First date: avocat&doctoriţă
(Lecţia de duminică)
Într-o după-amiază liniştită cu soţul meu, într-un mall. La masa din spatele nostru, o masă mai ferită, un El şi o Ea, cam la 28-30 de ani. Obişnuiţi, chiar nu atrag atenţia prin nimic. Până când, în secunda doi, după ce se fac comozi, o voce sonoră (deocamdată doar sonoră), a lui, începe conversaţia (care la noi ajunge sub formă de monolog): Eu sunt avocat, uite, ăsta e card de avocat la ... (nu auzim chiar tot, e muzică în restaurant, şi nici n-am vrea, credeţi-mă, dar nu ai cum să nu auzi), ăsta e un card de acces la ... (bla, bla, nu mai aud) şi, uite, ăsta ţi-l dau ţie. (N-aş putea să spun ce-i oferea, poate vreun calendar pe 2012, mă gândesc.) Vorbesc prea mult? Sper că nu sunt enervant. (voce un pic schimbată, tot sonoră, dar mai îndulcită).
Spectacolul sub formă de teatru radiofonic se anunţă fermecător şi actul I continuă cu altă scenă: să ştii că eu respect femeile, spune domnul avocat declamativ, cu câţiva decibeli în plus în voce, ca şi când ar fi vrut să se asigure că îl aud toate femeile dinlume restaurant, şi nu doar cea din faţa lui. Se prea poate ca acest exordium ex abrupto să fi oprit câteva zeci de tăiţei chinezeşti şi câteva urechi de lemn la jumătatea drumului între platou şi gurile amatorilor de mâncare chinezească. Din păcate, discursul avocatului e întrerupt: Alo, da, zice el cu aceeaşi voce. Da, Ileana, chiar mă bucur că mă suni. Cumnată-ta e o vagaboantă. (tot exordium ex abrupto, constat eu, da' ăsta e alt discurs, nu e cel cu eu respect femeile.).(...) Am văzut-o în club aseară. (...) Ei, ce făcea ... Îmi pare rău de fratele tău, dar e vagaboantă rău. (...) Pa, Ileana, să-i spui să scape de ea. Apoi, revenind, cu atenţia către domnişoara din faţa sa: Deci ai 28, dar nu-mi iese un an! (cam prea sporită atenţia) Spuneai că ai terminat Medicina, că ai făcut şi un master, apoi rezidenţiatul ... deci 6 şi cu 2 ... Sper că nu sunt enervant ...
În scena următoare i-a spus că e drăguţă, a interogat-o pe tema distracţiilor şi a timpului liber, a sperat în continuare că nu e enervant, iar noi, între două pacheţele de primăvară, am sperat, la rândul nostru, că domnişoara doctor i-a aplicat tratamentul potrivit.
Aţi putea să (re)citiţi şi Tautologii pe marginea piscinei.
Într-o după-amiază liniştită cu soţul meu, într-un mall. La masa din spatele nostru, o masă mai ferită, un El şi o Ea, cam la 28-30 de ani. Obişnuiţi, chiar nu atrag atenţia prin nimic. Până când, în secunda doi, după ce se fac comozi, o voce sonoră (deocamdată doar sonoră), a lui, începe conversaţia (care la noi ajunge sub formă de monolog): Eu sunt avocat, uite, ăsta e card de avocat la ... (nu auzim chiar tot, e muzică în restaurant, şi nici n-am vrea, credeţi-mă, dar nu ai cum să nu auzi), ăsta e un card de acces la ... (bla, bla, nu mai aud) şi, uite, ăsta ţi-l dau ţie. (N-aş putea să spun ce-i oferea, poate vreun calendar pe 2012, mă gândesc.) Vorbesc prea mult? Sper că nu sunt enervant. (voce un pic schimbată, tot sonoră, dar mai îndulcită).
Spectacolul sub formă de teatru radiofonic se anunţă fermecător şi actul I continuă cu altă scenă: să ştii că eu respect femeile, spune domnul avocat declamativ, cu câţiva decibeli în plus în voce, ca şi când ar fi vrut să se asigure că îl aud toate femeile din
În scena următoare i-a spus că e drăguţă, a interogat-o pe tema distracţiilor şi a timpului liber, a sperat în continuare că nu e enervant, iar noi, între două pacheţele de primăvară, am sperat, la rândul nostru, că domnişoara doctor i-a aplicat tratamentul potrivit.
Aţi putea să (re)citiţi şi Tautologii pe marginea piscinei.
Big Like:)
RăspundețiȘtergereUn adevarat "spectacol" a restaurantul chinezesc. Imi place acest tip de relatare :x
RăspundețiȘtergereUn adevarat "spectacol" creat de un asa zis avocat(dupa parerea mea nu este un avocat,ci meseria lui este vorbitul cat se poate de tare,scopl lui fiind acela de a fi auzit de cat mai multi oameni). Iar dvs ati relatat extrem de bine ceea ce se intampla in restaurantele si in zonele publice din ziua de astazi,cand soietatea din acest secol se considera manierata....din pacate,nu este,iar un exemplu elocvent este acet tip - avocatul.... .
RăspundețiȘtergere@Bodo
RăspundețiȘtergereMersi! >:D<
@Andreea
RăspundețiȘtergereTe-am provocat, ca pe timpuri, la caracterizări de personaje ...
Super! As mai vrea asemenea "lectii"!
RăspundețiȘtergereMi-e dor de acele vremuri,mai ales acum,,cand nu mai am si nu voi mai avea parte de ele...
RăspundețiȘtergereBună "înregistrare", însă aş fi preferat-o în varianta minimală, fără "contaminarea" cu subiectivism, cu implicarea naratorului, vocea narativă să fi fost, neutră, rece ca un aparat de înregistrat :)
RăspundețiȘtergereOricum, mi-a plăcut, mai vreau o porţie !
Bine conturat, discret şi rotund ca un haiku. Ba chiar văd în spatele avocatului iţindu-se un portret à la Daumier, ridicol până la... tragedie.
RăspundețiȘtergere@Ioana Geacăr
RăspundețiȘtergereNu puteam reda obiectiv, tocmai din cauza "contaminării" ...
@Vocea-de-departe
RăspundețiȘtergereMă onorează analogia cu caricaturistul francez. Mulţumesc!
Frumoasă povestire. Ioana are dreptate privind implicarea naratorului, dar nu reziști totdeauna.
RăspundețiȘtergereDar epilogul? E simplu: doctorița a fost sedusă de nonșalanța, umorul și cardurile avocatului și le-a spus a doua zi colegelor și asistentelor că a cunoscut un avocat „super cool” care e și bun la pat! :)
@Horia Gârbea
RăspundețiȘtergereEi, asta e, "eu nu pot vorbi onest decât la persoana I". ;)
Poate fi o variantă de epilog, chiar super-credibilă. Doar că avocatul era atât de enervant ...
Ce m-am amuzat. Buna postare. :) Sper ca nu sunt enervanta. :))
RăspundețiȘtergereN-ai cum să-l întreci pe domnul avocat. Deci stai liniştită! :))
Ștergere