Caligrame ... în luna lui Marte
O idee de activitate: realizarea unor caligrame, pornind de la texte poetice. Am făcut caligrame cu elevii cu diverse ocazii ( de un 15 ianuarie, de exemplu - las link) și vă asigur că ies lucruri foarte interesante. De data aceasta, am ales Nichita Stănescu (pentru că au fost făcute la final de martie😊), la clasa a IX-a, unde experimentăm diverse tipuri de texte multimodale. Vorbiserăm deja despre simbol, așa că am lăsat libertate totală de exprimare. S-au adunat: o amforă, multe inimi, un delfin, o notă muzicală, câțiva pisoi veseli, o poartă, valul pe care adolescenții stau în picioare, picături de ploaie, un copac, o aripă de înger, o clepsidră mâini, chipuri, luna. Am expus totul într-o expoziție și vă invităm să priviți!