Dulcineea şi vişinele în ciocolată

     Am obiceiul ca, dacă am două ore legate la aceeaşi clasă, să nu mai plec la cancelarie şi să rămân în pauză cu elevii, în sala de curs. Mă rog, cu elevii care nu au treabă la bufet, în foişor sau în părculeţul din curtea liceului. Nu corectez, nu citesc, nu-mi fac de lucru la catedră, ci stau de vorbă cu elevii. De fapt, mai mult ascult. O recreaţie de 10 minute face uneori mai mult decât o oră de dirigenţie. Aşa ajung să-mi cunosc foarte bine elevii - aflu ce-i pasionează, cu cine sunt prieteni, uneori ce-i frământă, aflu despre isprăvi donquijoteşti, despre iubiri, despre aşteptări, temeri sau dezamăgiri.
     Am avut acum câţiva ani o elevă cu nume de personaj literar: Dulcineea. Privirea şi vorba nu-i dezminţeau numele, "un nume mângâios la auz, ieşit din comun şi plin de tâlcuri adânci", cum spune chiar Cervantes.
Cred că din prima săptămână din clasa a IX-a am aflat că Dulcineea e prima dată departe de părinţi, venită din Republica Moldova, la şcoală în Bucureşti. Şi ochii ei mari s-au întristat când mi-a vorbit despre casa şi curtea ei, despre părinţii ei profesori, buni ca pâinea caldă, şi am putut să ghicesc tâlcul lacrimilor ei şi al vorbei ei mângâioase moldoveşti. Dulcineei îi era dor de acasă!
     Contează mai puţin ce i-am spus atunci. Sunt sigură însă că tot ce i-am spus vreodată Dulcineei cât mi-a fost elevă a contat.
     După vacanţa de iarnă, eram deci la jumătatea clasei a IX-a, Dulcineea a venit să mă caute în prima zi după revenirea ei de acasă. Vişinie în ciocolată din Moldova! Mama vi le-a trimis pentru că i-am povestit despre dumniavoastră! şi îmi întinde o cutie cu bomboane. Le-am primit cu drag şi m-am uitat la Dulcineea: zâmbea cu ochii, cu faţa, cu sufletul tot.





Poate vreţi să (re)citiţi: Elevii mei basarabeni şi Poetul lor


Comentarii

  1. Citesc, plâng, retrăiesc momentul...iar plâng. Sărut mâna, doamnă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulțumesc mult! Pentru dv ”om bun” este mult prea puțin spus!

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca tot mai multi elevi ar simti nevoia sa le aduca profesorilor lor visine in ciocolata cred ca acestia ar si uita ce salarii mici au. Si nu pentru ca ar consuma un numar mare de calorii ci pentru ca si-ar simti sufletele mangaiate si munca rasplatita. Succes pe mai departe Dulcineei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este! Întâmplările de genul acesta sunt răsplata.
      Dar să ştii că se mai consumă şi calorii :)

      Ștergere
    2. Vă mulțumesc mult! Datorită omenilor cu suflet mare răzbim!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat