"Kaddish" - despre poezie, frumusețe și cunoaștere
Articol preluat de pe site-ul literarius.org 4 aprilie 2024, ora 16:00, sala de lectură a bibliotecii Facultății de Litere din București. Câțiva membri ai clubului Literarius din Colegiul Național „Spiru Haret” au participat alături de studenți, masteranzi și de alți liceeni la lansarea volumului ,,Kaddish” de Radu Vancu, un volum de poeme care a câștigat premiul ,,Cartea de Poezie a anului 2023”. În fața noastră s-au aflat trei profesori universitari, toți oameni ai cuvântului rostit, dar și scris. Dacă adăugăm și puternica impresie pe care ne-a făcut-o sala de lectură, nu vom exagera când vom spune că am fost un pic copleșiți și extrem de nerăbdători. Evenimentul a fost deschis de doamna prof. univ. Cristina Bogdan, care a organizat și a moderat dezbaterea și care ne-a oferit nu numai o prezentare a lucrării și a autorului, ci și o filă de istorie a literaturii. A urmat prezentarea făcută de domnul Cosmin Perța, din care reținem un aspect legat de structura volumului în trei tipuri