Elevii mei. Petru și clasicismul

Știam că în paralel cu notițele, eseurile, temele, portofoliile etc., Petru Gânj își face scheme cu fiecare lecție, cu fiecare idee. Înainte de a termina liceul (promoția 2019 CNSHB, profil științe naturale), i-am spus că mi-ar plăcea să am o copie măcar după una dintre schemele după care învăța, să o pot expune în sala mea de clasă, pentru că nu vorbim despre scheme obișnuite, ci despre imagini vii, inteligente, pline de viață, de umor și de (clasicele) informații. 

Am primit un original, aproape doi ani mai târziu, gata înrămat, iar acest dar a venit însoțit de o scrisoare clasică, cu scris de mână și cu tot dichisul unei scrisori adevărate. 

Originalul cu clasicismul este expus într-un corp de bibliotecă în sala 3 din martie 2021, când Petru a venit la școală, întors în țară  de la studii într-o scurtă vacanță, iar despre scrisoare mărturisesc că o păstrez ca pe un dar foarte prețios. Îmi amintește care e rostul.

Cu voia autorului, reproduc mai jos cea mai mare parte din scrisoarea fostului elev, actualmente student la arhitectură, și las și o mostră cu scrisul clasic, de mână.    




25 martie 2021, București 

Dragă doamnă profesoară,

Cum să încep? Cum altfel să încep, decât cu începutul. Cu toate că nu am fost elevul dumneavoastră în toți cei patru ani de liceu, ați creat un impact mai mare asupra mea, în doi ani, decât orice alt profesor pe care l-am avut. 

De-a lungul vieții mele, mereu am avut dificultăți la limba română, dar dumneavoastră ați fost prima profesoară care m-a ajutat să văd altfel această materie [...]. După 12 ani de educație în sistemul românesc, în ultimii doi ani într-un sistem de învățământ diferit, am realizat cu adevărat importanța acestei materii care se află dincolo de toate cărțile pe care le aveam de citit și de eseurile pe care le aveam de scris. De la cursul dumneavoastră am învățat cum să învăț, am învățat importanța exercițiului și importanța scrisului, toate acestea ca abilități importante nu doar la limba română, ci, mai ales, în viața de zi cu zi. 

La fiecare eseu din lista obligatorie pentru bac am făcut zeci de exerciții de scris și, culmea, chiar de desenat. Fiecare cuvânt pe care l-am scris a creat o nouă conexiune neuronală și apoi nu a făcut altceva decât să întărească acea conexiune și să îmi îmbunătățească memoria, gândirea și inteligența. Cred că ar fi bine să știe și viitorii studenți ai dumneavoastră că nu predați DOAR limba și literatura română, ci îi pregătiți pentru viață. 

Vă mulțumesc din nou, din tot sufletul, pentru tot sprijinul de-a lungul liceului și mai departe.

Cu stimă,

Petru Gânj





Pe Petru îl găsiți aici, cu un proiect minunat, despre motivație, cu umor clasic britanic și cu aer studențesc modern:    

                100 days of #Motivation               





Comentarii

  1. minunate cuvinte, experienta, si extraordinara "harta mentala", ca suport de invatare atat de complex si atat de subevaluat la noi, din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumim! Așa este, harta mentală aduce multe beneficii. Pe de altă parte, cred că ea alege elevii: odată ce o aplici la clasă, ea alege ce elevi să " însoțească", pe aceia care o plac!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat