vineri, 25 ianuarie 2013

Smiley, avem româna!

Știți expresia aceea a feței unui copil căruia îi faci o bucurie mare și neașteptată și el nu-și poate opri un zâmbet maaaare, mare de tot? Și te privește și râde și cu ochii?

Azi am avut la ora de opțional (XI C) douăzeci și ceva de fețe zâmbitoare.
Ei, nu de la începutul orei, fiindcă întâi am verificat tema (o aplicație pe un catren arghezian dedicat poetului național, având în vedere că săptămâna trecută a fost cea cu 15 ianuarie).
Apoi le-am anunțat, așa, didactic ce urmează: Vom face o audiție și, în timpul acesteia, veți nota pe caiete: un cuvânt care are omonim, o pereche de sinonime, una de antonime, un cuvânt polisemantic utilizat cu două sensuri ... (deja s-a umplut un sfert de pagină cu cerințe ... :( ... uffff!)  Notați, de asemenea, una-două expresii/locuțiuni pe care le auziți. ... (un oarecare interes manifestat pentru audiția anunțată deja dă semne de agonie). Fiți atenți și la nivelul stilistic al textului: vreau să notați o metaforă, o enumerație, un epitet, o repetiție ... etc.  (interesul pentru anunțata audiție zace turtit sub pagina deja plină cu cerințe - pagină A4, nu cred că mai are cineva chef să asculte altceva decât soneria de ieșire în pauză).

În fine, pregătită toată lumea de ascultat și de scris?
Și-acum să vă cânt o piesă din LA, 
la, la, la, la .........................




Smiley, pe buuuune?  (cred că Teo a reacționat). Ceeeee? (Iulia, în același timp cu Teo). Vocea lui Smiley la noi în clasă (mulțumim, Said, pentru boxe), iar elevii mei, toți, la unison, cele mai frumoase chipuri, adică fețele smiley!  Adică acelea cu un zâmbet maaaare, mare de tot.
Muzica lor, exercițiile mele.
Bonus, am lucrat apoi și pe registre stilistice  (cu textul în față, fișe pregătite).
Tema, ... aveți răbdare până data viitoare.


18 comentarii:

  1. A fost intr-adevar cea mai surprinzatoare si mai frumoasa ora de romana (optional), cred eu! Chiar si acum imi vin versurile in minte. Automat, incep sa le fredonez! Sunteti minunata, si va multumim din suflet pentru surpriza pe care ne-ati facut-o! Inca am zambetul pana la urechi!
    Semnez: una dintre "protagonistele" articolului, Teo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu încă am zâmbetul până la urechi pentru cât de mult și cât de bine s-a putut lucra azi!
      :)

      Ștergere
  2. Minunat! Uneori e atat de simplu sa trezesti interesul copiilor, pur si simplu rezonand cu ceea ce le place lor... Cred ca pedanteriile invechite ale multor profesori reusesc sa faca mai multe victime(analfabeti si ignoranti) decat resursele financiare jalnice ale invatamantului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, Dana! Ai atins cel puțin două puncte nevralgice ...
      Da. și ai dreptate că trebuie să luăm în calcul ce place copilului și mai ales "să coborâm" de la catedră înspre bancă.

      Ștergere
  3. pe mine m-a întrebat copilul, care-l simpatizează pe Smiley, ce înseamnă cuvintele din melodia lui... pentru că nu-mi place să sap pe nimeni în ochii nimănui, încep eu să spun că se referă la faptul că vrea să cânte o piesă pornind de la nota la, apoi face o glumă și fredonează... :-)
    *adică e tare tipul ăsta care i-a scris versurile. i le-a făcut cu subînțeles!*
    s-a bucurat fiul meu că a găsit un alt lucru bun la preferatul lui.
    cred că mi-aș dori ca tu să fii profa de română a fiului meu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Exerciții ... Mă bag!
    locuțiune - a visa cai verzi pe pereti
    antonime - tarziu/devreme
    omonime - mai (subst) si mai (adv)
    enumeratie - te doboara, te ridici, te enervezi

    La polisemie mai caut, ca vad ca trebuie sensurile diferite prezente in text.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bune exemple, Ioana. Noi am scos chiar mai multe.
      La polisemie - "te tratează cum o tratezi".

      Ștergere
  5. Minunat se leagă totul. E foarte potrivit .

    RăspundețiȘtergere
  6. Dacă toţi profesorii ar şti să coboare de la catedră înspre bănci, cum spui, cred că ar fi mult mai mare procentajul la bac, iar ţara asta ar putea creşte într-un an cât altele în şapte, ca Făt-Frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of,Andreia! Alt punct nevralgic ...

      Dar apropo de "coborât", să știi că degeaba coboară profesorul dacă nu găsește pe nimeni.

      Ștergere
  7. Pe vremea mea, maica, in clasa singura melodie permisa era imnul, adica Tricolorul.Si fara analze stilistice! Bravo, doamna profesoara! Mai un film, mai o muzica, poate prind si copiii astia drag de scoala.

    RăspundețiȘtergere
  8. doar incerc sa imi imaginez orele tale...si regret nespus ca nu pot schimba timpul in vreun fel..sa iti pot fi eleva:)
    felicitari!!!
    Corina

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu siguranta atunci cand vom auzi la radio piesa lui Smiley, ne vom gandi la ora de romana optional!

    RăspundețiȘtergere