miercuri, 10 februarie 2016

Despre cele trei cărţi de Ion Cucu dintr-un interviu de un cristian


Rostul fotografiei este să captureze pentru eternitate momente, chipuri, încrucişări de drumuri şi de destine, popasuri şi priviri, oameni, locuri. Când ochiul fotografului urmăreşte o jumătate de secol portretul scriitorului, netrucat, neretuşat, imortalizând emoţia, adevărul, bucuria, frământarea în sute de imagini care ar putea compune ca într-un joc de puzzle cu infinite posibilităţi de îmbinare istoria în imagini a literaturii române şi, mai mult, când tot ce a văzut ochiul fotografului este transpus în cuvinte, avem de-a face cu un eveniment cultural unic. 
Pe scurt, trei volume de Ion Cucu dintr-un interviu de un Cristian. 

Am început cu volumul al II-lea, numit "Sala oglinzilor", pentru că l-am cumpărat zilele trecute. L-am parcurs pe nerăsuflate, apoi am citit şi celelalte două volume, în format electronic (mulţumesc, Cristian Cosma, pentru link-uri): primul - "Cum ar arăta viaţa fără fotografie?", volumul al III-lea - "Fotograf la zece preşedinţi".

Volumele merită atenţia pasionaţilor de literatură postbelică, de amănunt biografic, de memorialistică, de arta interviului.
Au apărut la Editura Casa de Pariuri Literare (2010-2011). Cărţile compun o trilogie atent construită, pe cât de echilibrată (în sensul unei arhitecturi simetrice), pe atât de captivantă prin conţinut. Fiecare începe cu o prefaţă semnată de Cristian Cosma (un cristian, care este şi editor), urmată de un "Autoportret" al fotografului Ion Cucu - în cuvinte!, lăsând vederii alt instantaneu al său, în fiecare carte. Urmează apoi corpul cărţii, adică interviul lui un cristian, din care se desprind, firesc şi fermecător, rânduite în capitole, portrete ale scriitorilor români, în cuvinte, aşa cum au fost văzuţi de Ion Cucu, fotograful scriitorilor români timp de o jumătate de secol.






Am ales o mostră din volumul I - fragmente din capitolul Marin Sorescu, pe care le redau mai jos. Am eliminat intenţionat paragraful cu portretul fizic al scriitorului, considerând că detaliile de acest tip sunt prea ... vizibile, prea picturale. Ion Cucu a văzut întotdeauna mai mult. A avut inteligenţa şi sensibilitatea, intuiţia şi genialitatea de a vedea inefabilul din fiinţa scriitorului. Cândva, Marin Sorescu va fi scris un autoportret liric: Am încălţat cu pantofii mei/ Drumul./ Cu pantalonii am îmbrăcat copacii/ Până la frunze./ Haina i-am pus-o vântului/ Pe umeri./ Primului nor care mi-a ieşit în cale/ I-am pus în cap/ Pălăria mea veche. [...] Autoportretul/ Îmi reuşise de minune./ Asemănarea era atât de perfectă,/ Încât, uitând să mă iscălesc,/ Oamenii au scris ei singuri/ Numele meu/ Pe o piatră.   (Marin Sorescu - Portretul artistului).

Ion Cucu adună, piatră cu piatră, scriitori, timp de o jumătate de secol. Pentru oameni. De citit. De bucurat.
De privit.




Ieri l-am văzut pe Marin Sorescu. Se plimba, ca de obicei, între Institutul „Iorga” şi Statuia Aviatorilor. L-am văzut din spate, de la distanţă. Era o cămaşă de-a lui. Cu care îl întâlnisem mai demult.
            Alaltăieri, l-am văzut pe Marin Sorescu tot de la spate, dar de data aceasta dinspre Statuia Aviatorilor spre Institutul „Iorga”. Plouase noaptea. Era un trenci al lui, pelerina de ploaie, cu care-l văzusem deseori îmbrăcat.
            Cu zece zile în urmă l-am văzut pe Marin Sorescu. Tot aşa, între „Iorga” şi Aviatorilor. Venise toamna şi i-am recunoscut haina. Haina lui sare cu piper. O ţinea pe umeri.
            Vreau să zic că de multe ori pe când trăia l-am întâlnit în carne şi oase şi ne-am plimbat împreună. Între Institutul „Iorga” şi Statuia Aviatorilor. [...]
Pot să spun sigur că şi mâine o să-l văd pe Sorescu îmbrăcat în hainele lui neîmbrăcate şi-o să-l însoţesc în plimbarea dintre „Iorga” şi Aviatorilor.

Avea doi câini lupi. Când intrai în curte, te-ntâmpina pe scările casei sale şi era sigur că şi câinii lui vor înţelege că-i eşti apropiat şi că-i vrei binele. Fiecare câine se lipea de el şi, fără să vrei, aveai impresia că s-ar putea plimba între „Iorga” şi Aviatorilor îmbrăcat cu propriii lui câini. 
("Cum ar arăta viaţa fără fotografie?", pag. 56)




Trilogia se poate citi pe site-ul Editurii Casa de Pariuri Literare:
Volumul I - Cum ar arăta viaţa fără fotografie? 
Volumul al II-lea - Sala oglinzilor
Volumul al III-lea - Fotograf la zece preşedinţi




2 comentarii: