Punct şi virgulă

De câte ori am luat serie nouă la dirigenţie am fost întrebată mai devreme sau mai târziu de către foşti sau actuali elevi sau de colegi de cancelarie cum sunt noii elevi. Voi scrie azi prima postare despre noua mea clasa la dirigenţie, a IX-a C, filologie, intensiv engleză, fiindcă săptămâna aceasta merită ceva special - pozitiv şi tonic, în acelaşi timp. Colectivele de elevi nu seamănă niciodată între ele - 20-30 de individualităţi, compun structuri extrem de diferite, de la an la an, de la un profil la celălalt. Percepţia generală a insituit cam două clasificări: "realiştii" sunt pragmatici, iar "umaniştii" sunt visători. (Din vremea când eu eram elevă de liceu, în Buzăul anilor '80, mai păstrez, în plus, încă un epitet - pedagogistele, atribuit fetelor din Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" - am fost una dintre ele ... ) Pe de altă parte, când un profesor primeşte altă serie la dirigenţie se află el însuşi în altă etapă a vieţii sale personale ...

M-am întors din vacanţă. Poate aţi constatat că în Aeroportul Otopeni s-a făcut un centru, să-i zic, de unde îţi poţi chema un taxi. E o maşinărie de unde trimiţi o comandă online, după care aceeaşi maşinărie îţi eliberează un bon cu numărul taxiului şi cu numele firmei aparţinătoare. Mai mult, pe bon ţi se indică şi timpul de aşteptare. Buuun! Click-ul inspirat al soţului meu a făcut ca ruleta galbenă să aleagă pentru noi un taxi de la firma Decebal, 2 minute şi apare. Aşteptăm răbdători 2, 5, 10 minute. Nu-i nimic, vine din Bucureşti, doar. Trec prin faţa noastră câteva Cobălcescu. Un Leone. Încă unul. Taximetriştii înghesuie trolere, genţi, sacoşe, oamenii se urcă, maşina pleacă. Decebalul nostru, nimic.  ... O fi existând firma asta? ... Existăăăă! Taxiul nostru apare. Şoferul coboară sprinten şi deschide portbagajul loganului-taxi, dezvăluind pentru noi, pentru oamenii de lângă noi, pentru tot aeroportul, de fapt pentru toată Europa: mocheta grena, pluşată, aspirată, periată...

Îmi plac copiii şi îmi place să fiu profesoară. Dar numai în timpul anului şcolar, fiindcă vacanţa e vacanţă. La Balcic m-am odihnit  - soarele, soare, marea, mare şi cine a vizitat Balcicul ştie că e aproape obligatoriu să te resemnezi acomodezi cu statul la plajă pe marginea piscinei. Aşa că iată-mă împărţind zilnic spaţiul din jurul piscinei cu aceiaşi turişti: familii cu/fără copii, copii mici/mari,  persoane singure sau însoţite, bunici cu nepoţi sau fără, iubiţi cu iubite etc., majoritatea români, pe alocuri sârbi, polonezi, ruşi, din câte îmi (ră)sunau pe la urechi pe fondul muzical (80% românesc) asigurat de un barman-dj bulgar.     Așadar, plajă pe marginea piscinei. Buuun... În stânga mea, doi tineri, foarte liniştiţi. În dreapta, familii cu copii mici. Gălăgioşi. Nu copiii, părinţii. Aflu despre unii că sunt de pe lângă Bacău, ceea ce presupuneam după accent. Unul dintre tătici, cel puţin, de neoprit. Bianca, ţini colacul bini şi dă din pici...

Am revenit în Bucureşti! ... Vacanţa ( fără laptop!) s-a dus şi iată-mă reîntoarsă în salonul virtual cu punct şi virgulă, aşa că vă invit să stăm "lungiţi pe divanuri" să povestim, (că doar nu ne-am "auzit" de mai bine de o lună ... ). Canicula din Bucureşti ne face dependenţi (încă) de aerul condiţionat, deci suntem departe de "norii de deasupra Iaşului" din povestirea lui Alecsandri . Să povestim putem, totuşi, "ca între prietini", pe unde am călătorit, întocmai ca "zugravul* francez", care descoperă Balta Albă, puterile ei tămăduitoare, dar mai ales o altă civilizaţie, ale cărei trăsături le recunoaşte atât de diferite în raport cu cele ale propriei lumi. Am fost pentru prima dată la Balcic. Oricât m-aş strădui, mie nu-mi va ieşi exerciţiul de identitate-alteritate, pentru că Balcicul, deşi geografic bulgăresc, poartă amprenta regalităţii româneşti prin Castelul Reginei Maria , iar memoria lecturilor din adolescenţă face ca aceas...

Facem un brainstorming? N-o să iasă chiar ca la clasă, dar, ca să semene, cât de cât, prima cerinţă o rezolv eu şi vă rămâne vouă etapa a doua: 1. Spuneţi cuvântul (unul singur!) care vă vine în minte imediat ce auziţi VACANŢĂ, iar eu o să-l  scriu  pe tablă  aici, pe blog (posibile răspunsuri: soare, mare, munte, nopţi, filme, parc, prieteni, citit, somn, relaxare, calculator, bicicletă, tabără, ştrand, mall, bicicletă  etc ). 2. Alcătuiţi propria definiţie a VACANŢEI, folosind cel puţin trei dintre cuvintele spuse (sau altele...). De fapt, ăsta e pretextul meu să vă urez VACANŢĂ PLĂCUTĂ !!!

Când ieşi din Horezu, pe şoseaua ce duce către Mănăstire, pe partea dreaptă, într-o zonă a oraşului devenită târg de vase tradiţionale, îţi atrage atenţia  inscripţia Ceramica Paloşi. Acolo ne-am oprit în a doua zi a excursiei, pentru o demonstraţie făcută pe viu de meşterul olar, într-o casă-muzeu, în care minunea vaselor de Horezu se completa prin obiecte vechi, specifice spaţiului rural românesc din zona Oltului. Lutul adus din culele din împrejurimi, frământat cu apa Olteţului, îşi aştepta  cuminte, lângă roata olarului, devenirea. Sub privirile noastre, forma noroioasă, îmbrăţişată de mâinile pricepute ale meşterului, se înălţă, se rotunji, gata să primească florile câmpului, apoi se întinse, se arcui pe margini aşteptând bucatele. Preschimbarea lutului arătă privirilor noastre o ultimă formă - a candelei, în aşteptarea luminii sfinte. Şi după ce ochilor noştri amuţiţi de uimire li s-a arătat povestea florilor, a bucatelor şi a luminii, meşterul ne dezvăluie pioşen...