luni, 3 februarie 2014

Când începe respectul pentru copilul tău

Când fiica mea avea patru ani şi jumătate (cum a trecut timpul!), s-a întâmplat ceva care m-a făcut să conştientizez că, pe lângă ceea ce-i ofer deja copilului meu (iubire necondiţionată, protecţie, căldura familiei, atenţie, timp etc.), trebuie să mai adaug ceva esenţial: anume respect.
A venit într-o zi de la grădiniţă extrem de supărată, pe motiv că, deşi i-am spus că engleza e frumoasă, ei nu i se mai pare aşa. Şi atunci am întrebat-o ce nu-i mai place la limba engleză. Profesoara, zice ea grav. Nu-mi place profesoara. De ce? întreb. Fiindcă are haine nearanjate şi mai ales fiindcă ne dă porecle şi ne vorbeşte urât. 
Primul gând al meu a fost să-i prezint persoana în cauză în culori mai frumoase. O cunoşteam personal pe profesoara de engleză care colabora cu educatoarea fiicei mele. Mi-am făcut un calcul simplu: teacher are păr blond, e înaltă, e tânără (cam ca mine atunci). Cât de greu să fie? Iar dacă poreclele sunt în engleză, e şi acesta un mod de a învăţa cuvinte noi. Şi am enumerat cu glas calm şi sigur atributele merituoasei teacher.
O licărire de neîncredere în ochii copilului meu de patru ani mi-a întrerupt discursul, abia început. Balanţa din mine (sau profesoara din mine) a văzut cumpăna (sau pericolul): să deformez realitatea pe care copilul o vede şi să fac o zână dintr-o fiinţă despre care şi eu credeam că e o persoană căreia îi mai scapă amănunte, eufemistic vorbind (fusta cu fermoarul stricat şi prins cu ac de siguranţă, mirosul omniprezent de tutun, părul blond - pe jumătate - prins mereu cu un plastic etc.), sau să acceptăm împreună că teacher nu e şi nici nu e nevoie să fie miss paradis, atâta timp cât e ştiutoare de carte, iar jobul ei este, chiar şi prin porecle, să îi înveţe pe copii engleza.
Am ales varianta fără zâne false, varianta amuzantă în care teacher-cu-fusta-prinsă-cu ac-de-siguranţă a găsit modalitatea cea mai bună ca micii elevi să reţină cuvinte rare precum beaver (atribuit unui copil cu prognatism superior) sau mai puţin rare, precum mouse (atribuit unuia cu urechile mari).
Ok, English is fine, zice fiica mea de patru ani. Şi profesoara e ... Profesoara mă învaţă.
Iar eu mi-am putut privi copilul în ochi, cu respect.

Este esenţial să-i tratăm pe copiii noştri, indiferent de vârsta pe care o au, ca pe oameni întregi, care observă,  au păreri, care gândesc şi care au dreptul să fie ascultaţi. Unde poate şi unde trebuie să intervină părintele - şi aceasta este esenţial: în formarea unui sistem de valori la care copilul să se poată raporta, fără ca părintele să aibă vreo urmă de teamă că va da greş.

14 comentarii:

  1. Minunat moment! M-ai făcut să zâmbesc - şi, pentru profesori, simţul-umorului ar trebui să fie, de asemenea, important...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc că-mi spui asta, MN!
      ... Într-adevăr, simţul umorului ne-ar salva din multe ...

      Ștergere
  2. apreciez mult istorioara, ca si tematica pe care ai abordat-o alegand sa prezinti aceasta istorioara, apreciez intelepciunea cu care ai stiut sa-ti domini prima pornire, si sa decizi cee mai bine din perspectiva copilului si nu a adultului care deja erai tu in acel moment.....
    am o singur lucru pe care as vrea sa-l spun in acest context, desi am apreciat si generozitatea ta legata de metodele folosite de teacher, peste un singur lucru nu as fi trecut si nu l-as fi acceptat asa cum il facea teacher, si anume, folosirea poreclelor pentru consolidarea anumitor cuvinte....Poreclele subliniaza totusi anumite aspecte mai putin perfecte, iar unii copii sunt sensibili mai ales la varsta aceea, si cred ca este mai bine sa se evite sa se sublinieze printr-o porecla un aspect mai putin placut...din contra cred ca trebuie subliniate calitatile gen viteazule, generosule, stiu si eu..etc....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc pentru intervenţie, Cristina! Mărturisesc că speram să am intervenţia psihologului, adică a ta, având în vedere tematica.
      Cu poreclele ai dreptate, doar că în acel context scopul meu a fost să(-mi) educ copilul,nu pe profesoara lui! :)))

      Ștergere
  3. Absolut Camelia, din punct de vedere al educarii copilului ma alatur intru totul solutiei alese de tine, nu era in nici un fel folositor sa traiasca un conflict interior legat de dascalul sau si metidele folosite de acesta, si sa traiasca cu neplacere si stress aspectele legate de scoala.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ehei... au grijă copiii să se poreclească între ei și să-i poreclească și pe profi în chip necruțător. Probabil profa de engleză a vrut să le-o ia înainte (a mea era numită Woody avînd un coc roșu).

    Poreclele sînt rareori tandre, mai ales în lumea școlară. Mă consider norocos că nu am „beneficiat” de niciuna de la studenți. Odată fixate se transmit din generație în generație. Unii le transformă în renume: Popescu-Dig, Iancu-Cale, Dumitrescu-Foc, Ionescu-Bizeț. Cînd te cheamă în buletin Buzdugan (celebru profesor de rezistență) nu mai simți nevoia unei porecle! Dar mulți se mîndresc că au făcut rezistența cu „Americanu' ” sau că au absolvit actoria la „Bibanu' ”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveţi dreptate! Copiii sunt necruţători, când e vorba de porecle!
      Şi cred că poreclele "academice" sunt cele mai savuroase. ... Sunteţi sigur că studenţii dumneavoastră nu v-au găsit una? :)

      Ștergere
  5. Am citit articolul despre profesoara ''altfel'', care mi-a starnit interesul de a descoperi mai multe despre dumneavoastra, pentru ca ideile mi s-au parut inspiratoare, chiar si pentru cineva care a terminat demult scoala si care nu are copii aproape de el. Asa am ajuns la acest blog si la acest articol, primul citit. Nu mi-a fost usor sa ma hotarasc sa va scriu, dar am considerat ca va merita, in cazul in care contributia mea ar putea fi de folos. Asadar, m-am gandit la poreclele cu rol pedagogic si as vrea sa sugerez ideea urmatoare: eu iubesc animalele si faptul ca profesoara a gasit potrivit sa asocieze, in scop pedagogic, anumite trasaturi fizice ale copiilor, cu trasaturile unor animale, nu mi se pare ca ar trebui sa impacienteze pe cineva, din contra. Copiii nu au prejudacati si faptul ca sunt ajutati sa constientizeze cum ii vad ceilalti, in mod sincer, nu ii traumatizeaza atata vreme cat sunt pregatiti sa interpreteze necrispati astfel de aspecte, precum fizicul cu care te nasti, indiferent daca este vorba despre un fizic sub standardele de frumusete sau deasupra lor. Incerc sa-mi imaginez ce relaxant si amuzant ar fi sa nu existe aceasta vesnica teama a unora, ca nu arata cum le-ar placea sau ca nu se incadreaza in standardele de frumusete ale altora. Nu este vorba de gusturi personale, ci despre oameni, pur si simplu. Mi-ar placea mult sa putem invata sa depasim stadiul aparent, conformist al relatiilor si sa privim mai profund si mai sincer Omul. Oare profesoara de engleza incearca, inconstient, sa transmita acest lucru ? Poate in momentul in care ar fi constatat o astfel de relaxare in jurul ei, si ea ar fi devenit mai atenta la propriul aspect, din placerea ei si nu din obligatie ? ... (p.s. La ce ore minunate de limba romana trebuie ca participa elevii dumneavoastra ! Aproape ca ii invidiez ! :) )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte interesant punct de vedere! Faceţi ca problematica vizată prin postarea mea să pară mult mai complexă!
      Vă mulţumesc pentru interes şi pentru vizită şi aştept cu interes şi alte intervenţii (pe care, poate, nu veţi uita să le semnaţi)!

      Ștergere
    2. Multumesc ! Imi face placere sa va citesc articolele. Ileana C.

      Ștergere
  6. Postarea aceasta mi-a trezit si mie niste amintiri legate de copilul meu mic, care la fel a venit si mi-a spus ca nu prea ii place de teacher pentru ca are "decupajul" cam mare. N-am inteles si pace ce-a vrut sa zica pana nu mi-a desenat. Era vorba de decolteu, din care se vedea cam mult, dupa cum reiesea din desen :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Copiii au bunul simţ nealterat!
      În plus, copilul dumneavoastră moşteneşte de la dumneavoastră gustul estetic (v-am vizitat blogul) ! ;)
      Vă mulţumesc pentru vizită şi pentru intervenţie!

      Ștergere
    2. Oh, multumesc de aprecieri!
      O zi faina va doresc!

      Ștergere
  7. Buna dimineata, Cami!
    Doua vorbe o sa spun, desi, la cate am ~patimit~, as tooot spune..
    Unele porecle pot fi nostime, se lipesc precum marca de scrisoare, si, peste ani, mai ales la intalniri cu fosti colegi, ele aduc acel strop de dulceaga melancolie, dar si de voie buna. Asta, in cazul in care ele, poreclelele, nu sunt cautate doar ca sa sicaneze. Nu toti copiii sunt la fel, unii se distreaza, altii raman marcati pe toata viata. O spune diriginta.

    Aveam colegi( si colege) care, desi, ca persoane nu starneau deloc invidie ,prin aspectul lor , isi etichetau grosolan elevii. Nu am suportat genul acesta de ~~comunicare~! De aceea, totdeauna i-am taxat aspru pe respectivii adulti.

    Despre cum arata ~doamna~..
    O profesoara de matematica venea imbracata zilnic in niste ginsi turcesti.
    Intr-o zi, am avut dirigentie, imediat dupa ora ei.
    Copiii ma asteptau in usa- doamna diriginta, au strigat in cor, profa de matematica are si fusta!!

    RăspundețiȘtergere