Drum bun și luminat, 12E! Cu drag, Diriga

Într-o carieră didactică numeri pe degetele de la mâini seriile de la dirigenție – nu sunt multe, dar ele, adunate, înseamnă toată viața ta de profesor. Și când „îți termină” o clasă la dirigenție e ca atunci când ai terminat o construcție. Nu seamănă una cu cealaltă: uneori ai pietre tari, alteori ai cărămizi sfărâmicioase sau lut moale. Sau pe toate la un loc. Nimeni nu te învață anume știința îmbinării între atâtea materiale de construcție. Știi doar că trebuie să clădești un mic cartier. Cu ferestre luminate.  

Clasa care „mi-a terminat” anul acesta este 12E, profil real, specializarea științe naturale, 30 de elevi, pe care i-am numit, în 2019, când i-am cunoscut și am format un grup de WhatsApp, „Cei mai frumoși” și așa au rămas. Pentru mine, „cei mai frumoși”. În plus, inteligenți și cu simțul umorului. Printre ei, câțiva spiriști din fosta mea clasă  - dirigenția la V-VIII, iar acest lucru a fost una dintre cele mai frumoase experiențe de profesor diriginte: să construiesc în jurul unui nucleu deja format. 

A fost o generație încercată. Aproape doi ani au stat în izolare, în fața ecranelor. Așadar, cu ei am învățat să fiu dirigintă „online”, cu superputerea ca, uneori, să văd și să înțeleg dincolo de ecran, cu superputerea să ne simțim împreună deși izolați, fiecare, în locuința sa. Ieșirea din izolare a coincis cu începutul clasei a XI-a, când cei mai mulți dintre ei au luat startul în pregătirea pentru admiterea la facultate. Așa se face că imaginea cea mai puternică cu elevii mei, în sala 3, parter, corp vechi, îi păstrează pe cei mai mulți dintre ei în bănci, în pauză, „mediciniștii”, lucrând grile la anatomie sau la chimie. Un tub de planșe, pe pervazul ferestrei din mijloc, este semnul grupului de „arhitecți”, mai puțini. Apoi sunt fizicienii, informaticienii, „ase-iștii” și o viitoare jurnalistă. 

Nu au refuzat nimic din ce am avut de spus și de dat, ca dirigintă, și pentru acest lucru le mulțumesc. 

Multe dintre momentele noastre au devenit subiecte pentru articole puse aici, pe blog – las mai jos o listă. 

  

Toate, așa cum le-am putut face, ne-au clădit la un loc și separat. Îmi doresc ca pentru fiecare în parte să se așeze lucrurile în cel mai bun mod cu putință. La bacalaureatul care începe mâine și mai ales la ceea ce urmează după. 

Au cu ei boabele de curaj și gândul meu bun. Și sper ca la fiecare fereastră să pâlpâie o lumină.

Drum bun și luminat, 12E! Oriunde vă vor duce pașii! 

Cu drag, 

Diriga

 



💜 Cel mai frumos brăduț

💜 Despre sănătatea mintală

💜 Poezie în dar

💜 Trifoiul norocos

💜 Căsuțele de turtă dulce

💜 Ziua Absolventului

💜 Voluntariat pentru Ucraina

💜 Obiceiuri în decembrie 

💜 Cartonașe motivaționale

💜 Spiru online. Totul va fi bine

💜 Mesaje pe tricouri

💜 Proiect cultural

Comentarii

  1. Vă mulțumesc frumos și mult, eu, mama lui Rareș! Gânduri minunate și prețuire, doamna profesor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu vă mulțumesc pentru gânduri! Mult succes lui Rareș și un pic de noroc!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat