Jurnalul adolescentului miop evaluat

(unde miop este adverb...)

Luni, 2 mai 2011
Astăzi am dat lucrare la română. Pe neaşteptate. Cică din lecţia de zi – poezia simbolistă. Mi-am ales să scriu despre “Lacustră”, deşi colegii mei majoritatea au scris despre “Acuarelă” de Minulescu. Mi-a plăcut Minulescu, dar Bacovia e mai emo aşa.... Şi eu aveam o stare aşa, ca ploaia, că a plouat toată dimineaţa. Nu mi-am amintit chiar tot comentariul, dar oricum a fost eseu liber. Sper să aprecieze profa şi originalitatea. Din “Acuarelă” am luat faza cu ploaia, în oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână... şi am comparat cu ploaia  - de-atâtea nopţi aud plouând/ aud materia plângând....
Cea mai mare satisfacţie o am că am făcut referiri şi la picturile lui Monet, la pictura impresionistă...Aştept nota. [...] Încă o dată, spun, sper să aprecieze originalitatea, că doar de-aia e eseu liber.


Marţi, 3 mai 2011
Marţi, trei ceasuri rele [...] , dar nu am avut o zi chiar rea.[...] Am pus la punct ultimele detalii pentru studiul de caz.[...] Nu mă aşteptam să colaborez atât de bine cu colegii. Simbolismul european.   Am hotărât ca eu să mă ocup de capitolul simbolismul în relaţie cu ideea de modernitate. Alina a promis că face ea o antologie de texte simboliste din autori universali. Să sperăm că îl terminăm până vineri. Că vineri trebuie să-l susţinem şi noi şi cealaltă grupă.


Miercuri, 4 mai 2011
Azi ne-a adus lucrările la română. Sunt mai supărată decât Bacovia în Plumbul lui. Păi dacă e eseu liber, ESEU LIBER repet, de ce notează profa în funcţie de cât de mult redai din comentariu ???? Adică nu zic că 9 nu e bun, dar care mai e diferenţa între mine, care m-am străduit să fiu originală şi să arăt cât de cultă sunt şi altul care prezintă aşa, anost, temă, titlu, motive, secvenţe lirice...etc.
Sunt supărată.
Plumb. Bacovia.


Joi, 5 mai  2011
Azi toată ziua am lucrat la studiul de caz. Chiar am muncit în echipă. […]Într-adevăr am luat de pe net, dar ce mai contează, cine mai are timp de biblioteci.  Am reuşit să şi paginăm, avem cuprins, capitole, ce mai...Cu bibliografia stăm mai rău. Maine îl aduce Alex imprimat şi îndosariat. […] Sunt frântă, că am şi lucrare la latină şi mă ascultă la istorie.

Vineri, 6 mai  2011
Am luat 10 la studiu de caz. N-a ieşit foarte bine prezentarea, dar am convins. Efectiv, am convins. Profa a spus că am adunat mult material. (de pe net) Nici nu ne-a mai întrebat  ce am studiat în plus. Bun şi netul ăsta la ceva. Îmi pare un pic rău pentru cealaltă grupă. Au stat la nu ştiu câte biblioteci, au făcut prezentare power point şi au luat tot cât noi.


Sâmbătă, 7 mai 2011
Azi fac ce vreaaaaaaaau! […]


Duminică, 8 mai 2011
Mâine o nouă săptămână.[…]  Alte lucrări, alte ascultări, nu ştii de unde şi ce te loveşte.
Tot mă gândesc la ultimul 10 luat la română. Nu m-a bucurat aşa mult. Prea uşor. Unii ar zice că sunt nebună, dar aş vrea un prof care şă ştie exact cum şi în ce fel  să  ne măsoare....

Comentarii

  1. asta e cumva vreun apropo?

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei, ai uitat sa semnezi... Prea vagă întrebarea ca să răspund.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt multe aluzii, depinde la ce te referi ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Tocmai mi-ati descris viata din ultimii 4 ani.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Grecu'
    Aoleu, mă sperii. Chiar n-ai simţit niciodată că eşti evaluat corect?

    RăspundețiȘtergere
  6. Ba da, ma refer la program. Si la urma urmei chiar si elevul(a) din postare este oarecum corect evaluat(a). De exemplu Miercuri, cand se vaita nu "toceala" celuilalt este la fel de mult apreciata ca si originalitatea ei/lui, nu are dreptate, ca ala poate se straduise sa invete pe cand ea/el mai putin sau deloc si dupaia doar a incropit un eseu.

    Apoi Vineri, spune ca prezentarea nu a iesit foarte bine, dar totusi au convins (care de fapt este si scopul principal al unei prezentari) de unde rezulta ca defapt nu a iesit atat de rau prezentarea.

    Si apropo de evaluarea corecta, presupun nu e usor sa evaluezi absolut impartial 30 de personalitati (sau personaje) diferite, in fond presupun ca un profesor poate avea pretentii care sa difere de la unu la altu.

    RăspundețiȘtergere
  7. A, si am uitat sa specific, in Liceu ideea de evaluare corecta si impartiala ar presupune ca si profesorul sa fie impartial cu toti elevii(si fac referire la frecventa, activitate la ora, comportament, s.a.) pe cand nu toti elevii sunt lafel de activi, prezenti sau cuminti, asadar nici profesorul nu cred ca ii poate percepe pe toti in acelasi fel.

    Din cele spuse rezulta ca toti elevii ar trebui sa fie IDENTICI numai de dragul evaluarii corecte (egale) ceea ce ar face din peisajul liceal unul destul de plictisitor.

    P.S. a nu se intelege ca sunt adeptul nepotismelor sau al favoritismelor. Ba chiar am vazut scene cu rugaminti patetice si lacrimi de minotaur in scopul maririi notei. Mai rau am vazut profesoru cedand. Desigur, am simtit tot sangele cum mi se urca in cap, dar sa intervii contra unor asemenea specimene ar fi ca si cum ai fura bomboana din mana unui copil ethiopian.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Grecu' - "Ba chiar am vazut scene cu rugaminti patetice si lacrimi de minotaur in scopul maririi notei."
    Oare de ce-mi vine în minte epitetul lui Slavici - "sărăcuţii de ei"?...

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt curios cum ati facut rost de jurnal...:)

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Bodo
    Măi, Bodo, mă cunoşti de ieri? Crezi că aş publica "documente secrete"? Ţi-a trecut prin minte şi că aş putea cunoaşte câte ceva despre psihologia elevului? Şi ultima întrebare: ţi-am lămurit curiozitatea?

    RăspundețiȘtergere
  11. Oare de ce-mi vine în minte epitetul lui Slavici - "sărăcuţii de ei"?...

    Intrucat cunoasteti situatia data si opera lui Slavici mai bine ca mine :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat