Punct şi virgulă

Alternativă la ora de dirigenție. Când doamna Ivona Funaru mi-a propus un atelier  LEGO(r) Serious Play(r) la clasa a VII-a, ca alternativă pentru obișnuita oră de dirigenție, habar nu aveam ce înseamnă. Nici după emailul cu detalii ”tehnice” (mod de organizare a clasei - grupe de elevi, durata - 4 ore, denumirea atelierului -   Eu si ceilalti – Despre cunoaștere si apreciere ,  scop - autocunoaștere și cunoaștere reciprocă  ș.a.) nu am realizat ce presupune cu adevărat.  Cu câteva zile înainte de data fixată pentru atelier (6 noiembrie 2017), am avut o întâlnire, tot ”tehnică”, și atunci am priceput. Și pe măsură ce mă dumiream, o stare nouă (sau veche și pierdută) m-a prins cu totul: nerăbdare, curiozitate și bucurie.  Primul pas: mi s-a dat de ales: să ajut trainerii/ facilitatorii (au fost 5 pentru 34 de elevi) sau să fiu în tabăra cealaltă, a elevilor.  Al doilea pas: m i-am anunțat, deci, elevii - voi fi colega lor, între Adina și Louis la c...

La final de an primesc un cadou virtual: a ajuns la mine povestea Brianei "ecranizată"! Briana Berbec are 12 ani şi este elevă în clasa a VI-a la Colegiul Naţional "Spiru Haret" Bucureşti, în clasa unde sunt profesor diriginte. Povestea Brianei, numită "Ajutorul", a participat în septembrie la concursul  Telekom și NextGen îți animează povestea pe Nickelodeon!   şi, iată, avem filmuleţul! Asta înseamnă că fata noastră a câştigat concursul, prin două lucruri: povestea ei a respectat normele de redactare şi de conţinut impuse de organizatori şi a avut cel mai mare număr de voturi.  Nu a fost un concurs "şcolar", dar noi ne mândrim cu premiul Brianei, pentru determinarea cu care scrie şi pentru că prin participarea ei am fost puşi în situaţia de a o susţine, prin voturi, toţi din clasa a VI-a, ceea ce înseamnă solidaritate (mai mult, ne-am extins - un pic! - şi la câteva clase de liceu) şi prietenie.  În plus, eu am avut privilegiul de a fi ...

Lecţia cu scrisorile către Moş Crăciun a fost la două clase de liceu. Doar că eu sunt profesor diriginte la singura clasă de a VI-a din şcoala noastră, aşa că trebuie să vă urăm şi noi, cei mai mititei. Prin urmare,  clasa a VI-a, Colegiul Naţional "Spiru Haret" Bucureşti, vă urează din inimă Crăciun fericit!

Mica a fost eleva mea cu mulți ani în urmă. Pe numele ei adevărat Andreea , Mica a venit din gimnaziu cu apelativul atât de previzibil, datorat staturii ei, un pic sub 1,50 m. Patru ani de liceu - şefa clasei. Îmbrăcată tot timpul frumos (cam înspre stilul boho chic) şi cu replicile "la ea", cum se spune,  extrem de veselă, inteligentă, echilibrată, responsabilă  şi foarte prietenoasă, nu aveai cum să nu o iubeşti pe Mica. Nici simţul umorului nu-i lipsea. Odată am cerut să închidă cineva fereastra. Cum obişnuinţa colegilor săi era că totul se rezolvă de către şefa clasei,  Mica a replicat spontan, dar fără urmă de supărare sau de maliţiozitate: Aş închide fereastra, dacă aş ajunge la ea!     Îmi mai amintesc (printre altele) o întâmplare legată de Mica. Dar mai întâi trebuie să vorbesc despre un obicei al meu legat de tezele elevilor, anume că atunci când găsesc o lucrare remarcabilă a unui elev, citesc întregii clase pasaje din ea, fără să dezvălui nu...

