z ( la T, mă rog), onest, cum pot mai bine, fără scuze, fără ascunzişuri, fără să întârzie. Iar scrisul de mână, cu cea mai aleasă caligrafie, de multe ori pe pagini împodobite cu arabescuri miniaturale, grija pentru aşezarea în pagină, pentru corectitudine (aşa cum în alte situaţii nu se întâmplă) îmi demonstrează în fiecare an acelaşi lucru: bucuria cu care adolescentul, elevul meu, se întoarce spre copilărie, "inima tuturor vârstelor", cum ar spune poetul-filozof.
Care e totuşi miza?
Participarea la ritual. Ora de dirigenţie de dinainte de Crăciun, devenită ritual. Citim scrisoarea câştigătoare în anul anterior. Retrăim momentele de atunci. Apoi, ascultăm scrisoarea de anul acesta, cu emoţie, pentru că Diriga va citi abia la final cine semnează. Clasa toată ascultă. Cuvintele sunt citite rar, cu intonaţie aleasă.  Uneori vocea trădează. Uneori ochii trădează. Uneori cuvintele trădează. Dar asta e miza jocului - să ne arătăm, preţ de o pagină, copii, în aşteptarea lui Moş Crăciun.
Şi iată cum, cu un an în urmă ( în clasa a IX-a),  cele câteva rânduri făceau ca ritualul să presupună proba nostalgiei pentru vârsta când Moş Crăciun există:
                                           Dragă Moş Crăciun,
 Ştiu că nu ţi-am mai scris de multă vreme, dar, cu trecerea timpului, m-am lăsat înşelat de cei care mi-au spus, şi eu am crezut, că tu nu exişti. 
Într-un moment de melancolie, ştiind că se apropie sărbătorile de Crăciun, am vrut să redevin copil şi să visez la acele momente când, în dimineaţa de Crăciun, mă trezeam şi ardeam de nerăbdare să găsesc cadoul mult visat. 
Acum doresc să mi se îndeplinească o dorinţă: să găsesc o jucărie pe care poate în subconştient mi-am dorit-o în perioada când nu am crezut în tine şi nu am avut de unde să o primesc. 
Ce mai doresc? ca toţi copiii să nu se lase înşelaţi şi să continue să viseze şi să creadă în tine. 
Moş Crăciun, sper, chiar dacă sunt la vârsta adolescenţei, că te vei gândi şi la mine. 
                                              Cu drag, George
Ar fi incomplet să nu divulg şi cuvintele de anul acesta. Dintre cele 20 şi ceva de scrisori datate decembrie 2010, una mi-a atras atenţia, pentru că din ea lipseau deja antologicii "saci de bucurie şi de sănătate", "hornul curăţat" şi "ochii bătrâni ai moşului" (prima sintagmă ar fi reuşită ca metaforă, dacă nu s-ar fi uzat prin repetatea ei, ultima însă mi se pare, scoasă din context sau nu, pleonastică ). A câştigat, aşadar, cea mai sinceră, scrisă în cuvinte simple, de copil de 16 ani:
                                            Dragă moşule,
Se întâmplă asta de la an la an, vine Crăciunul, toţi copiii cer daruri cât mai frumoase de la tine. 
Până nu acum mult timp, îţi ceream şi eu astfel de lucruri, dar acum s-a schimbat ceva. Am cunoscut o parte a vieţii foarte ciudată. Se întâmplă o dată să trăieşti acel sentiment şi să-l încredinţezi unei persoane speciale. Mi s-a întâmplat şi mie. Totul era normal, până când am cedat inima mea acelei persoane.  Deşi am impresia de multe ori că o mai simt bătând, ştiu că e doar o iluzie.  
Anul acesta vreau, aşadar, să-ţi cer ceva foarte special. Vreau să te rog să pui o vorbă acolo sus, pentru mine, Să-mi primesc înapoi perioada vieţii când singurul motiv pentru care vărsam o lacrimă era poate pentru că mama mă certa, tot mama fiind aceea care prin cuvintele "totul va fi bine" îmi aducea zâmbetul pe buze. Atunci când nu exista riscul să fiu bolnav de această boală numită "inimă", care nu mă mai lasă să fiu iar eu. 
Asta e o dorinţă a mea, pe care sper ca noaptea de Crăciun să mi-o poată îndeplini prin liniştea ei. 
                                               Cu drag, Robert
Ritualul continuă. Înainte de a pronunţa numele autorului scrisorii, un moment de suspans, pentru că ritualul înseamnă emoţie. Apoi cadoul simbolic de la Diriga: iconiţa pictată pe lemn sau decoraţiunea lucrată manual. Adevăratul premiu este însă bucuria că putem să fim emoţionaţi şi să nu ne ascundem. Putem să fim sinceri fără grija că cineva ne judecă. Putem să fim copii, crezând în Moş Crăciun.
Elevilor de azi şi de ieri, un Crăciun cu linişte!