miercuri, 10 aprilie 2013

Amenințare


3. Hotelul aproape gol - e începutul lui aprilie și suntem la mare.
Dar tocmai pentru că e începutul lui aprilie (deci e Săptămâna ”Școala altfel”), vine un grup de copii (cam de clasa I) și ... se plângea cineva, cumva, că e prea liniște? 

2. Picimea umblă, de regulă, încolonată. N-ai ce să reproșezi, doar că nu-i o coloană obișnuită. Imaginați-vă o sfoară, trasă de învățătoarea dibace după ea peste tot. Dacă învățătoarea se grăbește, sfoara se grăbește și ea. Dacă se oprește, la fel. Și, indiferent dacă sfoara este sau nu în mișcare, din ea ies mâini și picioare care se smucesc, firicele de glas se învolbură unele peste altele și învăluie sfoara ca un abur, tot timpul. 

1. Pe scări, e greu să menții sfoara. La coborâre, mă refer. Din întâmplare, eu urc, deci am vizibilitate perfectă asupra picimii dezlănțuite. E momentul când personajul meu colectiv, cu tot cu zumzet, lasă prim-planul unui puști, coborând în fugă câte două scări deodată. După el, un altul, roșu la față și vizibil furios, încercând să-l prindă pe primul, mai mult sare, decât coboară. 

0. Când ajung în dreptul meu, descopăr mărul discordiei.  De fapt, aud (sacadat din cauza efortului coborârii în alergare): Mă însor cu sora ta! Mă însor cu sora ta! 

10 comentarii:

  1. Tare! Pe vremea mea, amenințarea supremă era nu mă mai joc cu tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. În ciclul primar am avut un coleg care fugea după fete. Mai exact după unele colege de clasă, când ieșeau de la ore. Și mai exact, după una. Tot cam prin clasa I să fi fost. Într-o zi „tovarășa învățătoare” a aflat, de fapt fata s-a plâns, așa că l-a scos în fața clasei, la interogatoriu. Într-un final băiatul și-a devoalat motivația: Pentru că o iubesc! :)

    PS: Coborâtul scărilor câte două este cea mai rapidă formă de a ajunge jos (întreg). E adevărat însă că nu mai practic sportul ăsta de mult. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar probabil ca fata l-o fi amenintat cu "te spun doamnei invatatoare!" :))

      Ștergere
    2. Da, sigur, m-a luat nostalgia când am citit articolul tău; nu era strict un comentariu la motivul amenințării. :)

      Ștergere
    3. Partea cu nostalgia mă bucură, pentru că e una dintre coordonatele la care m-am gândit când am deschis blogul.

      Ștergere
  3. Şi unde a rămas clasicul "te spun la mama"? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. As crede ca, totusi, linia melodica a acestor amenintari s-a conservat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe ici, pe colo, poate. Se pare însă că au apărut și lucruri mai ... nuanțate.

      P.S. Bine ai venit!

      Ștergere