Întâi am avut emoţii că nu prind sala goală (cabinetul de română, unde învaţă elevii cărora le sunt dirigintă, 10 C-ul adică).  M-am uitat în orarul lor - super potriveală: de la 9 la 10 miercurea merg la cabinetul de franceză. Da' m-oi întoarce la timp, până se sună de ieşire? Mici emoţii am avut, deşi m-a ajutat Sebi (elevul meu din 10 C, care era de serviciu pe şcoală, ca şi mine) să aleg fructele şi mai ales să le ducă. Înapoi, traversând curtea şcolii, am cules câteva frunze din parcul liceului - ciudat cum toate culorile toamnei se pot aduna într-o mână de frunze ... altă emoţie , de toamnă. Aranjamentul mi-a luat mai puţin de trei minute şi alte două să "împrumut" pentru  a lăsa scris  pe tablă cuvintele Poetului (... ca în refrenul cântecului). Înainte de a se suna mi-am anunţat elevii, dându-le ceva emoţii , să vină direct în clasa noastră, fără să iasă în pauză. Nu pot decât să-mi imaginez (i-am lăsat să descopere singuri decorul şi să-l şi împartă), cu plăc...

Dragii mei, A fost să fie ca în ziua absolvirii voastre să mă aflu în alt loc, participând la alt eveniment important pentru mine. Nimic nu este însă întâmplător, ceea ce scriu acum pentru voi poate fi ultima lecţie, cea care să releve în alt  mod   puterea cuvântului , depăşind bariere de spaţiu şi timp. Primiţi, aşadar, gândurile mele de rămas bun, acum, la capătul celor patru ani în care am fost profesoara voastră de limba şi literatura română.   Îmi vin în minte frânturi de timp, mai vechi, mai noi, care se aşază firesc şi cuminte, compunând povestea noastră comună: zeci de recreaţii petrecute împreună; sutele de ore cu emoţii la română, jurnalul de călătorie din clasa a IX-a, când aţi străbătut Bucureştiul la pas; ochelarii lui Bogdan pierduţi după ora de română de la USR,  Cine vrea să fie ascultat azi? ; foarfeca Rebecăi; studiile de caz (de excepţie, unele), cu evaluări drastice; cuvinte explicate pentru Jad;  trei copii calificaţi la naţională în a...

De câte ori am luat serie nouă la dirigenţie am fost întrebată mai devreme sau mai târziu de către foşti sau actuali elevi sau de colegi de cancelarie cum sunt noii elevi. Voi scrie azi prima postare despre noua mea clasa la dirigenţie, a IX-a C, filologie, intensiv engleză, fiindcă săptămâna aceasta merită ceva special - pozitiv şi tonic, în acelaşi timp. Colectivele de elevi nu seamănă niciodată între ele - 20-30 de individualităţi, compun structuri extrem de diferite, de la an la an, de la un profil la celălalt. Percepţia generală a insituit cam două clasificări: "realiştii" sunt pragmatici, iar "umaniştii" sunt visători. (Din vremea când eu eram elevă de liceu, în Buzăul anilor '80, mai păstrez, în plus, încă un epitet - pedagogistele, atribuit fetelor din Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" - am fost una dintre ele ... ) Pe de altă parte, când un profesor primeşte altă serie la dirigenţie se află el însuşi în altă etapă a vieţii sale personale ...

      Am obiceiul ca, dacă am două ore legate la aceeaşi clasă, să nu mai plec la cancelarie şi să rămân în pauză cu elevii, în sala de curs. Mă rog, cu elevii care nu au treabă la bufet, în foişor sau în părculeţul din curtea liceului. Nu corectez, nu citesc, nu-mi fac de lucru la catedră, ci stau de vorbă cu elevii. De fapt, mai mult ascult. O recreaţie de 10 minute face uneori mai mult decât o oră de dirigenţie. Aşa ajung să-mi cunosc foarte bine elevii - aflu ce-i pasionează, cu cine sunt prieteni, uneori ce-i frământă, aflu despre isprăvi donquijoteşti, despre iubiri, despre aşteptări, temeri sau dezamăgiri.      Am avut acum câţiva ani o elevă cu nume de personaj literar: Dulcineea. Privirea şi vorba nu-i dezminţeau numele, "un nume mângâios la auz, ieşit din comun şi plin de tâlcuri adânci", cum spune chiar Cervantes. Cred că din prima săptămână din clasa a IX-a am aflat că Dulcineea e prima dată departe de părinţi, venită din Republica Moldova, la...

Din patru în patru ani, seara Balului de Absolvire devine pentru mine un eveniment foarte personal. Când clasa al cărei profesor-diriginte sunt se pregătește pentru bal, iau parte la pregătiri, cu tot ce presupune. Am intenționat zilele să scriu câteva reguli de respectat în seara balului. Aș fi avut în vedere amănunte legate de ținută, cu tot ce presupune, de socializare, amănunte care țin de etichetă, în general. Mi-am dat seama însă că m-aș fi repetat. Pregătirile pentru bal (despre care vorbeam) au presupus și acest lucru. Așa că nu-mi rămâne de făcut decât să notez ce "reguli" au încălcat elevii mei, adică XII A-ul: 1. Am vrut să participe toți elevii mei la Balul de Absolvire. Locul extrem de elegant unde s-a desfășurat a impus o anumită etichetă în ce privește ținuta. Făcând totalul (cheltuielilor), părea imposibil să poată participa toți. Am trecut peste bariere  reguli oarecare și am găsit soluții. Împreună. 2. Elevii mei și-au dorit să avem fotograful nostru pr...

Pentru că toate problemele din învățământul românesc s-au terminat, hai să ne ocupăm și de ceva cu adevărat important: pixul cu pastă roșie! Tradiționala notă pusă cu roșu va deveni în câțiva ani amintire. Poveștile vor începe cu  A fost odată ca niciodată, pe când notele se puneau cu roșu pe teze ...  Sau, mai mult, poveștile vor fi despre pixul cu roșu:  A fost odată ca niciodată un pix roșu, care dobora o pagină-ntreagă dintr-o lovitură! Și în urma lui, mulți elevi stresați rămâneau ...  Conform psihologilor-de-nu-știu-unde, roșul e o culoare agresivă, care provoacă angoasă și stres elevilor, în timp ce verdele e o culoare mult mai optimistă (așa zice aici ). Psihologii români au preluat ideea (așa zice, de data asta, aici ). Iată cum explică un psiholog necesitatea schimbării lui roșu cu verde: „ Copilul asociază greșit rosu, am greșit, vai cum corectez. Verdele, îi putem transmite același mesaj, am greșit, dar într-o manieră constructivă și să vedem partea ...

Probabil că aţi văzut (o dată, de două, de cinci ori) Închisoarea îngerilor  ( The Shawshank Redemption , 1994, 7 nominalizări la Oscar - 1995, 2 nominalizări la Globul de aur, 1995). Eu l-am vizionat a treia sau a patra oară, vineri dimineaţa, de Ziua Profesorului, alături de elevii cărora le sunt dirigintă (XII A), în şcoală. De ce nu am văzut un film la mall? ...  pentru că a merge la un film în mall e ceva absolut banal pentru elevii mei, dar a vedea un film în clasă, proiectat pe tabla albă, mare, abia asta este altceva. Aşa că ne-am aşezat comod (cât se poate într-o bancă), am ronţăit covrigi (nu îngraşă!), am comentat (nu te poţi abţine, când acţiunea filmului e dublată de un plan al simbolurilor) şi, cel mai important, am stat trei ore împreună, fără grija catalogului, eu şi 20 şi ceva de elevi, care puteau să stea acasă sau să-şi facă alt program la fel de bine. Aşa că  Închisoarea îngerilor,  o ecranizare după nuvela lui  Stephen King ,  Ri...

