joi, 13 octombrie 2011

De gustibus non disputandum

După foarte mult timp (cam 10 ani), predau din nou la clasa a V-a. O singură clasă mică, V A. Cu riscul că analogia care-mi vine în minte vi se va părea prea cu gust (culinară, adică), vă mărturisesc că a lucra cu copii de 10-11 ani are savoarea unui desert. E atractiv, e în fiecare zi surprinzător şi, da, recunosc, începi să aştepţi momentul desertului, zilnic, cu bucurie. Clasa a IX-a, de exemplu, seamănă cu felul unu de mâncare - o supă, să zicem, pe care o mâncăm din obligaţie. Printre altele, clasa a noua înseamnă concepte de bază ale literaturii, iar operele literare grupate tematic. Dacă supa e rece (a se citi "dacă clasa a IX-a la care predai e amorţită"), atunci chiar o înghiţi fără plăcere. Clasa a X-a este aperitivul. Întotdeauna diversificat şi neapărat aşezat frumos pe platouri. Genuri şi specii literare, autori canonici, curente literare. Preferat de toată lumea. Apoi urmează felurile de bază. Clasa a XI-a şi a XII-a. Trebuie tratate cu respectul cuvenit. Reluăm autori canonici, adăugăm alţii, continuăm studiul literaturii diacronic, problematizăm prin studii de caz. Recunosc că am o preferinţă pentru clasa a XII-a. Mai ales dacă am ajuns la felul principal trecând prin toate celelalte (a se citi "dacă am lucrat cu clasa din a IX-a").
După toate felurile de mâncare, desertul e întotdeauna opţional, dar, dacă mai ai energie să te bucuri de el, atunci merită efortul.
Prin urmare îmi veţi accepta preferinţa pentru desert din când în când, punând punctul şi virgula şi pe clasa a V-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu