Ce tratează un doctor

Cu câteva ore înaintea susţinerii publice a tezei mele de doctorat, neliniştile mele au fost legate de mici aspecte administrative. Latura mea pedantă m-a făcut să fiu suspicioasă şi nemulţumită când a trebuit să aleg ce tip de buchete de flori să pregătesc. În ce priveşte florile, nu am niciodată dubii. Îmi plac toate mai mult sau mai puţin, dar, dacă ar fi după mine, florăriile ar trebui să vândă doar frezii şi lalele. Deci, am ales frezii, lalele, irişi. Problema apărea la nunaţa fundelor, la materialul ambalajului. O florăreasă frumoasă, între două vârste, amabilă în sensul bun al cuvântului, a ales cu grijă fiecare părticică din ceea ce urma să compună buchetele oficiale de flori şi a acceptat fiecare sugestie a surorii mele, fiindcă balanţa din mine scăpase de sub control şi se înclina când înspre frezii albe şi lalele galbene, când înspre frezii galbene şi lalele albe. Da' pentru ce vă trebuie? mă întreabă florăreasa, intuind importanţa momentului. Astăzi o să obţin titlul de doctor, îi răspund. Ce fel de doctor o să fiţi? mă cercetează ochii negri ca mărgelele ai florăresei. O clipă m-am gândit să-i lămuresc confuzia, dar, prea preocupată de atâtea câte aveam să trăiesc peste câteva ore, i-am răspuns scurt: Doctor în filologie. Concizia mea transformă cele două mărgele negre în doi ochi bulbucaţi şi, simţindu-mă vinovată că nu mi-am ascultat primul impuls, cel cu lămurirea, am completat: Mai precis, doctor în domeniul lingvisticii. Florăreasa tăcu şi continuă să potrivească firele de frezii, şi lalelele, şi gândurile ei, şi irişii, şi tot aşa, şi, când tocmai termină ultimul aranjament floral, spuse: Şi să tratează, mamă, astea sau n-are leac?
Se tratează, dar capeţi dependenţă, răspund eu.
Şi-mi dau seama că am rostit un adevăr fundamental.