Azi, 13, vorbim despre superstiţii. Nu despre cele din seria dacă îţi trece calea o pisică îţi merge rău , la fel dacă te întorci din drum , ci despre ceva foarte particularizat: superstiţii, să le zicem, şcolăreşti (că dacă le zicem "copilăreşti" putem fi acuzaţi de idei preconcepute). Conform celei mai utilizate surse de explicare a sensurilor unui cuvânt (adică DEX , dar eu vă recomand şi DEXI ), superstiţia este o prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei. Dincolo de informaţia (destul de rigidă uneori) lexicografică, trebuie să recunoaştem că noi, profanii, inventăm superstiţii de fiecare dată când suntem speriaţi sau disperaţi. De fapt, cu cât suntem mai speriaţi sau mai disperaţi (sau mai neştiutori), cu atât mai repede înzestrăm niscaiva obiecte cu puteri speciale sau virăm trei paşi stânga/dreapta sau înainte/înapoi, după caz, mai...

Se ştie că punctualiatatea este apanajul unui rege.  ...  Cum nu toţi sunt de viţă nobilă, veţi zice, a întârzia, cel puţin în limita sfertului academic , e absolut scuzabil, nu? Ei, bine sfertul academic , înţeles ca scuză universală pentru orice tip şi orice durată a întârzierii, este o invenţie neaoşă, atât de românească, încât conţine sine qua non şi înţelesul lui  lasă că se poate şi aşa/lasă că merge şi aşa   (tot atât de românesc). La universităţile din Vest, sfertul academic este, de fapt, condiţia punctualităţii, adică acel sfert de oră rezervat pentru ca studentul să nu întârzie nici măcar un minut la curs. (Poţi citi mai multe aici .) Apariţia expresiei sfert academic se datorează excesului de zel al discipolilor lui Platon, care veneau cu un sfert de oră  mai devreme la Academie (instituţie înfiinţată de Platon, mai multe aici ) pentru a dezbate, înainte de începerea cursurilor, lucrurile predate anterior de profesorul lor. Dar să ne...

PROFESORUL ... ... este un om care îi învaţă pe copii ce e bine şi ce e rău.  (Florin, 11 ani) ... este un om deştept care te bate la cap cu temele şi care scrie pe tablă bla, bla, bla ... (Andreea, 11 ani) ... este o persoană cu care te vezi aproape în fiecare zi la şcoală. Uneori îl iubeşti, când îţi dă un zece, dar alteori te enervezi pe el, când îţi dă o notă mică. (Nora, 12 ani) ... este cea mai rea fiinţă (te pune să scrii până te dor mâinile şi te ţine în clasă până faci pe tine). Totuşi unele profesoare sunt bune. (Dani, 11 ani) ... în cazul unor copii, profesorii sunt cei mai buni prieteni. (Iulia, 11 ani) ... este un bărbat sau o femeie care învaţă copiii ori din iubire, ori pentru bani şi care sunt zăpăciţi de Ministerul Învăţământului. (Andrei 12 ani) ... este un cuvânt ce defineşte un om care stă la catedră şi care dă temele alea nenorocite, făcând cea mai mare greşeală. (Ana, 12 ani) ... este un om căruia, de la 30 de ani în sus, când cheleşte, nu-i...

- Să te uiţi la poze din liceu. Caută-le în calculator, le ai în my stuff, pe undeva, inclusiv pe cele dintr-a IX-a, când te-au considerat toţi ciudat(ă) că vrei poze cu clasa şi cu Diriga. ... Ce atâta grabă? Visezi ... Suntem abia în semestrul al II-lea din clasa a IX-a ...  - Să îţi pui un cover  cu tine şi colegii tăi cu cea mai actuală poza - bal, absolvire, ultimul clopoţel, ultima oră de dirigenţie etc. Cred totuşi că de la bal. A fost de vis. - Să te priveşti în oglindă.  Sunt ochii mei aceia care mă privesc?   (Oooops! Asta-i o replică din  Iona .) Reluăm. Să te vezi în oglindă. Sunt eu acesta care am crescut atât? - Să îţi faci ordine pe birou, în cameră, în gânduri.  Carnetul de note, în sertarul ăsta, îl ţin ca amintire, ... caietele de mate, pe birou, de luni, lucrez cât pot de mult,  ... notiţele astea se aruncă,  .... amintirile, se păstrează ...  - Să te bucuri. Ai cunoscut oameni deosebiţi, persoanele acelea care vene...

