"Ora de română" - Mircea Dinescu
Lecţia pe care noi am desfăşurat-o la USR, ieri, în Sala Oglinzilor, în cadrul proiectului "Ora de română" s-a chemat "Să facem cunoştinţă cu Poetul" şi l-a avut invitat pe Mircea Dinescu.
Poetul "Invocaţiei nimănui" a fost la dispoziţia noastră mai bine de o oră, timp în care a răspuns, a povestit, a evocat, a mărturisit, a recitat, şi-a amintit, a cântat, a ironizat, a observat, a recitat, a dialogat, a argumentat, a analizat şi din nou a recitat şi, doar la un loc, verbele acestea redau atmosfera orei de română de ieri. Totul fără zgârcenie şi cu o vervă inepuizabilă, supunându-se (de fapt, supunând) asaltului de întrebări venit din publicul format din peste 100 de persoane.
Poetul a evocat împrejurările în care a fost făcută filmarea cu Mircea Dinescu la 17 ani (media de vârstă a publicului), recitând poezia "Domnişoară, Doamnă, clipă", anume într-o sală de clasă din liceul său, apoi a amintit debutul cu poezie în revista "Luceafărul" în 1967 şi editorial cu "Invocaţie nimănui", în 1971. A vorbit despre perioada comunistă, cenzură şi "exportul" volumului "Moartea citeşte ziarul", despre interviul acordat ziarului "Liberation", (17 martie 1989), urmat de arestul la dominciliu, apoi, inevitabil, despre momentul decembrie 1989. Întrebat dacă poezia socială (cum sunt multe în "Democraţia naturii", 1981) mai poate fi azi o armă împotriva regimului, discursul poetului a căpătat tonalitatea pamfletului, cunoscută cititorilor săi din "Pamflete vesele şi triste", 1996.
Într-o singură oră, cuvintele poetului au fost ironice, autoironice, melodioase (la propriu), şăgalnice, grave. "În tinereţe altfel mă gândeam la moarte, cu un fel de teamă." a mărturisit autorul atât de cunoscutei poezii "Sunt tânăr, Doamnă..." (vol. de debut). "Acum nu mă mai tem de timp, m-am obişnuit cu el", a continuat Poetul a cărui confesiune lirică arată, acum, în ultimul său volum, înţelepciunea împăcării cu trecerea timpului: "şi înţeleg deodată ce e timpul: / un sfânt ce-şi molfăie, de foame, nimbul" (Vol. "Femeile din secolul trecut", 2010).
Am fost întrebată înainte de începerea orei de română dacă am emoţii. Da, am avut emoţii, dar nu pentru că a trebuit să ţin o lecţie pentru o sută de elevi, nici pentru că a trebuit să moderez o oră de convorbiri cu domnul Dinescu (şi îl ştiţi de la televizor, nu?). (De altfel, vă mărturisesc că a fost a doua întâlnire cu Poetul - în urmă cu 14 ani Mircea Dinescu mi-a acordat un interviu pe tema artei poetice.)
Am avut emoţiile pe care profesorul de română le are când la lecţia sa vine Poetul însuşi şi îl ajută cu atâta generozitate şi răbdare să ducă la bun sfârşit ora de română.
Şi pentru asta, domnule Dinescu, vă mulţumesc!
Poetul "Invocaţiei nimănui" a fost la dispoziţia noastră mai bine de o oră, timp în care a răspuns, a povestit, a evocat, a mărturisit, a recitat, şi-a amintit, a cântat, a ironizat, a observat, a recitat, a dialogat, a argumentat, a analizat şi din nou a recitat şi, doar la un loc, verbele acestea redau atmosfera orei de română de ieri. Totul fără zgârcenie şi cu o vervă inepuizabilă, supunându-se (de fapt, supunând) asaltului de întrebări venit din publicul format din peste 100 de persoane.
Poetul a evocat împrejurările în care a fost făcută filmarea cu Mircea Dinescu la 17 ani (media de vârstă a publicului), recitând poezia "Domnişoară, Doamnă, clipă", anume într-o sală de clasă din liceul său, apoi a amintit debutul cu poezie în revista "Luceafărul" în 1967 şi editorial cu "Invocaţie nimănui", în 1971. A vorbit despre perioada comunistă, cenzură şi "exportul" volumului "Moartea citeşte ziarul", despre interviul acordat ziarului "Liberation", (17 martie 1989), urmat de arestul la dominciliu, apoi, inevitabil, despre momentul decembrie 1989. Întrebat dacă poezia socială (cum sunt multe în "Democraţia naturii", 1981) mai poate fi azi o armă împotriva regimului, discursul poetului a căpătat tonalitatea pamfletului, cunoscută cititorilor săi din "Pamflete vesele şi triste", 1996.
Într-o singură oră, cuvintele poetului au fost ironice, autoironice, melodioase (la propriu), şăgalnice, grave. "În tinereţe altfel mă gândeam la moarte, cu un fel de teamă." a mărturisit autorul atât de cunoscutei poezii "Sunt tânăr, Doamnă..." (vol. de debut). "Acum nu mă mai tem de timp, m-am obişnuit cu el", a continuat Poetul a cărui confesiune lirică arată, acum, în ultimul său volum, înţelepciunea împăcării cu trecerea timpului: "şi înţeleg deodată ce e timpul: / un sfânt ce-şi molfăie, de foame, nimbul" (Vol. "Femeile din secolul trecut", 2010).
Am fost întrebată înainte de începerea orei de română dacă am emoţii. Da, am avut emoţii, dar nu pentru că a trebuit să ţin o lecţie pentru o sută de elevi, nici pentru că a trebuit să moderez o oră de convorbiri cu domnul Dinescu (şi îl ştiţi de la televizor, nu?). (De altfel, vă mărturisesc că a fost a doua întâlnire cu Poetul - în urmă cu 14 ani Mircea Dinescu mi-a acordat un interviu pe tema artei poetice.)
Am avut emoţiile pe care profesorul de română le are când la lecţia sa vine Poetul însuşi şi îl ajută cu atâta generozitate şi răbdare să ducă la bun sfârşit ora de română.
Şi pentru asta, domnule Dinescu, vă mulţumesc!
A fost o mare onoare pentru noi sa participam la intalnirea cu Poetul.Am ramas profund impresionati de fiecare cuvat rostit,de fiecare istorioara,chiar si de emotiile ce ni le-a dat aceasta intalnire.Multumiiiiim domnei profesoare Camelia Sapoiu!
RăspundețiȘtergereVesnic v-as fi recunoasctor daca ati putea sa-mi trimiteti si mie poze/filmari la grecu_xkl@yahoo.com
RăspundețiȘtergereMultumesc :)
@Grecu'
RăspundețiȘtergereSigur!