luni, 9 martie 2015

"Pentru doamna care ne-a învăţat carte!"

Am avut o seară cu totul specială: pe 7 martie a avut loc la Buzău reîntâlnirea cu prima mea serie de dirigenţie. O clasă de gimnaziu  - singura mea serie, de altfel, de gimnaziu la dirigenţie, următoarele trei serii au fost de liceu şi actuala la fel.

Deci să începem cu ... 1997! Clasa a V-a A, profil handbal, Liceul cu Program Sportiv Buzău: 25 de copii frumoşi (până în clasa a VIII-a au ajuns să fie 32), adunaţi în clasa de handbal, mixtă.
Azi, oameni în toată firea, căsătoriţi, părinţi deja unii dintre ei. Au răspuns prezent destui, cât să reînviem ceva din istoria noastră comună - Alina, Laura, Gena, Simona, Răducu, Paul, Ionuţ, Ştefan, Mădă, Andreea, Bibi, Mirela, Cornel.

M-au întâmpinat cu emoţie, apoi au devenit copiii pe care îi ştiam: tonici şi plini de umor, prietenoşi cum numai copiii-sportivi ştiu să fie. Ne-am amintit o grămadă de lucruri: antrenamentele dure (mai ales ale fetelor), colindele, teatrul de păpuşi, când am dramatizat fabule (inclusiv rolul de ... copaci), competiţiile, cupele câştigate, pateurile lui Ştefan, Gena ca portar, fesul lui Răducu ... şi altele multe.
Peste toate, am avut o surpriză pentru ei: scrisorile lor adevărate, trimise prin poştă către mine, ca temă în clasa a VI-a (din 1999!).

Cu ei am învăţat să fiu profesor diriginte şi revăzându-i, după atâţia ani, frumoşi şi demni, netrucaţi, aşa cum ştiam că i-am lăsat la finele gimnaziului, m-am simţit răsplătită nu doar pentru cei patru ani în care m-am străduit să fiu diriginta-profesoara-mama-prietena lor, ci şi pentru fărâma de suflet pe care am pus-o în bagajul fiecăruia, aşa cum face orice dascăl.

Sunt mândră de fiecare dintre voi, dragii mei! Sunteţi oameni mari şi frumoşi, care nu s-au sfiit să se emoţioneze când m-au întâmpinat după 14 ani cu cel mai frumos-simbolic buchet de flori primit vreodată şi cu vorbele: "Pentru doamna care ne-a învăţat carte!"










6 comentarii:

  1. Frumoase flori, o primvara frumoasa sa aveti !!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ador revederile! de toate felurile.

    O primăvară frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Suberb! Felicitari din inima si pentru elevi pentru Doamna Prof. Dr. Camelia Sapoiu! O primavara cu ganduri inspirate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Cristina!
      Şi tu să ai o primăvară frumoasă!

      Ștergere