miercuri, 2 martie 2022

Voluntariat pentru Ucraina la Colegiul Național "Spiru Haret"


Ce poți lua cu tine dacă trebuie să lași în urmă casa, orașul, țara, plecând cine știe unde, pentru cine știe cât timp. Ne-am gândit la ce nu ai lua și ai avea nevoie, în zile și nopți lungi, departe de viața cu care erai obișnuit.

Am făcut apelul pentru donații sâmbătă seara; părinți, elevi și profesori spiriști s-au mobilizat excelent, iar astăzi am finalizat campania de sprijin acordat refugiaților din Ucraina. 

*

S-au strâns în cele trei zile la noi în sala de muzică (e dublă ca spațiu față de o sală de clasă obișnuită) atât de multe donații, încât aproape că nu mai era spațiu să intri. 

 

Am intrat - ora 10.30 - cu XII D (eroii mei, azi) și ne-am extins în cele două vestiare cu mii de lucruri de sortat: pilote/ pături, produse igienă, mâncare, apă. Am fost rapizi și eficienți (copiii ăștia exact așa sunt și la clasă!). 

La ora 13 au venit „băieții mei”, XI E - dirigenție; au avut în grijă partea cu încărcatul lucrurilor în cele două mașini. Au venit cu energie bună și cu colegi de la 11D,E, plus băieții de la Robotică. XII D a rămas să ajute, până la ultimul pachet. 

Aproape de ora 14 au plecat două mașini mari (mulțumim, PRO TV, pentru asigurarea transportului!) către Buftea, unde se opresc refugiați din Ucraina în tranzit.  

*

Pun câteva fotografii  - instantanee. Nu a stat nimeni de poze artistice (poate câteva poze de grup pentru un minut de tras sufletul). Și pun și câteva „instantanee”, din minte:

-    o pereche de pantofiori sport, ca pentru 3-4 ani, într-o cutie cu lucruri de igienă pentru copii; sper să încălzească niște piciorușe obosite și un suflețel;

-    o cutie doar cu mâncare pentru câini/ pisici; m-au topit niște imagini cu refugiați de care stă lipit animalul de companie; 

-    bucuria elevilor mei; multă, multă bucurie și eficiență; nimic nu ne-a oprit: am stat pe jos, printre pachete, am cărat cu toții, am ridicat, am mutat, am reorganizat, ne-am ajutat, ne-am completat;   

-    un munte de pilote, pături pufoase, prosoape groase (toate noi sau în stare impecabilă); am înțeles cu toții că oamenii la care vor ajunge au nevoie să își păstreze demnitatea, iar asta poate să însemne o pătură pufoasă legată cu fundă.

 

Foarte frumoasă zi a fost azi. 

Ceea ce vă dorim și vouă! 


Acest articol a fost preluat de site-ul protv.ro: https://www.protv.ro/evenimente/voluntariat-pentru-ucraina-la-colegiul-national-spiru-haret.html















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu