Surâsul Hiroshimei

Tot ce am văzut în ultimele zile la ştiri despre dezastrul din Japonia - oraşe japoneze hăcuite, prăbuşite, în presă fotografii - amprentă a dezastrului, chipuri împietrite de disperare şi de neputinţă, totul mi-a amintit de "Surâsul Hiroshimei", volumul lui Eugen Jebeleanu (1958). Se studia când eu eram elevă de liceu şi  îmi amintesc că ne-a marcat, pe noi, elevii de atunci, Întâlnirea cu Hiroshima. Le-am vorbit elevilor mei despre momentul 5 august 1945 (ştiau mulţi dintre ei o groază de informaţii despre Hiroshima şi Nagasaki), apoi le-am citit câte ceva din volumul "Surâsul Hiroshimei" (fără prea multe observaţii stilistice). Este extraordinar cum, după atâţia ani de la apariţia acestui volum, versurile lui Jebeleanu pot înmărmuri audienţa. Este foarte adevărat, însă, că tragedia prin care trece acum Japonia, posibilul "blestem" nuclear ţinut cu atâtea eforturi sub control au făcut ca Întâlnirea cu Hiroshima, Corul copiilor ucişi, Glasul unei femei să devină, din păcate, cam prea "de sezon".
Am intenţionat să le citesc copiilor (IX-XII) câteva versuri, pentru cultura generală, pe ultimele minute ale orei, şi am sfârşit prin a sta şi în pauză, fără un semn cât de mic de nerăbdare de a ieşi din partea vreunuia.