marți, 10 ianuarie 2012

Poveste de iarnă

    Sau poveste de spus, acum, când "strici" bradul ...

    Fără zapadă. (Cel puţin deocamdată.)
    A fost odată un globuleţ. Nu, mai bine zis, o cutie cu globuleţe. Nou-nouţe toate, primite în dar de un copil, aşa, ca tine. Trei globuleţe pictate de o mână pricepută, cu cobalt, cu argint şi cu aur. Te întrebi dacă erau identice? Nuuu ... (Nu pentru că ar fi povestea plictisitoare, ci pentru că lucrurile pictate manual nu sunt niciodată absolut identice.) Primul înfăţişa, pe o parte, un om de zăpadă, iar în jurul său, parcă zburând, zeci de steluţe minuscule, albe, pe fondul de cobalt. Al doilea, auriu, avea cingătoare, de jur împrejur, o crenguţă de brad pictată în tuşe fine. Al treilea globuleţ avea hăinuţă de argint şi, peste ea, mâna pricepută pictase ... Să ne uităm bine, mâna pricepută ... nu pictase nimic!!! Din grabă, globuleţul argintiu nu-şi primise, asemenea, fraţilor săi, podoabele ... (Am putea să ne imaginăm noi o steluţă rătăcită, pusă măcar dintr-un rest de culoare, dar nu ar fi deloc corect, întrucât, chiar şi într-o poveste, fiecare trebuie să îşi poarte propria înfăţişare.)
    Aşa se face că primele două globuleţe fură aşezate de copil pe cele mai grozave crengi ale bradului. Primul, cel cu omul de zăpadă în jurul căruia zboară steluţe de argint, chiar pe creanga din faţă, cam la înălţimea copilului, iar cel de-al doilea, cel cu crenguţe de brad ca o cingătoare peste hăinuţa aurie, un pic mai sus, spre vârf. Şi tare mândre mai erau ele două, globuleţele pictate manual cu aur, argint şi cobalt.
    Dar al treilea? poate o să întrebi (dacă nu cumva îţi e de ajuns să ţi le imaginezi pe primele două). Al treilea globuleţ, cel argintiu, căruia mâna pricepută a meşterului uitase să-i aştearnă podoabele, fu aşezat pe o creangă mai ascunsă şi, de acolo, se bucurase şi el, în linişte, de strălucirea celorlalte, resemnat cu hăinuţa lui simplă, fără măcar o steluţă ...
    Când copilul a început să strângă podoabele bradului, a fost tare trist ... (Aşa cum cred că eşti şi tu, de fiecare dată după sărbători, când "strângi" bradul.). Până la Crăciunul următor e atâta timp ... Şi acum, desprinse de pe crengile uscate ale bradului, care îşi scutură răutăcios acele la fiecare atingere, globuleţul de cobalt, cel cu omul de zăpadă, şi cel auriu, cu cingătoare, parcă nu mai au nici ele farmec. Parcă-şi ţin pentru ele povestea, într-un somn din care se vor trezi abia la iarna viitoare.
    Şi copilul e tare trist ... Şi, aşa trist, înţepându-se în acele răutăcioase ale bradului, întinde mânuţa să desprindă globuleţul argintiu, rămas stingher pe creanga din spate, cea mai de jos ... Ţinând globuleţul cu grijă în căuşul palmei, copilul îl ridică uşor, ca într-un zbor de pasăre, înainte de a-l aşeza în cutie. Ochii copilului urmăresc acum trist sclipirea argintie, parcă tristă şi ea. În dansul prin aer, mânuţa copilului, ţinând ultimul globuleţ, se opreşte. Şi ochii copilului îşi reflectă candoarea în oglinda globuleţului cu hăinuţă argintie şi se înveselesc dintr-o dată.
    Putem să ne imaginăm cum, peste an, până la următorul Crăciun, globuleţul cu hăinuţă argintie, rămas pe măsuţa copilului, aşezat printre jucăriile preferate, primeşte, de câte ori copilul îl prinde în căuşul palmei sale şi îl plimbă într-un zbor precum cel al păsărilor, cele mai frumoase podoabe: ochii veseli ai copilului. 
    (Acum intervine părintele cu o scurtă explicaţie, în caz că povestea i s-a citit unui copil prea mic: adevărata frumuseţe nu vine din podoabe de tot felul, ci din puterea de a oglindi fericirea celuilalt.)

    Scuzaţi dacă sensul poveştii e prea didactic - autoarea e profesoară.

12 comentarii:

  1. Foarte frumos. Cred că ar fi potrivită pentru generația dvs. sau a mea. Fiul meu nu prea agreează asemenea povești, le preferă pe cele cu roboți, navete spațiale, mașini de curse (îi plac filmele din seria Cars și cărțile aferente). Cînd încerc să-i spun ceva mai liric mă oprește: „Tati, nu mai spune așa”.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Horia Gârbea
    Mulţumesc. Cred şi eu că, totuşi, (măcar) alegoria e pentru "copii" mai mari.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos, Cami! Like, like!
    Gratiela

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a placut mai ales paranteza din final. Mai ales ca eu credeam ca o sa picteze copilul ceva pe globulet.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Alexandra
    În alegoria asta, copilul nu poate picta ultimul globuleţ, pentru că nu el este Demiurgul. Copilul doar descoperă lumea cu ce are ea mai frumos. Sau mai trist.

    (P.S. Care Alexandra?)

    RăspundețiȘtergere
  6. M-ati convins sa-mi fac si eu bradul urmatorul craciun (cel din 2012) pentru prima oara (adica pentru prima oara il fac de bunavoie si nesilit de nimeni la mine in camera).

    RăspundețiȘtergere
  7. @Grecu'
    Ce drăguuuuţ!

    ... deci e poveste pentru copii mai mari ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumos, si chiar daca nu faceai mentiunea la final, realizam, alegoria, te-a dat de gol...felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Tasha
    Bine ai venit, Tasha, în salonul virtual cu "Punct şi virgulă"! Mulţumim pentru aprecieri.

    RăspundețiȘtergere
  10. Admirabilă poveste ! Te-ai gândit la o carte pentru copii ?

    RăspundețiȘtergere