sâmbătă, 13 aprilie 2013

Amintiri din Sala Oglinzilor

Un articol de ieri din (autor - UN Cristian, în  Observator Cultural) mi-a amintit de un eveniment pe care l-am ratat în favoarea altuia. Este vorba despre ultima întâlnire oficială  în Sala Oglinzilor, înainte ca Uniunea Scriitorilor din România să-și mute sediul din Casa Monteoru (de pe Calea Victoriei).

Am avut onoarea (și interesul) să particip în ultimii doi-trei ani, alături de elevii mei, la proiecte USR, gândite pentru a aduce mai aproape de liceeni literatura contemporană și, desigur, pe autorii contemporani: proiectul Ora de română (despre care am scris aici și aici) și proiectul Turneu de lectura prin licee (vezi aici și aici).
Proiectului Ora de română s-a desfășurat  în Sala Oglinzilor, unde s-au ținut câteva lecții ”altfel” de către câțiva profesori din licee bucureștene.
Am avut, așadar, privilegiul să țin o oră de română în acest loc încărcat de istorie literară. Invitatul meu a fost poetul Mircea Dinescu, iar în sală au fost peste 100 de elevi (și câțiva colegi, profesori de română). Am scris, la vremea respectivă despre această experiență, acum vreau, de fapt, să vă arăt câteva imagini cu Sala Oglinzilor. Ignorați personajele care apar în fotografii (dacă puteți), observați locul, pentru că, așa cum spune UN Cristian, poate doar cărțile de memorii și documentarul Sala Oglinzilor (regia Marian Baciu) să mai readucă în atenție povestea de peste 50 de ani a relației literaturii române cu această clădire.








5 comentarii:

  1. Frumoase fetele din fotografie. Tinere.

    Sala e cam veche pentru gustul meu. Mă tem că și cea nouă va fi, paradoxal, tot veche.

    Îmi veți ierta, sper, subiectivitatea de diletant... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O sală din alte timpuri invadată de tinerii şi literatura de azi.

    RăspundețiȘtergere
  3. ..că tot s-a dus vacanța..

    ”Băi, tovarășe profesor!„ (de Mircea Dinescu)

    Solutia pe care mi-o dadea sturlubaticul meu bunic pentru a scapa de tirania invataturii, sa ung scoala cu slanina ca s-o manince ciinii, nu mai e valabila astazi, cind s-a scumpit slanina si s-au ieftinit profesorii.

    Dupa modelul arhaicului scaun cu trei picioare, atit in sate, cit si in oraselele de provincie preotul, invatatorul si seful de post erau stilpii de baza ai autoritatii locale, caci cel de-al patrulea, primarele, se schimba dupa cum batea vintul politichiei.

    In plin stalinism, se intimpla ca fostul meu invatator, iesind la plimbare in tocitul sau costum de stofa englezeasca si insotit de baston, pe strada principala din Slobozia, nu doar functionarii sa-si scoata palariile in fata sa, ci si chipiile militienilor, si sepcile noilor

    tovarasi cu functii de raspundere sa se ridice in aer in semn de respect.

    In Iepoca de aur a cizmarului din Scornicesti, comparata cu epoca lui Pericle de o ilustra savanta retrasa acum la manastire, rude apropiate ale taifunului Katrina au bintuit prin institutiile de invatamânt, bulversând ierarhiile valorice si inecind demnitatea profesorilor in mizga demagogica a Cântarii Romaniei si in sudoarea culegatorilor de porumb.

    La inceputul anilor ’90, in „Azi“, ziarul FSN-ului, a aparut o magarie impotriva Regelui Mihai, intitulata „Ba, majestate!“, ce-mi amintea de o frumoasa expresie din lagarul socialist, „Bai, tovarase profesor!“, auzita de mine in curtea scolii cind, adunindu-ne cu anasina la muncile agricole, activistul cu propaganda il chema la ordin pe profesorul de limba romana, scuipindu-i totodata cojile de seminte in ochi.

    M-am asteptat ca, in noua societate de consum, vaduva de voievod necinstita de pagini sa fie privita macar cu compasiune de biv-vel-vornicii si vorniceii inaltati peste noapte la ranguri inalte, in urma cistigarii unor concursuri de imprejurari.

    Numai ca profii univi Petre Roman, Adrian Nastase,Victor Ciorbea, Radu Vasile sau Mugur Isarescu, care au tocit unul dupa altul catifeaua fotoliului de prim-ministru, n-au catadicsit sa miste un deget pentru recuperarea demnitatii pierdute a scolii romanesti si a slujitorilor ei urmariti, an de an, de spectrul unor salarii de mizerie si al unor pensii umilitoare.

    Vrând parca sa demonstreze ca sunt croiti din peticele mantalei lui nea Nicu, alesii neamului nu s-au sfiit nici de data asta, la 15 septembrie, sa taie pamblici, sa tina discursuri si sa gâdile scolerii sub barbie..„

    Scuze!!
    între timp am învățat să folosesc diacriticele, că asta face Profesorul toată viața lui:
    ÎNVAȚĂ!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu articolul, dar îmi face plăcere să-l recitesc. Mult adevăr! Mulțumim!

      Ștergere
  4. http://incertitudini2008.blogspot.ro/2013/04/bai-tovarase-profesor_15.html

    RăspundețiȘtergere