- Nu-i spune că e drăguţă . Dacă nu-i poţi spune că e frumoasă, mai bine nu-i spune nimic. Drăguţă = 0 (adică zero). - Nu-i spune că seamănă cu ... , pentru că o fată vrea să fie unică. Da' tu poţi să rişti şi să-i spui că seamănă cu Angelina Jolie, de exemplu, şi ea va constata: ori eşti mincinos, ori eşti chior. - Nu-i spune că s-a îngrăşat. Asta înseamnă că o  vezi ca pe un cozonăcel. Nici că a slăbit - se va subînţelege că arăta înainte ca un cozonăcel. - Nu folosi diminutive. Diminutivele nu mai sunt acceptate de la Eminescu, încoace ("... şi minciuni cu-a ta guriţă"). Nu-i spune nici măcar că-i cumperi o băuturică   ( nu eşti Setilă al lui Creangă. ) - Nu-i spune că nu-ţi plac treburile casnice. Atenţie! Orice fată visează nu un prinţ pe un cal alb, ci un băiat de casă cu aspiratorul într-o mână şi coşul de cumpărături în cealaltă. - Nu-i spune că-ţi plac tipele blonde, brunete, cu ochi verzi etc. Dacă un singur semnalment nu se potriveşte cu ce ai în faţă, de...

S-ar zice că interacţiunea profesor-elev, în esenţă, poate fi redusă la ceea ce se cheamă în termeni de specialitate proces instructiv-educativ sau predare-învăţare-evaluare . Teoretic, da, în practică, însă ... "Plumb" de Bacovia - cam acum două săptămâni. Clasa a XII-a, clasă preluată, elevi noi pentru mine (să nu uităm că procesul instructiv-educativ presupune doi poli, deci şi profă nouă pentru ei). Afară, cald şi lumină, nimic bacovian. Şi dacă cerul nu ţine cu ora de română, să dea acolo, o ploaie sau vreo doi nori, măcar liniştea... (de din afara clasei, ce credeaţi?)   Mergi, te rog, pe hol, şi spune-le colegilor de alături să intre în sala lor de clasă, zic eu extrem de politicos, dar imperativ (aţi remarcat, doar, verbul), elevului din prima bancă, în elanul meu de a trezi cât mai repede florile de pulmb şi în obişnuinţa mea de a nu scârţâi nimic în ora de română.   Mergeţi dumneavoastră, de ce să merg eu? apare o voce de după nişte ochelari un pi...

(unde miop este adverb...) Luni, 2 mai 2011 Astăzi am dat lucrare la română. Pe neaşteptate. Cică din lecţia de zi – poezia simbolistă. Mi-am ales să scriu despre “Lacustră”, deşi colegii mei majoritatea au scris despre “Acuarelă” de Minulescu. Mi-a plăcut Minulescu, dar Bacovia e mai emo aşa.... Şi eu aveam o stare aşa, ca ploaia, că a plouat toată dimineaţa. Nu mi-am amintit chiar tot comentariul, dar oricum a fost eseu liber. Sper să aprecieze profa şi originalitatea. Din “Acuarelă” am luat faza cu ploaia, în oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână... şi am comparat cu ploaia  - de-atâtea nopţi aud plouând/ aud materia plângând.... Cea mai mare satisfacţie o am că am făcut referiri şi la picturile lui Monet, la pictura impresionistă...Aştept nota. [...] Încă o dată, spun, sper să aprecieze originalitatea, că doar de-aia e eseu liber. Marţi, 3 mai 2011 Marţi, trei ceasuri rele  [...]  , dar nu am avut o zi chiar rea.[...] Am pus la punct ultimele detalii pentru ...