Miniaturi de Halloween

Mi-am deschis acest blog în seara de Halloween, acum doi ani, cu o postare inspirată de felul cum a trebuit să-mi adaptez lecţia la situaţia dovliliaco-vampirpăienjenoasă creată de elevii mei, atunci în clasa a X-a. Sunt multe poveşti care se întâmplă zilnic în meseria mea şi acela a fost momentul când am hotărât că trebuie scrise măcar unele dintre ele.

Astăzi, la clasele mari (a XI-a și a XII-a), nimic nu anunța sărbătoarea de import. La clasa a VI-a însă, copiii cuminți și frumoși dispăruseră cu totul. În locul lor, arătări mai mult sau mai puțin mitologice s-au străduit să țină pasul cu ora de română. Le-am temperat entuziasmul, eu sunt vrăjitoare, eu sunt o avocată zombie, eu sunt pisică, eu sunt zână, eu sunt vampir ... , fiindcă aveam ceva mult mai românesc de făcut, adică tipuri de regionalisme, așa că lubenița și barabulele ne-au readus la realitate. Dovleacul de pe catedră, însă, ar fi putut și el spune, ca în Orhan Pamuk, nu eu sunt câine*, ci eu sunt dovleacul.
Așa că un exercițiu de narațiune subiectivă, pentru că tot se crease atmosfera. Miniaturi, desigur, dar tocmai ele au puterea de a releva adevărul care stă pe undeva ascuns. Simțul umorului, ironie și autoironie, luciditate - nu le puneți pe seama dovleacului, fiindcă Halloweenul trece, iar sub măști erau copiii cuminți și frumoși:

"Eu sunt dovleacul. De pe catedră. Am ajuns aici azi-dimineaţă şi m-am plictisit de moarte, până când a început ora de română. Atunci, au venit tot felul de copii dubioşi, costumaţi în toate neamurile de vrăjitoare, pisicuţe, fantome şi monstruleţi. Acum ştiu, nu mai sunt singurul ciudat din clasă ... "
                                                                                          (Nora, 12 ani)
"Eu sunt dovleacul.. De pe catedră. Am ajuns aici azi-dimineaţă şi m-am plictisit de moarte, până când a început ora de română. În sfârşit, pot să învăţ şi eu ceva! Problema este însă că eu pur şi simplu  nu am creier! Şi asta mă întristează ...! 
(Andrei, 12 ani)

Și dacă tot vorbim de miniaturi, un exercițiu de îndemânare (aveți nevoie de două șervețele-batistuțe, un fir de ață și o carioca): 



(foto: Silvia Roşca, 17 ani)




*citat din Orhan Pamuk - Mă numesc Roșu

Comentarii


  1. La mulți ani blogului tăuși ție, doamna profesoară!
    Eu cred în tot ceea ce înseamnă altceva decât zilele care tooot seamănă una cu alta.
    Copiii cei mici știu totdeauna să -i fure clipei strălucirea. Un strop de fantezie, și gata! toate sunt magice!
    Știi ceva? când am fost cu o prietenă la Argeș, am văzut, într-o curte, o grămadă de dovleci. La ducere.
    Când ne-am întors, am reperat teritoriul, l-am strigat pe gospodar, care mi-a dat trei dovleci frumoși. Aproape egali ca mărime.
    Sâmbătă îi duc în capitală, nepoții mei și cu mine ne vom întrece în tehnici, fantezie și, de ce nu,în magie de ocazie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multi ani inainte pentru blogul tau frumos. Copii sunt senzationali, asta o stim cu totii si mereu (sau cel putin pe mine) vor reusi sa ne mire, sa ne lasa "tablou" prin ideile lor, gandurile si sinceritate de care dau dovada. O zi frumoasa si weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar mi-a placut cum v-ati petrecut Halloween-ul...inconjurata de copii :) frumos,iar poza de nota 10.Felicitari cu blogul.O zi faina

    RăspundețiȘtergere
  4. a cat mai multi ani, blog de doi ani. :)
    (Fantomele sunt foarte simpatice.)

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru blog si pentru intelegerea pe care o aveti fata de elevi!Sunt eleva de liceu,am avut si noi o tentativa de celebrare a Halloweenului insa am ramas mai mult cu replici ale profesorilor care ne explica ca suntem tampiti pentru ca ne luam dupa americani sau ca Halloweenul este sarbatoarea diavolului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Madleene!
      Și sunt bucuroasă de vizită și de cunoștință!
      Pentru un alt Halloween, poți citi aici:
      http://www.cameliasapoiu.blogspot.ro/2010/10/halloween-ul-si-ora-de-romana.html#comment-form
      De fapt, link-ul e afișat la sfârșitul postării.

      Nu sunt un fan al sărbătorilor de import, dar sunt de acord cu ele, atâta vreme cât reprezintă o formă de exprimare, un exercițiu de creativitate sau un mijloc de a învăța ceva, indiferent ce înseamnă acel ceva, de a căpăta ceva în cultura generală. Dacă sunt doar schimonosiri, cum le numea cineva (nu-mi aparține clasificarea), atunci nu-și au rostul și nici locul în școală.

      Ștergere
  6. Superba postare :)
    Iar fotografia cu mini-fantomele o s-o copiez ca s-o trimit nepotelei mele. Ce copii destepti ai tu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Hapi!
      Da, am copii deștepți și sunt happy!

      Poți face fantomițe cu nepoata ta la următorul Halloween. Am dat rețeta.
      Cele din poză au fost făcute la clasa a XI-a, in ultimele trei minute din oră.

      Ștergere
    2. Dragă Cami,
      Am promis că vin cu dovleci sculptați. Declară-mă repetentă- n-am ales materia primă potrivită.
      Apoi,la tehnică, sunt total depășită,așa că n-am cutezat să folosesc cuțitul.De frică!!!

      Ștergere
    3. I-am văzut! ... Dar contează, de fapt, bucuria că suntem cu cei dragi, nu?

      Ștergere
    4. I-am trimis poza si a zis ca si ea stie face si ca un coleg de la scoala le-a zamislit pt Haloween
      Asa ca i-am spus ca o pun sa-mi faca si mie cateva cu proxima ocazie

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat