Punct şi virgulă

Clasa a VII-a A, ora de română. Lecţia despre procedee de legare a secvenţelor narative. "Hanu Ancuţei" de Mihail Sadoveanu ne-a prilejuit în prima oră un joc de rol, pentru a înţelege uşor şi bine naraţiunea în ramă. Apoi a venit ca un cadou neaşteptat "Bâtrânul din lună" de Grace Lin. Scriu pe tablă data: 11.12.2013. Mă întreb ce iese dacă pui la un loc copii isteţi şi frumoşi de clasa a VII-a,  lecţia despre naraţiunea în ramă şi despre procedeul inserţiei şi data de ...  11.12.'13! I 11, 12, 13 ...        Cândva trăia o familie săracă alcătuită din trei membri. Jack şi părinţii săi munceau de dimineaţă până seara. Singurul lucru care făcea această familie fericită erau poveştile spuse de tatăl lui Jack, în fiecare seară:         - Tată, ce poveste ne vei spune şi astăzi?         - Astăzi vreau să vă spun povestea 11, 12, 13 .          - 11, 12, 13 ? Nu este un titlu c...

Le păstrez strânse frumos, rânduite cu grijă, venite la mine, într-un fel sau altul, din cufărul bunicii. Fiecare, roşu, galben sau albastru, are o poveste a ei. Vi le arăt, în semn de "La mulţi ani!" de 1 Decembrie. Aveţi azi ceva mai frumos în dulap?

"O tipologizare vag parodică" a profesorilor de limba română (inspirată de eseul lui Nicolae Manolescu - "Cinci tipuri de critici" ). Mai multe pe   http://revistacultura.ro/blog/2013/11/cinci-profesori-in-cinci-feluri-de-lectura/ Trebuia să reproduc. Mi-a plăcut prea mult! P.S. Pentru colegi: în care vă regăsiţi? Cosmin Borza - "Cinci profesori în cinci feluri de lectură" , în revistacultura.ro Doctorul-preuniversitar: Cum dovedește și numele, el e un ins paradoxal. Locul său nu-i în preuniversitar – și-o spune adesea. Fiind un universitar închipuit și, bineînțeles, fără noroc, îl urăște pe lectorul X (fiul profesorului Y), o bârfește pe asistenta A (amanta/soția conferențiarului B), îl batjocorește pe seminaristul H (lingușitorul decanului J). Titlul de „doctor” pare sortit să fie însemnat doar pe adeverințele școlare, așa încât frustrarea îi decide și lecturile. El nu poate parcurge bibliografia școlară clasică. Adeseori, plasează, prin s...

Într-un magazin de haine, o tânără cu un băieţel de 4-5 ani.  Mămica cea tânără ia umeraş după umeraş şi tot aşa. Copilul ţine o trotinetă de coarne şi, pentru că nu are voie să se mişte de lângă umeraşe şi deci nu se poate plimba cu trotineta, învârte coarnele pe loc, smucindu-le. Căluţul nărăvaş se împotriveşte, dar nici copilul nu se lasă! Bluzele de mătase, indubitabil, nu se lasă nici ele. Tânăra le vede pe toate, apoi reia această operaţiune dificilă.  În fine, copilul prinde cu putere hăţurile şi, cu toată puterea lui, trage spre stânga, apoi spre dreapta. Căluţul se va supune ... În tot timpul acesta, tânăra mămică trebuie să decidă: un 34 sau un 36, mătase albă sau mătase crem. E inevitabil: bluzele trebuie probate ...  Un zgomot scurt vine de după cercul cu umeraşe. Mama înhaţă bluzele şi din doi paşi ajunge lângă copil. Băiatul ţine coarnele trotinetei într-o mână şi cu cealaltă mână arată timid către restul jucăriei sale, căzut sub cercul de (bluze de) măta...

       În toamna asta frumoasă, cu văzduhul  - un bulgăre de chihlimbar , cum ar spune Poeta, e uşor să scriu despre întâlnirea mea cu chihlimbarul de Marea Baltică, chiar la el acasă.        În prima zi când am ajuns în Lituania, l-am căutat din priviri şi nu m-a dezamăgit. Centrul istoric din Vilnius , cu clădiri vechi bine conservate şi cu pavaj la fel de vechi, pare anume întocmit să pună în valoare aurul mărilor. Spre începutul străzilor, tarabe generoase poartă povara caldă a zeci de forme şi de înşiruiri, de la care nu-ţi poţi desprinde privirile. Aici chihlimbarul aşteaptă siluit pe suport de carton sau plastic sau prins în ace. Aşteaptă şi umple privirile cu căldură. Mai spre inima centrului vechi, încep vitrinele, unde chihlimbarul încasetat în metale preţioase e mai trufaş, mai rar, mai vechi.       Oricum ar fi, înşirat dichisit pe mese în lumina zilei, aproape de mâna curioasă a trecătorului, sau ferecat în vitri...

Cât am stat în Lituania, în cele cinci zile , am mâncat, desigur, în cea mai mare parte mâncare cu specific lituanian. Poate ştiţi că bucătăria lituaniană e bazată pe carne (porc, pui, peşte), pe cartofi, pe crudităţi, iar piesa de rezistenţă la o masă lituaniană o reprezintă brânza. Nu brânzeturile, ci brânza proaspătă pregătită în foarte multe feluri. Din câte am observat, se prepară, cu mici excepţii, mâncăruri grele, gustoase fierbinţi - mai mult ca sigur clima a influenţat gastronomia locală. Vă prezint câteva feluri lituaniene, într-un top al preferinţelor mele: 1. Acest fel de mâncare, cu nume imposibil de pronunţat şi de reţinut, este compus dintr-o supă , însoţită de nişte colţunaşi, să le zic într-un fel. Supa, fără nimic solid în ea - nici legume fierte, nici carne, nici paste, se consumă fierbinte, direct din bolul cu mânere sau cu lingura şi este obţinută prin fierberea cărnii de vită şi de pui, cu condimente şi sare. Colţunaşii erau făcuţi dintr-un aluat, cev...

Cronica mea la romanul "Revoluţia borfaşilor" de Cristian Meleşteu a apărut  în revista    Luceafărul de dimineaţă , numărul 9/ 2013 . Redau şi aici textul acestei cronici. Î n lumina florilor de mucigai                                       Am citit romanul “Revoluţia borfaşilor” al lui Cristian Meleşteu  (apărut recent la Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013) dintr-o suflare, imediat ce autorul mi l-a trimis prin email. O poveste care te prinde. O poveste despre supravieţuire, despre pariul cu viaţa, un pariu al cărui martor este un Dumnezeu indiferent sau absent, despre hazard, o poveste cu referire la perioada postdecembristă , ai cărei eroi vin din lumea cerşetorilor, a hoţilor de rând, a prostituatelor şi a interlopilor, o lume despre care, notează Radu Aldulescu, nu s-a mai scris cu atâta elocinţă poate de la „Groapa” lui Eugen Barbu. Periferia populată de ...