miercuri, 29 august 2012

România-i pitorească!

Trebuie să înţelegeţi, boieri dumneavoastră, că a avea o profesiune cum e cea de dascăl înseamnă foarte multe lucruri, care se adună şi se adună, bune sau rele, şi de care profesorul nu se îndură să se piardă (şi le tot poaaaartă după el ...), aşa că uneori le arată şi altora, cu voia dumneavoastră ...

Când părintele unui elev te întreabă ce i s-ar potrivi fiicei sale să facă după liceu, adică îţi cere să-i ajuţi copilul în orientarea profesională, asta e un lucru serios. Când părintele se mai şi recomandă sunt şi eu tot profesoară, devine un lucru şi mai serios.
Deci, iată ce avem:
- una bucată elevă de nota 10 (cu mici excepţii), la modul cel mai serios. (Până aici datele problemei ne ajută...)
- una bucată mamă, foarte preocupată de soarta fiicei (... şi asta ne ajută).
- eleva nu iese niciodată din cuvântul mamei  (... asta ajută?)
- mama elevei se recomandă sunt şi eu tot profesoară (până aici e un film frumos, nu? vom schimba opinii, poate chiar filologice. Avertisment: ai grijă ce-ţi doreşti !!!)
- mama elevei îşi face tot CV-ul: nu am lucrat, doamna dirigintă, ca profesoară, deloc, că se plăteşte prost, şi doar nu era să stau să-mi bat capul pe gratis... Mi-am făcut o afacere, ştiţi un magazin lângă piaţă ... (Orientarea profesională, bat-o vina!)
Apuc să spun că fata e înclinată către studiu şi către lectură şi provoc un tsunami, care reuşeşte să măture bruma de condescendenţă pe care o mai am pentru ea: lectură? profesoară??? trebuie neapărat să meargă la o facultate mai bănoasă!!! să iasă ceva! ce să mai facă ea (adică fiica) dacă-l citeşte pe Vlahuţă? Nu e mai bine să iasă mai mult?
La aşa frământări retorice, nu i-am mai replicat decât da, aveţi dreptate, România-i pitorească. 


21 de comentarii:

  1. A devenit o situatie des intalnita.
    In secolul XXI se pune accent tot mai mult pe situatia materiala si pe multumirea parintelui, nici de cum pe ceea ce te pricepi sa faci sau pe o cariera care iti poate aduce satisfactie.
    Si ne mai intrebam de ce ne merge prost...
    Silvia Rosca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Câteodată se pot îmbina o parte din factori. Cred totuşi că fiecare copil trebuie să-şi urmeze visul propriu, nu visul părinţilor.

      Ștergere
  2. Faptul că eleva nu iese niciodată din cuvântul mamei nu ajută, într-adevăr, pentru că transferă dreptul de a face alegeri de la copil la mamă. Dacă mama alege bine fata este salvată, altfel nu. Ori mai departe vedem cum a ales mama în ce priveşte propria-i viaţă...

    Până la urmă însă este tot alegerea fetei, şi anume aceea de a merge pe mâna mamei. Dar măcar sfătuieşte-o să rămână fidelă în primul rând propriei conştiinţe şi abia apoi părinţilor, astfel încât să aleagă în cunoştinţă de cauză. Iar dacă va urma ceva contrar aspiraţiilor ei - asta e, unii nu se vor maturiza decât la bătrâneţe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum îi răspundeam mai sus Silviei, copilul trebuie ajutat să-şi construiască şi să-şi urmeze propriul vis. Nu mama alege, nici profesoara, ci copilul. Şcoala şi familia trebuie doar să asigure fundaţia, aşa încât copilul să nu se clatine. (Pe fată nu o mai pot sfătui, e deja absolventă de facultate.)

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Una de la ASE, că e "bănoasă" în opinia mamei ...

      Ștergere
  4. Poate imi scapa mie ceva, dar de ce anume aveati condescenta (cum ziceti) pentru parintele cu pricina?

    Nu-i tocmai greu sa tratezi oamenii cu condescenta, dar rareori am vazut sa fie o abordare valida pentru a sfatui ori indruma pe cineva. Presupunand evident ca exista asa intentie serioasa altminteri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe toţi părinţii elevilor, fără excepţie, îi tratez cu CONDESCENDENŢĂ. Adică atitudine de respect, amabilitate şi bunăvoinţă. (În situaţia descrisă, spuneam că mi-a pierit "bruma de CONDESCENDENŢĂ", în condiţiile în care doamna respectivă folosea ca blazon statutul de profesor şi în acelaşi timp denigra condiţia profesorului.)
      Sper că v-am răspuns, deşi chiar nu am înţeles întrebarea, poate-mi scapă mie ceva ...
      Oricum, vă mulţumesc pentru vizită şi pentru cometariu!

      Ștergere
    2. Nu vă faceți griji, dnă profesoară. Nici corespondenta dvs. nu a știut ce vrea să întrebe pentru că nu are proprietatea termenilor. Proabil confundă „condescendența” cu „superioritatea”. Oameni recenți...

      Ștergere
  5. Cu tot respectul, desi comentez din postura de anonim, nu vreau sa fiu rautacios, atitudinea dumneavoastra ca dascal mi se pare corecta, dar, daca doamna "profesoara" in cauza nu a avut un sot care sa o sprijine finaciar, asa cum alte profesoare fara ghilimele au...:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu voi mai publica niciun comentariu anonim. Totuşi pe acesta l-am postat pentru ... originaliatea abordării - tratează tragi-comic condiţia profesorului: profesoarele (cu sau fără ghilimele) sunt cazuri sociale în grija soţilor :)

      Ștergere
    2. Foarte bine! În Italia e așa, tradițional. „Maestra” are un soț care produce bani și aduce un folos social permițînd traiul fără griji al unei doamne tandre și competente care îi educă pe copiii comunității, lucrînd 4 ore pe zi pentru o leafă modică și avînd timp și pentru proprii copii.

      Numai la noi învățămîntul primar e o trudă de 25-30 de ore de predare pe săptămînă la clase supraaglomerate. Cine nu știe care e diferența între 4 ore de curs ori chiar de seminar și 6 sau 8 ore pe zi, să facă o experiență. Eu unul am curs de le 8 și vin la 7.30 (apropos și de sfert academic) și vorbesc cu femeile de serviciu sau chiar fac vocalize ca să-mi încălzesc vocea. Nu intru cu vocea neîncălzită și tot mi-o sparg uneori după 4 ore.

      Păi, după 8 ore de școală, cînd ajungi acasă și găsești tot copii... ce faci?

      Ștergere
    3. Nici la noi învăţătorii nu au mai mult de 4 ore pe zi din norma didactică (de 18 ore la învăţământul preuniversitar). La profesori, cele 18 ore din norma didactică pot fi repartizate echilibrat pe zile sau nu, în funcţie de mai mulţi factori. Ceea ce nu se ştie (şi nici nu se plăteşte) este că, suplimentar, sunt o groază de lucruri - didactice şi organizatorice - care trebuie făcute, asta însemnând uneori ore întregi de muncă.

      Admiţând că "maestra" are soţul respectiv, rămân defavorizate cele nemăritate :)))

      Ștergere
    4. Acolo n-ajunge nimeni „maestra” de „signorina”. :)

      La noi și la pre- și la univ., dacă familia depinde de venitul ambilor soți, se fac și cîte 2 norme, nu? Anul trecut am avut 2 norme (a cîte 10 ore convenționale, e drept, adică vreo 16 ore fizice pe săptămînă) nu ca să mă „îmbogățesc”, ci pentru că n-avea cine să le țină și mi-ar fi dat și mai multe dar nu permite legea. Posturile sînt blocate, îmi țin singur seminariile la toate grupele. Ba mai fac și seminarii la cursul unui prof., la bătrînețea mea. Proful vine din afară - aproape moka - pentru curs. Ce să-i ceri?

      La noi, cursul de 2 ore fizice e pontat 3 ore convenționale. Dar cine știe cunoaște că ar trebui pontat 4 (ca in Vest) minimum. Examene? Lucrări? Licențe? 0 lei.

      Ștergere
  6. Părinții pot fi mai pragmatici și asta nu-i rău. Ai mei erau sincer îngrijorați că voi deveni filolog, literat etc. și și-au impus voința de a mă face inginer, de a termina facultatea printre primii pentru a intra în înv. superior etc. Aveau dreptate pentru că soarta scriitorului în comunism putea fi tragică la două capete: ratat și ignorat sau pupincuristul regimului (ai mei nu erau membri pe-ce-re și urau regimul). Așa mi-am făcut o carieră cinstită în tehnică, iar literatură am făcut iarăși cu rezultate de vîrf.

    Profesiunea tehnică nu împiedică pe nimeni să își urmeze idealul artistic dacă are cu adevărat vocație și e echilibrat. Nu e vorba de „bănoasă” ci de o anumită independență ideologică pe care ca artist n-o ai întotdeauna, mai ales la noi. Ce-i drept cine vrea și „boemă”... își va împlini mai greu visul.

    Într-o zi m-am dus la un medic și după consult, din vorbă-n vorbă, am aflat că e cronicarul de film al unei reviste importante (parcă îi știam numele de undeva...) și săptămîna următoare pleca la Cannes, la festival nu la congres medical. Ca medic, pe mine m-a vindecat. Ca filmolog nu mai știu ce-o mai fi făcut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumneavoastră aţi avut puterea, inteligenţa şi talentul să vă împliniţi şi idealul artistic, în paralel cu o carieră în tehnică, aşa cum o numiţi cu modestie (în realitate, un drum solicitant, având în vedere că învăţământul universitar presupune în egală măsură activitate didactică şi cercetare ştiinţifică). Medicul despre care vorbeaţi, de asemenea, s-a dezvoltat pe două planuri diferite. Părinţii dumneavoastră şi-au impus voinţa, dar nu v-au ciuntit personalitatea. Dimpotrivă, v-au dat zestrea care a făcut din copilul dumnealor OMUL care sunteţi azi.

      Ștergere
    2. Ehei... cîte dispute am avut cu ei din adolescență pînă la doctorat...

      În completare: ieri 4 sep. am fost la lansarea a 2 vol. de poezie. Autor un amic, medic de succes la NY, plecat din RO în 1990. Poet profesionist (inclusiv premiul USR, cu mine în juriu) și muzician de orchestră (pian). O lună pe an petrece în RO frecventînd mediul literar, lansînd cărți în limba maternă. Nu acordă consultații. :)

      L-am întrebat despre fiul lui, dacă a început facultatea și la ce. Normal că la „biznis”, dar cu gînd clar ca după 2 ani să înceapă în paralel conservatorul (compoziție, deja compune muzică). Deci se poate. Omul a muncit din greu acolo, a scos o carieră mult peste medie și money... Dar nu și-a abandonat vocația artistică. Nu dau numele, dar în lumea literară e cunoscut, probabil îl știți și dvs.

      Mi-aș dori pentru fiul meu o carieră în afaceri sau IT (mama lui îl vrea medic) dar neapărat dublată de un „ce” artistic, fie și ca hobby. În prima parte semăn mult cu mama-profă din articolul dvs. În a doua parte nu. Dar nu cred în formula „stai acasă și cultivă-ți talentul”.

      Ștergere
    3. Eu o susţin pe soţia dumneavoastră. Şi, da, părinţii trebuie să intervină, să îndrume, să aibă păreri, să susţină copilul. Dar să nu-l sufoce.




      Ștergere
    4. De... aș susține-o și eu. Dar îl simt că trage spre teatru: regie sau chiar scenografie. Toți pereții poartă semnele vocației incipiente și toate lămpile din casă participă la light design. Mai vedem peste vreo 10 ani...

      Ștergere
    5. Important este ca, la fiecare vârstă, să-l lăsaţi să se manifeste, să descopere, să experimenteze, să comunice. Deja văd că faceţi asta. Va alege, cu siguranţă, mai târziu. Copiii deştepţi şi liberi ştiu întotdeauna ce vor. (Teatru, da, foarte frumos, cu doi de Gârbea pe afiş.)

      Ștergere