vineri, 11 iulie 2014

Ce greşeli să eviţi cu copilul tău. Ghid pentru părinţi mari cu copii mici

      Cred că părinte grijuliu e pleonasm, dacă avem în vedere oamenii normali la cap care au copii. Acestor oameni mă adresez prin postarea de faţă. Indiferent că exprimă sau nu, că lasă sau nu să se vadă, părinţii îşi fac griji. Copii mici - griji mici, copii mari - griji mari, sintetizează înţelepciunea populară, lucru care nu ne opreşte însă de la a constata că şi părinţii cu copii mici şi foarte mici îşi fac griji mari, atât de multe şi de mari, încât comit adesea greşeli cu urmări asupra relaţiei părinte - copil sau asupra personalităţii copilului.
       Iată trei exemple foarte frecvente în care prea multă grijă raportată la situaţii extrem de obişnuite generează greşeli, a căror evitare ar putea fi la îndemâna oricărui părinte:

       Părinţii pun copilului la masă farfuria încărcată cu mâncare. Recunoaşteţi că aceasta e tendinţa tuturor: bucata cea mai mare de carne, un munte de legume, chiar dacă vorbim despre un copil de 3-4 ani. Oricât de convingători ar încerca să fie părinţii, copilul nu va putea mânca tot! (Nu luăm aici în calcul situaţia mâncăcioşilor, care se vor ghiftui, semnând deja contractul pentru postul de viitori supraponderali.)

 Şi atunci urmează a doua greşeală: copilul e admonestat, corelând momentul mesei cu un sentiment negativ: de vinovăţie sau de neputinţă.      
       Soluţia e simplă: în farfuria copilului trebuie pusă o cantitate mică de mâncare, pe care copilul să aibă satisfacţia că "o dă gata". Fiţi sigur că va mai cere o porţie dacă nu s-a săturat.


       Părinţii imită limbajul copilului. Până la 3-4 ani (uneori se depăşeşte această vârstă), copilul vorbeşte "stâlcit", uneori fiind nevoie de dicţionar bebe-român pentru a înţelege ce spune. Părinţii sunt, desigur, calificaţi în traducerea cu pricina, dar nimic nu motivează faptul să vorbească la fel. Copilul - bebe poate fi adorabil vorbind "pe limba lui", dar părinţii nu sunt nici măcar amuzanţi, ca să nu mai vorbim despre faptul că este extrem de important ca odrasla să audă o limbă română volbită vorbită corect...
           Soluţia e ... pe buzele oricui: tonul afectuos trebuie păstrat, nu şi pronunţia greşită.


         Părinţii strâng jucăriile împrăştiate, "protejând" copilul care e prea obosit să adune ceea ce face din covorul tău o pistă cu obstacole. Greşit! Copilul trebuie doar ajutat/ încurajat/ coordonat să pună jucăriile în ordine, evitându-se însă adresările tip ordin/comandă, care ar face ca această activitate să fie percepută de cel  mic drept o experienţă negativă.
         Soluţia vine din exemplul personal pe care părintele îl oferă: obiectele personale puse în ordine la finalul unei zile, eventual cu un uşor entuziasm, motivat în faţa copilului prin aceea că următoarea zi va începe mai frumos într-o casă ordonată. În plus, ordonarea jucăriilor poate fi ultima repriză de joacă, una la care participă măcar unul dintre părinţi.
         Încercaţi, poate fi amuzant!




Desene preluate de pe http://www.clipartlogo.com/image/baby-girl-crawling-clip-art_376343.html.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu