Du-m-acasă, măi taxi, / Du-mă şi nu cârcoti ...
M-am întors din vacanţă. Poate aţi constatat că în Aeroportul Otopeni s-a făcut un centru, să-i zic, de unde îţi poţi chema un taxi. E o maşinărie de unde trimiţi o comandă online, după care aceeaşi maşinărie îţi eliberează un bon cu numărul taxiului şi cu numele firmei aparţinătoare. Mai mult, pe bon ţi se indică şi timpul de aşteptare.
Buuun! Click-ul inspirat al soţului meu a făcut ca ruleta galbenă să aleagă pentru noi un taxi de la firma Decebal, 2 minute şi apare.
Aşteptăm răbdători 2, 5, 10 minute. Nu-i nimic, vine din Bucureşti, doar. Trec prin faţa noastră câteva Cobălcescu. Un Leone. Încă unul. Taximetriştii înghesuie trolere, genţi, sacoşe, oamenii se urcă, maşina pleacă. Decebalul nostru, nimic. ... O fi existând firma asta? ... Existăăăă! Taxiul nostru apare. Şoferul coboară sprinten şi deschide portbagajul loganului-taxi, dezvăluind pentru noi, pentru oamenii de lângă noi, pentru tot aeroportul, de fapt pentru toată Europa: mocheta grena, pluşată, aspirată, periată, parfumată (sau eu ştiu ce alte tratamente cosmetice). Cu un gest brav, taximetristul-cu-mochetă-grena arată spre portbagajul ferchezuit, de parcă în el urma să-şi bea cafelele nevasta, soacra şi cuscra: aici punem bagajele. Mi-am dat seama, era să zic, dar n-am apucat, fiindcă omul face vajnic un pas spre noi: ce bagaje aveţi? Un troler mare, două mici, o geantă şi un rucsac. Nu apucă soţul meu să mute căruţul cu bagaje mai aproape de maşină, că taximetristul-cu-mochetă-grena se burzuluieşte spre noi, în numele tuturor mochetelor de la decebalus per scorilo încoace: Sunt mari! (vă jur că doar unul era mare, dar nu atât cât să ocupe jumătate de portbagaj). Sunt multeee! (trei, cum spuneam, pentru fiecare câte unul, şi o geantă şi un rucsac la bagajul de mână). Vă ajut eu să le aşezaţi, zice soţul meu, politicos, dar cam ferm pentru gustul taximetristului, după cum aveam să deducem în următoarea secundă. Nu punem nimic! Nu încape atâtea! O se mi se turtească mocheta! Ştiţi că io dau 30 de lei să-mi facă maşina şi mocheta ?! Şi în timp ce îşi exprima cu atâta elocinţă refuzul, taximetristul-cu-mochetă-grena şi propria sa persoană în marşarier au zbughit-o cu tot cu taxi, gol-goluţ (taxiul adică), dar cu mocheta intactă.
Când scriu toate astea, bagajele, un troler mare, două mici, un rucsac şi o geantă sunt deja acasă şi posesorii la fel, fiindcă a doua oară a fost cu noroc: un taxi cu portbagaj normal - o trusa de prim ajutor colo, o sticlă de apă colo, nici pomeneală de mochetă grena de băut cafeaua.
Buuun! Click-ul inspirat al soţului meu a făcut ca ruleta galbenă să aleagă pentru noi un taxi de la firma Decebal, 2 minute şi apare.
Aşteptăm răbdători 2, 5, 10 minute. Nu-i nimic, vine din Bucureşti, doar. Trec prin faţa noastră câteva Cobălcescu. Un Leone. Încă unul. Taximetriştii înghesuie trolere, genţi, sacoşe, oamenii se urcă, maşina pleacă. Decebalul nostru, nimic. ... O fi existând firma asta? ... Existăăăă! Taxiul nostru apare. Şoferul coboară sprinten şi deschide portbagajul loganului-taxi, dezvăluind pentru noi, pentru oamenii de lângă noi, pentru tot aeroportul, de fapt pentru toată Europa: mocheta grena, pluşată, aspirată, periată, parfumată (sau eu ştiu ce alte tratamente cosmetice). Cu un gest brav, taximetristul-cu-mochetă-grena arată spre portbagajul ferchezuit, de parcă în el urma să-şi bea cafelele nevasta, soacra şi cuscra: aici punem bagajele. Mi-am dat seama, era să zic, dar n-am apucat, fiindcă omul face vajnic un pas spre noi: ce bagaje aveţi? Un troler mare, două mici, o geantă şi un rucsac. Nu apucă soţul meu să mute căruţul cu bagaje mai aproape de maşină, că taximetristul-cu-mochetă-grena se burzuluieşte spre noi, în numele tuturor mochetelor de la decebalus per scorilo încoace: Sunt mari! (vă jur că doar unul era mare, dar nu atât cât să ocupe jumătate de portbagaj). Sunt multeee! (trei, cum spuneam, pentru fiecare câte unul, şi o geantă şi un rucsac la bagajul de mână). Vă ajut eu să le aşezaţi, zice soţul meu, politicos, dar cam ferm pentru gustul taximetristului, după cum aveam să deducem în următoarea secundă. Nu punem nimic! Nu încape atâtea! O se mi se turtească mocheta! Ştiţi că io dau 30 de lei să-mi facă maşina şi mocheta ?! Şi în timp ce îşi exprima cu atâta elocinţă refuzul, taximetristul-cu-mochetă-grena şi propria sa persoană în marşarier au zbughit-o cu tot cu taxi, gol-goluţ (taxiul adică), dar cu mocheta intactă.
Când scriu toate astea, bagajele, un troler mare, două mici, un rucsac şi o geantă sunt deja acasă şi posesorii la fel, fiindcă a doua oară a fost cu noroc: un taxi cu portbagaj normal - o trusa de prim ajutor colo, o sticlă de apă colo, nici pomeneală de mochetă grena de băut cafeaua.
Bine ați venit ACASĂ!!
RăspundețiȘtergereMultumim! Bine v-am regasit!
ȘtergereAsta e ca în povestea cu fata babei, fata moşului şi cuferele: taxiul cu mocheta uzată are şofer de treabă care îşi serveşte clienţii, taxiul cu mocheta impecabilă e condus de un bădăran.
RăspundețiȘtergereBine punctat! Asa este!
ȘtergereBine ca nu a asezat bagajele pe bancheta si sa va pofteasca pe voi pe mocheta grena. Dupa ce va descaltati, bineinteles!:)
RăspundețiȘtergere:))))
ȘtergereSe putea chiar şi mai rău: să lăsăm papucii la uşă. )
Frumos povestit. :)
RăspundețiȘtergereMultumim!
Ștergeream vazut si eu cu coada ochiului masinaria aia de taxiuri. Deci FlyTaxi nu mai au monopol ... asta ar fi un lucru bun!
RăspundețiȘtergereCit despre Decebal al tau, eu nu am auzit de firma asta in Buc. Insa pot spune ca acel sofer sigur nu este in criza. Economica!
Da, s-a terminat cu monopolul lui FlyTaxi!
Ștergere... Şoferul sigur era în altă criză.