marți, 1 martie 2011

Primul mărţişor

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie întoarcerea în copilărie îmi încălzeşte sufletul. Şi undeva în amintirile mele din copilărie stă icoana învăţătorului meu din clasele mici.
Domnul învăţător era atât de bun, încât nu era în stare să se supere sau să certe pe cineva. Când un copil spunea, cu vocea aceea tărăgănată pe care o au toţi în clasa întâi, lungind pe vocale într-un răsfăţ neturtit încă de rigorile şcolii, Dooomnuuu', colegu' râââde!, atunci domnul învăţător găsea de cuviinţă să replice: Bine că nu plânge!, iar noi toţi, dintr-o dată, îi vedeam şi pe "pârâcios", şi pe "râzător" amuţind, vindecaţi cel puţin pentru moment, unul de "pâră", altul de "hlizeală". Problemele de aritmetică deveneau toate plimbări cu pisoi şi cu răţuşte, la care dacă nu erai atent că pisoiul are patru picioare, şi nu două, greşeală fatală!  Că doar încă nu s-a pomenit pisoi care să meargă în două picioare, aşa ca tine sau ca tine, spunea domnul învăţător, iar noi râdeam şi ne bucuram că suntem la şcoală şi că facem aritmetică.
În bunătatea lui nemărginită, domnul învăţător se bucura şi suferea cu şi pentru fiecare copil în parte. De aceea, intr-o zi de 1 Martie (eram clasa întâi), când a găsit la uşa clasei noastre un băieţel plângând, domnul învăţător l-a mângâiat cu blândeţe pe creştetul capului, încercând să-i ia astfel, printr-o minune, toată supărarea. Plânsul înfundat al copilului nu s-a oprit, ci dimpotrivă, venea acum în cascade. Ce-ai păţit? De ce nu eşti la clasa ta şi stai la uşa noastră plângând? Cam aşa l-a întrebat domnul învăţător, iar noi, I A-ul, grămadă la uşă, ochi şi urechi, nu făceam decât să sporim emoţia băieţelului din clasa vecină, care nu putea articula niciun sunet, şi, plângând în continuare, roşu la faţă, cu ochii în pământ, a reuşit într-un târziu să îi atragă atenţia domnului învăţător asupra pumnului strâns, în care ascundea ceva. Ce ai acolo? Şi, palma băiatului, desfăcută cu sfială, a lăsat liber privirilor noastre secretul lacrimilor lui: un coşar minuscul, simbol al norocului, făcut din mărgele negre, înveselite de firul alb cu roşu al vestirii primăverii. Pentru cine ai adus mărţişorul? Şi noi, puşi pe râs, am amuţit, nu fiindcă eram curioşi să auzim pentru cine, ci pentru că vocea învăţătorului nostru adunase în ea toată emoţia copilului şi din voce se mută apoi în ochi. Şi ochii dumnealui ne învăluiră pe noi toţi într-o căldură ca aceea de primăvară.
Aşa am primit eu primul mărţişor. Atunci l-am ascuns cu sfială în buzunarul şorţuleţului albastru, am uitat de el un timp şi l-am scos abia azi la lumină să vă însoţească în prima zi a primăverii, în semn de noroc.
Primăvară în suflet vă doresc!
Camelia

3 comentarii:

  1. Traditia martisorului este UNICA in lume prin faptul ca nu e sarbatoare comerciala (aviz amatorilor de halloween). Romania ( cand zic Romania de fapt ma refer la Romania Mare) este SINGURA tara de pe glob care sarbatoreste prima zi de primavara printr-un dar. Incredibil este ca traditia a rezistat (si rezista inca) secole de-a randul, an dupa an dupa an dupa an... venind din Grecia mi se pare probabil cea mai pitoreasca sarbatoare romaneasca.

    RăspundețiȘtergere
  2. Peste timp aceasta traditie romaneasca si-a pierdut din scopul sau pur si gingas si a devenit ca multe alte traditii de altfel , un kitsch comercial in care gingasul ghiocel, trifoi sau cosar fost inlocuit cu maimutoi bizari pana la bijuterii pretioase sau nu.

    Curand nu vor mai exista traditii, ci doar imitatii si parodii cu iz de traditie...
    Noi,cei care am copilarit in perioada "epocii de aur", ramanem totusi cu niste amintiri frumoase...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Grecu'
    Ca tradiţie străveche, mărţişorul semnifică pragul de trecere între două anotimpuri şi este, într-adevăr, specifică românilor. Aţele mărţisorului, roşu-alb, înseamnă două stări opuse: iarnă-primăvară, tristeţe-bucurie.
    @ Vioryny
    Aşa este, sunt multe kitsch-uri (chiar groaznic de multe!), dar cine vrea să găsească mărţişoare autentice are totuşi de unde alege, pe la târgurile de la Muzeul Ţăranului Român sau la altele de profil. Trist este că la comercianţii obişnuiţi te invadează kitsch-urile, trebuie să ai răbdare să găseşti "gingaşul ghiocel".

    RăspundețiȘtergere