duminică, 25 decembrie 2011

Dragă Moş Crăciun...

Anul trecut, la vremea Crăciunului, vă împătăşeam emoţiile ultimei ore de dirigenţie din decembrie.
Respectând ritualul de acum ştiut, şi anul acesta, din cele 27 de scrisori, care, înainte să ajungă la Moş Crăciun, s-au oprit la mine, una singură a fost aleasă pentru a fi citită ca un omagiu adus copilăriei, sincerităţii şi generozităţii:

                                            Dragă Moş Crăciun,
Am 17 ani şi locuiesc în Bucureşti, capitala României. Deşi se apropie Crăciunul, zăpada nu şi-a făcut încă apariţia. Sunt de părere că sărbătorile de iarnă fără zăpadă nu au niciun farmec. 
Anul acesta a fost un an urât, dar sper să mă pot bucura  de minunata sărbătoare a Crăciunului. Chiar dacă am crescut, aştept cu sufletul la gură să soseşti. Cele două persoane care mi-au animat copilăria la fiecare Crăciun, cu prezenţa şi căldura lor, nu mai sunt, dar voi încerca să am acelaşi simţ al umorului pe care îl aveau ei.  
Îţi cer să am un an mai bun, să fie sănătoşi toţi cei dragi. În rest, cum crezi tu de cuviinţă, dragă Moşule. Am încredere că vei avea o surpriză plăcută pentru mine şi anul acesta, aşa cum ai avut de fiecare dată, fie că meritam, fie că nu. 
În încheiere, vreau să îţi urez drum bun, pentru că vei avea mult de mers şi te aştept, ca în fiecare an, lângă bradul de Crăciun. 
                                                                            Cu drag, Ştefan


Elevilor de azi şi de ieri, un Crăciun cu linişte!

3 comentarii:

  1. fara cuvinte! foarte frumos stefan!! felicitari merita premiu 1. sper ca mosul sa iti implineasva dorintele si de asemenea sper sa avem zapada anul acesta!

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumoase cuvinte! sper ca dorintele sa ti se implineasca si sper si eu ca anul acesta sa avem zapada. vorba ta fara zapada nu e craciun. Felicitari!! merita locul 1

    RăspundețiȘtergere
  3. @Luiza
    Am lăsat ambele comentarii, pentru că sunt un pic diferite. Frumos din partea ta şi fairplay să apreciezi scrisoarea lui Ştefan.

    RăspundețiȘtergere